Cer respectuos doamnei Emilia Șercan, dacă știe economie, că matematică se pare că nu prea, să-i verifice teza de doctorat a lui Guda

Vai de pula mea, ce logică cretină – corelație vs. cauzalitate – zero barat.


Ce zice omul acolo nu e chiar cum a fost interpretat prin presă – practic, spune că a observat el în studiile proștilor care decid să ia sfaturi de la el că oamenii cu venituri foarte mari economisex mai puțin ( procentual) decât cei cu venituri mai mici. Și poate fi adevărat la nivelul subiecților care cred că el este un om de la care să iei sfaturi – despre cum să trăiești într-o garsonieră până la 30 și ceva de ani și să-ți permiți ”luxul” să te muți în apartament, nu mai caut linkul ăla.


Problema e că din datele ăstea el trage concluzia că atsa e risipă și ăia și-au pierdut reperele.
Ca și cum ar ști cine sunt ăia, dacă înainte aveau repere, dacă înainte câștigau puțini, care erau reperele lor.

Că știi? Nu generalizez, dar eu când eram sărac aveam ca repere să cheltuiesc mai mult, îmi doream o casă ca lumea, nu neapărat un apartament în cartierul Titan din București, să merg în vacanțe mișto, cu avionul, să-mi cumpăr calculatoare scumpe, mașini scumpe – problema era că aveam doar repere – nu și bani!

Așa că chiar și cu zgârcenia mea proverbială , de când câștigăm mai mult (? e întrebare, nu afirmație) și cheltuim un pic mai mult – iar, dacă ar fi după Brânză- RISIPĂ.

Nu știu care e care, dar e în apanajul semidoctului să interpreteze cu extrapolări care se potrivesc mesajului și agendei din capului destul de brutal și nedistilat orice statistică – e ca la psiholog când vezi pizde, sau monștri în petele de cerneală cu forme vagi, funcție de ce-ai în cap.

În cazul ăsta, e vizibil ( pentru mine) că mesajul lui are scop de marketing, să le transmită ălora cu venituri mari cum pot economisi mai bine și că au nevoie de el, că sunt alienați și și-au pierdut reperele.

Acuma, în media s-a interpretat pe dos, cum că problema ar fi veniturile mari – asta pentru că Guda e un expert în comunicare cel puțin la fel de prost pregătit ca în economie.

5 1 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
9 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Alex2
Alex2
23 hours ago

Te a atins un pic, articolul lui guda

Catalinx
Catalinx
Reply to  Alex2
20 hours ago

Nu. Nu m-a atins. Eu economisesc mai mult de când câștig mai mult. Doar că nu musai in fondurile mutuale pe care le predică el.

Stropic
Stropic
14 hours ago

Din cate mai retin eu, daca nu il confund – nu el era cu nu mai cumparati apa imbuteliata? – predica, dupa modelul unor americani, early retirement, mananci conserve si te retragi la 50 de ani.

Stropic
Stropic
Reply to  Catalinx
13 hours ago

Pai seamana, nu stiu daca e fix la fel, dar nu mi se pare chiar profund altceva.

El spune – am dat search acum – ca pana la 45 de ani sa iti poti plati cheltuielile din randamentul economiilor investite si sa fii liber sa faci ce vrei din pasiune etc.

https://youtu.be/XdzcnzEPO7s?si=uzjTpbgGb32HHdk1

Aceeasi filozofie pe care o vezi in enspe site-uri, dau unul random la intamplare.

https://smartasset.com/retirement/retire-at-45

animaloo
animaloo
Reply to  Catalinx
11 hours ago

FIRE inseamna sa ai asseturi care sa iti aduca bani ma. Nu sa nu ai datorii. Gen, daca io de maine am ceva care imi aduce 5000e/luna mai are rost sa muncesc? Sau, mai bine zis, mai are rost sa ma chinui intr-un loc de munca unde nu imi place in mod neaparat?
Sau, ma pot retrage si sa fac cursuri pentru altceva. Aia e partea de FIRE

animaloo
animaloo
13 hours ago

pai, asa e ma. io castig mai putin decat nevasta-mea si economisesc mai mult. Deci, are dreptate Gouda.

Ah, ea plateste rata la casa si benzina la masina, dar sa nu lasam amanunte de gen. Plus ca io iau intre 2 si 30k lei, deci sunt in zona alora de economisesc. Noroc dracu ca nu castiga 2000 in plus, euro, ca uite ce nenorocire pateam