Două jucării

Am cumpărat pentru Crăciun niște chestii pentru copilul mai puțin mic și altele pentru cel mai mic.

Mai exact, pentru cel mai mic două “mingi”. Un “robot bilă” – mini Sphero și o minge cu bile, căreia îi zice Fidget ball – un fel de minge antistres; ca un fel de puzzle pe suprafața unei sfere, pentru cine vrea să fie exact.

Eu am crezut că va fi fascinată de “robotul bilă” care acum zace în dulap, că m-a bătut la cap că vrea și ea robot ca sor’sa. Bine, a durat o lună să îmi dau seama ce aplicație îi trebuie, lol ( #sillyme ) , că nu e compatibilă cu toate tabletele din casa ( Android >=5) , dar după ce am instalat aia s-a jucat, în total, câteva ore cu ea. E incomod că trebuie să o încarci nu se controlează chiar fantastic și sunt relativ puține chestii interesante pe care le poți face cu ea. Și se consuma bateria iute. Merge, dar nu e cine știe ce.

Iar acum stă în dulap, am zis. Mă gândeam că va fi invers și că se va plictisi de mingea de circa 10 euro, dar nu. Mă gândeam că nici nu știe să o rezolve , dar nu.

Mă tot bântuie cu “amestecă-mi-o, tati!” Și “vezi că nu ai amestecat-o bine” lol.

După ce am amestecat-o de două ori m-am prins și pe mine antistressul, mai ales că nu îmi dădeam seama dacă e complicat (așa cum pare când te uiți de departe ) și copilul e un geniu, sau e de fapt simplu.

De fapt e simpluț. Ca un cub Rubik pentru retardați. Adevărul e că sunt vreo două cuburi din alea prin casă și nu se joaca nimeni cu ele. Eu nu am fost vreodată în stare să rezolv unul din ăla, fara să îl desfac . Și e mai mult enervant decât atractiv.

Și mă gândeam așa de ce e nevoie ca să creezi mai multe jucării atractive? Că altfel, de fiecare dată când trebuie să cumpăr o jucărie mă gândesc că nici rinichiul nu mai e valută forte, iar pe deasupra, banii cheltuiți se traduc în câteva minute, sau ore, de satisfacție și cam atât .

Asta nu e o invitație să cumpărați mingea asta ( link afiliat aici), doar mă gândeam că cele mai atractive jocuri care le prind pe fete sunt in tabletele lor. Și sunt prea puține jucării de prin casă care folosesc la altceva decât că obiect de colecție și de încurcat și făcut dezordine.

Și nu, nu dau vina pe tablete, că au stricat copiii. Nu, alea-s ok. Problema e că jucăriile nu se ridica la nivelul copiilor de acum și doar prețurile se ridică deasupra portofelelor. Serios de nu mă uit sincer că sunt numai mizerii pe care am dat banii aiurea și sunt foarte puține chestii care sunt educative și cât de cat atractive pentru ca un copil să le și folosească.

Mă uitam că în săptămânile trecute, cât am stat la țară, am jucat în familie vreo 4 jocuri. Două nu au nevoie de materiale ( baba oarba – mai mult Moșu’ , v-ați-ascunselea și încă două. Un joc de cărți ; Uno, suficient de simplu și de amuzant să îl joace un copil sub 4 ani, și unul “boardgame” de “aventură” , gen dai cu zarul și mergi; de barbugii, adică. Copiii tre’ să învețe că și norocul e o componenta importantă în viață și că ți-l mai și faci . Când nu se uită celălalt, îți mai așezi un pic zarul înainte să îl arunci. Dacă a înțeles ideea și copilul cel mai mic nu e rău.

Și cam asta vreau să zic: moarte magazinelor de jucării , Noriel și care mai sunt , că toate vând în mare , numai căcaturi. Și nu poți să zici că asta vrea piața, că toți părinții care intra acolo dau ochii peste cap de se învârt ca la păcănele, iar copiii aleg din ce văd pe raft și ce văd în reclame pe posturile de desene animate, chestii inutile, care se transformă în balast prin casă.