Prietenii mei construiesc lumea în care trăim și deși cred că lor li se pare mai interesantă munca mea, mie mi se pare mai interesantă a lor – dar facem fiecare ce-am apucat , cum am apucat. E începutul unei povești, nu am răbdare să o scriu toată.
Eram in drum spre Sibiu, unde urma să-mi las un prieten la rata de Luton și negociasem cu soția să vină și ea tot acolo , cu același avion, lol, chit că îi era cam peste mână, dar altfel îmi era mie peste mână să mă plimb de la Sibiu la București ca să o aștept acolo.
Și, na, l-am lăsat pe omul meu la aeroport pe la 4 cred, el zbura pe la 6 și să tot fie 7 ore, 3 dus ,3 întors, una pauză, până când îmi puteam ridica soția de la piciorul ăsta al podului aerian între cele două țări.
Paranteză: Înainte să ajungem la aeroport omul meu m-a întrebat subtil dacă îmi e foame și nu îmi era. Nu cred că îi era nici lui, la ce burtă de măcelar a făcut, dar pretindea că se înfometase special că are obicei să mănânce ciolan cu fasole nu știu unde. ( Nu e asta reclama de care vorbeam ).
Zic, băi, nu îi stric omului obiceiu, haida , boss, că eu nu mă grăbesc, mergem unde vrei tu.
La Popas la Tălmaciu a vrut, era in drum spre aeroport, dar acuma nu mai e, că a luat autostradă traficul – posibil intre timp să îi bia și faima – habar nu am.
Eu n-am mai oprit vreodată acolo , nu știam nimic despre nimic, dar omul meu știa una și bună: ciolan cu fasole.
Nu numai el, la toate mesele era ciolan cu fasole, uniformă. Când am văzut cât e de mare, am zis pas, deși după miros aș mai fi putut înghesui și eu.
Mi-am luat un papanaș. Nu cred că a comandat cineva în viața lui în România “un papanaș” dar eu sunt hipster special. A fost bun, cu dulceață de afine, excelent.
Înainte de acel papanaș, am gustat din ciolanul omului meu. Nu arată cine știe ce , că acolo nu e restaurant haute cousine – dar ce este deosebit este gustul.
Băi nene, are gust de ciolan românesc “ca la mama acasă” – glumesc, mama nu a gătit niciodată ciolan cu fasole. Nu am întrebat de ce și nici nu o să întreb .
La masa din poza de mai sus era o familie și au comandat toți ciolan. Omul meu intră în discuție cu ei și face o glumă de prost gust, sau miros, oricum cu privire la ce bine merge fasolea înainte de urcatul în avion. E OK că și ei și toate mesele de la ora aia mergeau la același avion.
Nu știu dacă au aerisit înainte să se întoarcă soția, dar cred ca a fost zborul bine presurizat.
Efectiv , incredibil pentru mine, să văd atâția oameni care înainte de a pleca din țară trec pe la restaurantul asta să mănânce.
Prețul era unul amuzant , pentru oameni care merg in UK. Vreo sub 50 de lei farfuria asta , cu tot cu papanașil meu și două cafele, sub 100 de lei – gen 100 de lei cu bacșiș.
Nu vreau să zic in ce lume trăiesc. Lasă așa. Cândva o să mai trec pe acolo, când mi-o fi și mie foame.
cat de zgarcit trebuie sa fii sa iei doar un singur papanas… Of of of
Nu sunt zgârcit la mâncare, sunt doar gras!
De ce? 🙂 e ciudat ca le place mancarea traditionala?
Nu, că s-au pus toți de acord să se oprească la același restaurant în drumul lor spre aeroport. Juma’ de avion erau acolo în același moment. Hai, nu jumate, exagerez, că nu ar fi avut loc. Dar un sfert, da. Cred că toți clienții din acel moment mergeau la Sibiu să ia același zbor cu Wizz către Luton, că altul nu era.