Repară-mă, tati

Ziua 1. Marea morților mă-sii din Middle East , ora Zulu și ceva.

Stau pe un scaun de plastic pe care am platit 10 șekeli (cca 12 lei ) pentru o oră și mă uit către răsărit în timp ce mă ustură în cur îngrozitor de la apa atât sărată încât nu pot să trăiască decât bacterii în ea.

Și mă uit cum alți mulți ruși, dar și români, plutesc în “apa” caldă și unsuroasă de la concentrația saramurii, atât de concentrată că îți face un peeling frate cu saponificarea.

Probabil și de aia nu prea vezi evrei pe acolo; au învățat ei de undeva că nu e bine să fii făcut săpun.

Copiii dovediți de usturime și de saramură și de vânt decid ( mai mult mama lor , văzându-i cum tremură) că trebuie să plecăm .

Îi pune la desărat, îi schimbă și îi lasă în grija mea să se schimbe și ea. Grija mea…

Grija mea e “nu mai alergați, mă, că vă loviți și vă bat de vă sună apa în cap”. Nu mă ascultă și nici nu pot să îi bat. Eh, las’ că vedeți voi.

Și văd. Jumătate. Copilul al mic se împiedică și se lovește la genunchi și la burta de un stâlp de metal. Nașpa. Plânge. Dar nu e chiar rău. Are două julituri. O spăl un pic și îi pune soția un petic la genunchi. Merge . Cam șchiopatând, da’ merge.

Promite că de acum ascultă. Nu ascultă nimic, nu mănâncă salată, ci doar pizza, nu bea suc de fructe sau apă, vrea cola ( plm,părinți denaturați…dacă eram acasă… ) . Nu zic nimic.

Pe la sfârșitul nopții se trezește să bea apă, cu febră dracu’ știe cât, că :

-Mă doare capul, tati! Ajută-mă, tati.

-Stai așa, că te reparăm imediat.

Și merge soția să ia un supozitor cu novocalmin, că ea e tinichigiul șef la service-ul de copii.

Între timp, bagă și o borâtură, ca să fie treaba-treabă.

– Repară-mă, tati !

-O să mă asculți, tati?

-Da,o să te ascult.

Se repară până dimineața.

După care începe:

-Vreau iarăși la marea unde ne ustură.

Vreau înghețată. Vreau cartofi prăjiți.

-Ai spus că mă asculți.

-Dar vreau…