Generatiile tinere si problema reală: “Cum îi mai păcălim pe ăștia ?”

Citesc articole de genul si  mă distrează cum problema  eroziunea acută a forței de muncă  din România ( attrition e cuvântul potrivit, da-n românește are alt sens) se suprapune peste problemele date de noua generație.

Da-i ok și optica generală e la fel, că vai, coaie,  ăștia tinerii nu mai au respect pentru muncă, au crescut obraznici, futu-le muma în cur! Nu știu, în principiu, ce tactici să mai aplice, ca să-i țină pe gâscani la muncă.

Cât o mai fi nevoie de ei.

Telefoane, spații decorate mai frumos ca acasa și tot felul de artificii care deghizează  carența majoră.  Bani nu vor să dea niciunii. Și noile generații sunt așa că s-au adaptat lipsurilor și lipsei unei perspective materiale realiste:  la moul – uite, mă fac tâmplar, dau la tâmplă 5 ani, îmi iau o casă, pe urmă pot să îmi deschid atelier de tâmplărie, sau să-mi iau o rablă, o casă pentru copii, sau poate să strâng bani pentru studiile lor. Sau. Un plan de viață. Dar nu, că acuma e cu dinamism, cu  nu știi când vii, nu știi cand pleci, când ai job de doi lei, când n-ai deloc.

Cumva  se aduce în discuție faptul că ăștia micii au fost crescuți prost ai dracu’. Au făcut cursuri de limbi străine, facultăți ( inutile) iar acum se ridică cu pretenții, vor cârca de bani. Și bine fac,  zic eu. Că  duzina de facultăți de căciulă a fost un  push nerealist susțiunt de piața muncii.  Știi cum e, oi știi tu să faci X și Y, sau poate nu,  dar uite concurentul tău are două mastere. Uite!

Și s-au învățat prost. Și  s-au învățat cum că dacă tata a muncit toată viața să mă țină în școală ( eu sunt milenial d-ăla bătrânu’, am ceva gene de ”X„) ei mă vor plăti cu semințe și-o vor băga pe aia a’  lu’ Kennedy, trâmbițată peste tot  cu ”ce poți să faci tu pentru țară?”.

Și să nu uităm că pe Kennedy l-au impușcat, semn că cineva s-a încumetat să facă ceva pentru țara lui.Pac.

”Păi, pula mea, pentru început aș putea s-o părăsesc” au spus milenialii, pentru că ce uită bandiții ăștia e un lucru esențial.  Americanii anilor 50 aveau casă , Cadillac De Ville la ușă și bani într-o societate prosperă. Iar ei erau, în mare, forță brută. Locul propice în care se aflau valora, raportat la restul lumii,  mai mult decât pielea de pe ei.

Cam ca proletariatul primitor de case și joburi pe vremea comunismului. Normal, coaie, că se punea problema că ce poți tu să faci pentru țară/ sistem. Sistemul ți-a dat ( dacă vorbim de comunism) sau ți-a oferit condiții să ai ( dacă vorbim de capitalismul anilor ălora).

Cu mici excepții, cam peste tot prin lume sistemul curent îți dă doar muie și te întreabă ce poți să faci pentru țară, pentru piața muncii, pentru angajator. Pentru. După ce  ai decartat deja basculanta de bani să ajungi la nivelul ăla  de competitivitate de care vorbeau parinții și bunicii.

Păi să vă trag la muie, bă. Așa cum și sfătuiesc pe orice tânăr mai tânăr decât mine.  Mă închin cu amândouă mâinile la anii 2025. Doamne-ajută să fie cum zic ăștia, adică corporațiile s-o ardă tot cu mărunțiș până la faliment și cu dispersie.  Dacă nu cumva vine vreo revoluție, cred c-o să fie o lume foarte frumoasă.  Iar dac-o să fie, plm, foarte bine – Viva la revolucion.

Cand mă uit la ăștia mai tineri, mă gandesc că doar leneșii mai lucrează in sistem din asta cu framework de sclav: închiriază-ne timpul tău, cât mai mult și cât mai prost plătit și e treaba noastră câți bani facem cu el.  Poate că urmează o mică sincopă dată de faptul că ăștia mici par să aștepte să li se ofere, până se prind ei de ce pot face singuri, dar eu cred că dacă nu cumva socialismul  se răspândește peste tot urmează o generație de unde proletariatul se schimbă ca formă și se vor mai șmecherii și  cei de  la talpa țării.

Nu cred că mai vedem noi prea mult timp vândut așa, cu duiumu’, gen vino la firma mea și te pun eu să faci ce vreau de la muncă de birou la măturat și cărat mobila sau  ia de aici și bagă și baze de date și programare și tot ce mai știi – all inclusive, pe salariu de salahor, firește.

Din ce văd lumea tânără, precum și eu, vinde servicii, mai dă-l în pula mea de timp, ia să nu mai fie unii stăpânii timpului nostru, nu?

Ce-ai de facut? Un excel? Cinj’ mii. Ce contează în cât timp îl fac și cât stau degeaba. Banu’ jos. Vrei compasiune, atitudine orientată client? Desigur, cotă din profit sau tu ești clientul, în ceea ce mă privește.

Sau cel puțin așa cred eu.

Hint. Cine mai stă pe aici din ăștia mai tineri tind s-o ardă mai liberal, mai pe off-grid.  Și nu vorbesc de ”free inhabitants”, ci de frizeri, sculeri matrițeri și to-felu’ de alți operatori de servicii afiliați pe la te-miri-ce industrie disruptivă.