Mă iubește femeile:”Franțuzoaică”

Data stelară 14 Februarie, jurnalul căpitanului plecat după nachos la Auchan, exact cum am spus ieri.

Am luat și niște alte ălea pentru fete. În mâna cu o pungă merg la un bar de la Food Court care are nachos ca la cinematograf. Doamna de acolo spala chestii in chiuvetă se pregătește să închidă.

O gagică care stătea la masă se bagă în seamă cu mine:

-Ce doriți.

Credeam că e patroana sau chelneriță și o întreb dacă :

– Lucrați aici?

Dă din umeri și mă întreabă dacă vorbesc engleză. Zic că ies și o întreb același lucru.

După care mă întreabă dacă vorbesc franceză. Bă, pula mea…

-Oui, je peux parler un peu de francaise. Est ce que vous travaillez ici?

Io tot cu nachoșii aveam treaba, dar pula răspuns la întrebarea mea:

-Je viens de France, je suis Nicoleta.

Nicomă-ta. Și întinde mâna. Sunt un domn, Catalin, anceanté, anceanté osi și d-ăstea, dar pe mine nu mă auzea fata care spăla chestii în chiuvetă. O las pe franțuzoaică să-și întoarcă inelul cu floricică în sus și îi spun duduii care chiar lucra acolo să-mi dea ăia.

Coaie, așa fac toate, stau cu inelele ălea sârmă cu floarea în jos, gen sunt luată ( probabil de la prea mult cox) și când găsesc ele de cuviință, pac floarea în sus. Voiam să zic pizda. Și dup-aia #mehehehetooo. Eu nu aveam timp de vrăjeli, dar pot s-o ard aiurea într-o discuție ( câtă vreme doar mă uit și n-ating nimic cre’ că e încă safe), da’ tipa era nu că urâtă, că ăstea-s chestii subiective, dar un pic mai strambă decât mine. Un pic bine gen.

Și vreun cap jumătate peste mine. Nu că asta ar fi de rău. De rău e că după nas cred că avea pula mai mare ca a mea, nasul sigur era.

Cât mă ajuta doamna cu cutiile de tortilia să le pun în ceva staniol și-ntr-o pungă, să nu le vărs pe drum că sunt în stare, gagica se holba așa insistent la mine, cum mă mai holbez și eu uneori, de simțeam și întors cu spatele niște raze laser pe geacă.

Mai încearcă o conversație gen mergi să vezi un film?

-Oui, je veux voir un film a ma maison, avec ma femme.

Pula mea, probabil trebuia să întorc și eu verigheta vreo 720 de grade să vadă că n-am nicio floricică.

Dezamăgită ( pula mea, cred și eu – să stai singură la masă pe 14 februarie c-o sticlă de bere în față, e amară viața) îmi spune:

-Ai grijă! că stăteau să-mi cadă toate alea.

Eu continui în franceză, pula mea.

-C’est bien, merci!

Îmi iau catrafusele și mă tirez. La care se hlizește și-mi spune că vorbește și românește.

Normal, în pula mea, doar ai spus că te cheama Nicoleta, nu Nicollette, sau Nicole.

Ridic din umeri a pagubă și plec.

În fine, nu spun ce spun ca să mă laud că ce june cu succes la femei sunt eu și cum las femeile late cu zâmbetul meu strălucitor ( e de la aparatul dentar). Ci că viața nu-i mișto pentru toată lumea și 14 februarie e de căcat când ești singur, dar probabil și celelalte zile, dacă ajungi s-agăți bărbați cu două palme mai scunzi, mai bătrâni, nici prea frumoși, și nu-mi curgeau, băi, nici dolarii în valuri din șliț.

Și nici nu ai sceneta de făcut pe interesantul bine pusă la punct.

Și mă-ntreb așa cam cum funcționează chestia asta. Adică, eu cred că pot să număr pe degete ocaziile în care o femeie s-a dat la mine ( nu vorbesc de ălea din cluburile de striptease sau ălea din cluburi de pe unde aruncam bani aiurea), dar nu prea reacționez pozitiv . Restul bărbaților sunt alt fel și de obicei merge așa?