De vremuri mai bune I: La Ciolan la Tălmaciu

Prietenii mei construiesc lumea în care trăim și deși cred că lor li se pare mai interesantă munca mea, mie mi se pare mai interesantă a lor – dar facem fiecare ce-am apucat , cum am apucat.  E începutul unei povești, nu am răbdare să o scriu toată.

Eram in drum spre Sibiu, unde urma să-mi las un prieten la rata de Luton și negociasem cu soția să vină și ea tot acolo , cu același avion, lol, chit că îi era cam peste mână, dar altfel îmi era mie peste mână să mă plimb de la Sibiu la București ca să o aștept acolo.

Și, na, l-am lăsat pe omul meu la aeroport pe la 4 cred, el zbura pe la 6 și să tot fie 7 ore, 3 dus ,3 întors, una pauză, până când îmi puteam ridica soția de la piciorul ăsta al podului aerian între cele două țări.

Paranteză: Înainte să ajungem la aeroport omul meu m-a întrebat subtil dacă îmi e foame și nu îmi era. Nu cred că îi era nici lui, la ce burtă de măcelar a făcut, dar pretindea că se înfometase special că are obicei să mănânce ciolan cu fasole nu știu unde. ( Nu e asta reclama de care vorbeam ).

Zic, băi, nu îi stric omului obiceiul; haida , boss, că  eu nu mă grăbesc, mergem unde vrei tu.

La Popas la Tălmaciu a vrut, era in drum spre aeroport, dar acuma nu mai e, că a luat autostrada traficul – posibil intre timp să îi ia și faima – habar nu am.

Eu n-am mai oprit vreodată acolo , nu știam nimic despre nimic, dar omul meu știa una și bună: ciolan cu fasole.

Nu numai el, la toate mesele era ciolan cu fasole, uniformă. Când am văzut cât e de mare, am zis pas, deși după miros aș mai fi putut înghesui și eu.

Mi-am luat un papanaș. Nu cred că a comandat cineva în viața lui în România “un papanaș” dar eu sunt hipster special. A fost bun, cu dulceață de afine, excelent. 

Înainte de acel papanaș, am gustat din ciolanul omului meu. Nu arată cine știe ce , că acolo nu e restaurant haute cousine – dar ce este deosebit este gustul.

Băi nene, are gust de ciolan românesc “ca la mama acasă” – glumesc, mama nu a gătit niciodată ciolan cu fasole. Nu am întrebat de ce și nici nu o să întreb .

La masa din poza de mai sus era o familie și au comandat toți ciolan. Omul meu intră în discuție cu ei și face o glumă de prost gust, sau miros, oricum cu privire la ce bine merge fasolea înainte de urcatul în avion.  E OK că și ei și toate mesele de la ora aia mergeau la același avion.

Nu știu dacă au aerisit înainte să se întoarcă soția, dar cred ca a fost zborul bine presurizat. 

Efectiv , incredibil pentru mine, să văd atâția oameni care înainte de a pleca din țară trec pe la restaurantul asta să mănânce.

Prețul era unul amuzant , pentru oameni care merg in UK.  Vreo sub 50 de lei farfuria asta , cu tot cu papanașul meu și două cafele, sub 100 de lei – gen 100 de lei cu bacșiș.

Nu vreau să zic în ce lume trăiesc. Lasă așa. Cândva o să mai trec pe acolo, când mi-o fi și mie foame.