Greu cu comerțul la țară

Au deschis un market nou în comună.

Are o poveste mișto, poate am timp o dată, dar e bine că l-au deschis.

Am oprit când am plecat spre București să iau niste cola și Red Bull și să îi dau lui tata timp să observe că am uitat rucsacul cu laptopul , ca să mă sune  pentru ca să mă întorc să îl iau.

Duc băuturile la casă, le scanează și zice: 7 lei. Pe casă scria clar 6.98, dar știi cum e la țară.

Ca să “mă râz” de doamna care-mi vorbea cu “tu”, deși eu cu dumneavoastră, și nu era cu mult mai în vârstă, nici cu mult mai cultă, sau mai respectabilă decât mine, îi întind cardul. Un fel de a-i spune, subtil, că de fapt costă 6 lei și 98 de bani. Bau!

Doamna se uită un pic încurcată după care tastează cu grație ( că nu se transferă suma automat de pe casă pe POS ) 7.00 lei.

Dacă a zis că nu are rest, păi nu are, nene! Ce tot insist eu acolo cu carduri, cu ălea.

Bine, pe mine mă doare la bascheți de ăia 2 bani, doamna nu știe că a creat o problemă în contabilitate / gestiune. Adică, dacă la tranzacțiile cu cash nu e nevoie să se potrivească pe fiecare tranzacție , că nu bați monetar incasat pe casă , sau dacă bați , se face balanța de rest automat și se presupune că l-ai dat, dar așa va trebui să explice niște diferențe și la o adică să dea socoteala către fisc și, probabil, către șefii ei.

Am vrut să îi explic, dar decât să creadă că sunt zgarcit și mă uit la două monede virtuale de 1 ban, mai bine lasă așa 🙂