In primul rând tre’ să mă felicit pe mine că am terminat cartea asta, după vreo 3 săptămâni de cărat in rucsac după mine, început și nesfârșit. Zic de “Bacalaureat” a lui Eftimie.
Nu-i cartea grea. Deloc. In două ore nu ai ce de ea. Dar două ore e mult timp liber pentru mine și m-am și leproșat.
Anu’ asta ajunge la jumate și asta e singura carte de-am terminat-o, dar nu e bai, că am inceput unele de anul trecut și nu știu dacă le mai termin.
Nu-s eu devorator de literatură, vorba copilului celui mare : ” tati, nu îmi place să citesc povești. Astea sunt inventate de cineva și nu-mi transmit nicio informație”.
Nu pot să îi spun că are dreptate și că cărțile pe care vor ăia de la școală să le citească sunt niște gunoaie, că rămâne dracului repetentă și pe urmă tre’ să dau vreo șpagă, ceva , sau mai rău, să o retrag și să o mut la privat. Alți bani, altă distracție.
Da’ anul asta eu nu am mai citit nici altceva informativ, spre deosebire de copil . Făcut bani și atât.
Aaanyway, înapoi la cărticică. Eftimie, dacă și-ar găsi cuvintele și bășcălia într-o limbă mai de trafic ar ajunge celebru și bogat.
Așa, nu știu ce tiraj poate să aibe cartea asta , dar dacă nu cumva se vinde mai bine decât manualele unice , e risipă de efort. Părerea mea.
Cartea e scrisă (la) mișto, tot în același stil cu prima și talentul autorului in materie de SF nu e dat de modul cum descrie extratereștrii din galaxie și cum își imaginează că ar putea fi viitorul, ci în modul în care sunt explicați pământenii din România și eșecurile prezentului, care-s doar aparente dealtfel, pentru că noi le vedem așa cu niste ochi profani.
Un singur spoiler am, cartea explică foarte detaliat “Loganul de 70,000 de euro”, care ne-a enervat pe toți acum câțiva ani, noi ne înțelegând detaliile fine care se ascundeau sub prețul, altfel nejustificabil.
Mie îmi place , vorba aia , face mai mult decât banii dați umorul de acolo, dar la fel ca Arhanghelul Raul ( voiam să las link la el pe blog , dar articolul cu pricina nu mai merge; probabil că e pe undeva prin analele webfactor , sau ceva) nu e vreo carte de ținut minte în istoria literaturii universale, asta m-a și mirat un pic la terminare. Am ras, m-am simțit bine , dar nu am rămas cu mare lucru , care să mă fi marcat.
Cel mai negativ aspect e că așa, dislexic și agramat cum sunt eu, am zărit două greșeli în carte. Lipsește un “fi” la pagina 26, rândul 7 #evilme, iar a doua am uitat-o, că nu am notat-o.
Nu că e vina autorului, sunt niște neni acolo la editură care au niste joburi și tre’ să se ocupe de treaba asta, din câte știu. Sunt bulangiu, știu, în aproape orice carte găsești probleme de gen. Nu mai vorbesc de manuale :).
Altfel, e genul de carte pe care o poți citi lejer pe un șezlong, pe jumătate trotilat de cocktailuri și de soare și tot te simți bine.
Parcă mai mult mi-a plăcut Arhanghelul, poate pentru că nu eram familiar cu personajele și cu stilul, dar încă nu-i secată franșiza , probabil că mai merge o poveste . Pe de altă parte cartea asta are și mai puțini timpi morți. Nu știu dacă e clar ce spun , dar sunt pagini din alea pe care nu îți face plăcere să le citești dar autorul le-a pus acolo fie că vrea să creeze ceva context, fie că e un scriitor prost, sau neinteresant. Nu există așa ceva aici.
Nu am înțeles pasajul in maghiară, probabil ar merita efortul să îl traduc, dar cum nu am găsit cartea disponibilă în format ebook, mi-e prea lene să copiez eu de mână în Google translate. Am o aplicație în telefon care ar trebui să traducă după poză, dar nu înțelege prea bine ungurește, iar eu nu pun ad✋ toate accentele alea in goagăl.
Nu sunt sigur dacă am voie să pun pasajul asta aici, cred că nu, dacă primesc reclamații am să îl scot.
Vrei sa-ti traduc din japanese detected?
Da. Clar. Altfel se pune ca nu am citit toata cartea.
Ce mai faci, Tibi?
Poftim? se trezi Horvath…
Ce mai faci, Tibi? Ce tare te-ai ingrasat!
Doamna, cine sunteti dvs?
Glumesti? Sunt Andreea, sora-ta.
Doamna, trebuie sa fie o greseala, eu nu am frati sau surori?
Tibi, termina cu asta, nu ne-am mai vazut de 20 de ani, ma primesti?
Doamna, vorbesc serios, sunt singur la parinti.
Tibi, daca aude tata, iti trage una.Cum poti sa spui asta? Esti suparat pe mine?
Tata e mort de 5 ani.
Doamne-Dumnezeule, ce tampenii poti vorbi
Ba, nene, ce populara e limba maghiara . Sunt singurul care n-o vorbeste pe aici ?
Multumesc :D.
Are sens.