Mi-am luat un cardigan, un fel de plovor (olt.) cu nasturi, spus mai fandosit, a carui poveste nu merita spusa, dar a mea da.
La tranzactia amazoniana doamna nu a zis nici da, nici nu, dar nu prea am simtit sustinere familiala. Ma rog, a zis sa nu iau alb, ce voiam eu. Cal bun.
Mie-mi place asta, dar imi ia jumatate de ora sa il imbrac, ca nu prea nimeresc nasturii la locul corect.
In seara asta, dupa doua incercari ma vait ca e cam complicat asta.
La care sotia imi spune ca nu ar trebui sa imi iau eu haine d-astea.
Ma uit stramb dar imi aduce aminte ca eu imi iau tricourile pe dos.
A venit vremea sa invat sa ma imbrac. In lume au aparut si alte haine decat alea cu fermoar sau fara.
P.s. Am invatat o culoare noua. Asta nu e gri-sobolan, e antracit. Cred ca stiu, in total, vreo 32 de culori, cam cat o fetita de 10 ani.
Arată bine, te reprezintă. Te duci îmbrăcat așa la interviu… le sucești mințile ălora… uită ce vroiau să te întrebe.
Altfel… e cam nautic, așea.
Tre’ să începi să te uiți la prețuri de șalupe – gen… d-ale de sunt pe lacul Techirghiol.
Lol, nu merg la interviuri asa. E de plimbare si salupe, poate barci cu vasle sa imi permit. De 4 persoane 🙂