Pentru că vine iarna prin surprindere Firea zise că nu se face școală luni și marți și poate și mai încolo. Uite ici.
Da, știu că unii tre’ să meargă la serviciu și nu au cu cine lăsa leprele ălea mici acasă și că pe ei nu-i lasă domnii patroni pe home office și mă doare în pulă de ei. Serios. Și de ei și de patronii lor. Dar mai ales de ei. Altfel eu oricum nu aveam de gând să trimit copiii la școală pe frigul ăsta, dar acum nici nu am probleme școlare de rezolvat.
Da, știu, voi mergeați la școală și la -15. Și eu, dar pentru asta tata-i de vină. Colegii mei cu părinți mai sănătoși la minte stăteau dracu’ acasă. Vorbesc așa la liceu, nu că la generală. La generală toți părinții erau din același sat cu tata.
Așa că da, las copiii la tata să-i tragă cu târlia, iar eu merg că am treabă.
Și cred că mă înturnez iute, că prea frumos ninge.
Zicea soția în mașină că nu ar fi chiar așa că nu toți sunt la fel de norocoși că noi să lucreze de acasă, să aibă 2 perechi de bunici.
Dar știi ceva?
Eu nu mă simt deloc norocos, că dacă aveam un dram de noroc poate nu trebuia să mai muncesc deloc la vârsta asta. Dar nu. Am fost cât de ghinionist se poate, băi. Tot ce am făcut până acum nu a fost ușor. A fost cu nopți nedormite, cu cearcăne, cu nervi, cu curul pus la bataie, cu greu.
Așa că mulțumesc doamnei Firea pentru că-mi scutește copilul de niște absențe in catalog . Să fie primit. Vorba aia, hai afară la zăpadă…
