Bine, am și înclinații artistice către scenele de violență – ‘aute ce mișto zboară tomberonul ăla, ă? Zboară, puiule, zboară.
Dar îmi place poporul francez și proteste lor, cu miros de revoluție.
Gen, ce e aia protest pașnic, bă, în care tu faci ce-ți spun jandarmii, care-ți spun să păstrezi ordinea publică și să urli, da-n pungă așa și nu la ore la care deranjezi cetățenii civilizați care se uită la Netflix, că nu e nimeni obligat să te audă pe tine.
Francezii au dat foc la licee că-s aglomerați și că-s ținuți în clase cu gândaci și cu șobolani și le-au dat și benzină la șobo… ă nu, la profesori.

Așa se coalizează și se vindecă diferențele unei națiuni – vezi acolo toate culorile. Luptând împotriva statului care vrea să le-nchidă gurile și mințile.
În România am auzit că elevii protestează împotriva faptului că-s obligați să poarte uniforme. Îmbrăcându-se toți, în negru.
Atât au înțeles ei din ”liberte, egalite, fraternite”. Atâta s-a putut. Presupun că de-alde ministrul învățământului care le-a luat bursele, care îi ține în două trei schimburi prin școli și care-i scoate proști bâtă jubilează. Cât de simplu e să distragi atenția de la problemele reale – doar cu o fentă de genul ”vă bag în uniformă pe toți, dacă mă enervați”.
Pai bine bine, dar vezi ca dau foc tot la scoli, nu la primarii sau la guvern.