Filme: Ghinionistul 

Am văzut azi un film românesc,  după 3 ani de la ultimul.  Nici la ăsta nu m-aș fi dus dacă nu zicea frate-meu că merge.  

Zic,  hai,  că e comedie. 

Încerc să nu fiu hater.  

1. În ansamblu, e cea mai bună comedie pe care am văzut-o anul ăsta.  Au fost niște glume la care am râs cu lacrimi și pentru asta merită banii lăsați la cinema și faptul că a fost sala plină. 

2. Înțeleg că e un film independent, deci nu cu bani de la stat,  zic asta în ideea în care scuză oarece aspecte din ce am să spun mai încolo.  Bravo, bun pentru un film independent. Felicitări,  mai merg, poate și în viitor, la vreun film românesc.  

3. Fie actorii au fost bine machiați,  fie nu mai sunt eu la curent,  că altfel eu nu prea am recunoscut pe acolo nici din ăia mai vedete . Știam că joacă Virgil Iantu,  dar nu m-am prins cine e până după film. Știam că joacă Ruby – bine, pe ea nu o știu cum arată oricum.  Am recunoscut doar trei actori în tot filmul. Doi nu știu cum ii cheamă dar i-am mai văzut prin filme și reclame,  iar unul era Codin Maticiuc,  care nu știu cu ce se ocupă, iar în film nu joacă remarcabil, dar vag credibil pentru personajul lui,  dar îl știu că era, cu ani în urma, mult timp prin ziare, pe prima pagină de orice citește lumea pe metrou și pe Facebook. 

Acum, la bani și mai  mărunți: 

Filmul începe mediocru. Scenă cu bețiv care împinge o roabă prin șanț în loc de pe drum, ceva  sat de la marginea metropolei Reșița.  În primele 5 minute de film apar două personaje, surorile principalului,  care joacă sub-mediocru. Cred că și eu sunt capabil de mai bine.  Da’ poate mă înșel, că nu-s actor să știu cu ce se mănâncă.  

Până pe la jumătatea filmului se încearcă comic de situație,  dar fie sunt clișee, fie îmi lasă mai mult gust de penibil decât de comic,  iar atunci când nu-i penibil e un sentiment de amărăciune și de deja vu, chestii interesante pentru un film document, pentru un film de festival, dar nu de aia vine lumea la cinema,  iar românii pare că încă nu s-au prins. Adică,  scene de cinematecă, să zic așa.  Unele glume sunt totuși bune, sau țăran fiind, mă mai prind și eu la umor romanesc. 

De la jumatea filmului,  nivelul e cu totul altul, la fel și ritmul, net mai bune. 

Tot așa, în prima parte sunt câteva scene luungi. De exemplu,  în timpul unei scene, observ că am scăpat sos de nachos pe hanorac. Iau,  tacticos, un chips de tortilla, racletez tot sosul cu migală și cu atenția pe care ar fi trebuit să o acord anterior,  îl mănânc,  iar când ridic ochii înapoi la film, nu se întâmplase nimic. Ăla zdranganea în continuare ( prost)  la chitară.  Apropo, una din temele filmului e că personajul cântă așa de bine că primește o audiție de la un mare impresar, dar în film e un pic mai bun ca mine, iar eu îmi sclintesc degetele, dacă mă pui să cânt la chitară.  În fine, e comedie, nu trebuie să fie credibil, asta nu a durut prea tare. 

Ce m-a durut e că în afară de firul narativ relativ ok, de scenariul bunișor și de glumele bune,  filmul include cam tot ce nu vreau să văd la un film de cinema (românesc) .  

Am zis cam,  că nu-i nicio scena cu ciorbă,  slavă producătorilor.  Bă, dar ce ma deranjează la filmele românești e ponoseala,  sărăcia, simplitatea și jegoșenia caracterelor puse în scenă.  Băi și înțeleg că e ușor să filmezi sărăcie, cocălărie și combinatorica si au valoare de documentar, în România.  Și că astea ar fi interesante pentru străini,  dacă ălora le-ar păsa vreun pic de cinematografia savantă din România. Dar eu sunt sătul /scârbit / exasperat de asta. Știu cum e să fii sărac,  am nervii optici deja tociți de sărăcie,  dincolo de pragul alergic.   Și de mârlani, combinatori și oameni care se comportă “românește” sunt sătul de nu știu pe unde să mă ascund când vad ceva de genul. Unora li se pare amuzant. Amuzament de Las Fierbinți să zic așa.  Știu că era un nene intelectual, care scrie la Dilema Veche ( am un lapsus, omul e chiar cunoscut pe merit, ah, Pleșu ) care zicea că el se uită la Las Fierbinți, că e reprezentativ. Că. Să fie sănătos. Am inclus paralela cu un scop. 

Ce spun mai jos nu se adresează numai acestui film,  ci și celorlalte românești, majoritatea de după ’90.

Mă mănâncă pielea și îmi provoacă o senzație de vomă sa văd,  de la revoluție încoace, numai filme cu săraci,  numai filme cu mine și oameni mai săraci și mai neputincioși ca mine. Numai filme în care nici aia pe care scenariul îi vrea bogați nu sunt cu mai mult de o șchioapă mai sus de nivelul sărăciei. Serios,  bogatul filmului ăstuia e un tip care are un Range Rover și plătește cu hârtii de 100 de lei, dar nu prea multe.  Am fost cu un prieten care are și el o mașină similară la film, iar tipul nu-i bogat gen să îl dai în filme de bogat ce e. Deloc. Iar ăla din film era îmbracat mai prost,  mai ieftin decât tipul cu care eram eu.  Serios că  nu inspiră altceva decât un fad parvenitism,  nici nu vreau să intru în detalii. În fine, e ok, e un  film independent și suntem în România. Bă,  dar să fac ca indienii de nu, știu că toată lumea îl urăște pe Nicolăescu că a pupat în cur toată politica, și ciocoii vechi și pe ăia noi, că a făcut filme proaste și propagandiste cu bani de la stat – așa e, dar, băi, filmele ăluia erau și ele într-un fel. Erau filmate prin palate, personajele ăluia aveau un caracter distins, bogații păreau nobili, unele arătau de zici că nici nu erau filmate în România,  serios. Îți lăsau așa o impresie mai bună decât realitatea, când te culcai noaptea cu găinile – nu că la ora aia, dar în coteț cu ele, visai la ceva mai bun decât viața ta.  Să zicem că filmul  ăsta e ok-ish. Scenariul e de așa natură încât permite, dar rămân cu gustul ăla amar cu care nu aș vrea și așa ajung să mă uit cu ochii larg închiși la filmele cu Batman și restul de supereroi de căcat și să zic GG Marvel, GG DC-Comics, mai turnați un episod să îmi luați banii. 

Duceți-vă să vedeți de nu e cum spun eu. Și să râsuplangeti un pic. 
  

Side note: Ăia de la Cinemacity Megamall au schimbat dilărul de nachoși, iar ăștia din seara asta au fost cam meh.  Prima dată într-un cinema când nu rad tot. 

Poza feat e de aici.