Scurt : No sin goes unpunished

Timpul  imi arata mereu de ce nu  poti face parte dintr-o religie si lupta in acelasi timp impotriva decalogului religiei tale.

Cine nu e cu noi, e impotriva noastra.

In religia programatorilor exista niste reguli etice cu privire la  cum arata codul pe care-l caci in urma ta.

Ca un geniu neinteles, m-am pisat ani de zile pe reguli, codul tre’ sa fie bun sa mearga repede, sa faca ce trebuie, utilizatorul  trebuie sa fie multumit, clientul trebuie sa fie multumit, muie celor care vin in urma mea si nu inteleg nimic.

N-am fost eu chiar anticristul programarii, dar  cand mai umbla cineva prin codul meu ii recunosteam privirea aia  din “Exorcistul” si parca in  zumzetul mortilor si ranitilor care-i scapau printre buze  era ritmul din Tubular Bells.

Intre timp am capatat o oarecare intelegere pentru oameni si-am  inceput sa scriu oarecum mai lizibil, chiar daca tot intricat.  Dar macar lizibil.  Dar m-am pierdut pe mine.  M-am alaturat  fanilor dogmei.

Dar purificarea vine doar dupa plata pacatelor si in biserica mea nu exista indulgente.

Asa ajung  sa mi se ceara mie sa  dreg un cod scris chiar de Antichristul programarii, care mi-e si coleg si stiu ca nu-i retardat, doar ca ii pasa mai putin decat mie daca codul lui arata ca bucati din Frankenstein lipite random si imi ia 2 ore doar sa il asez “cap la cap” si ma gandesc sa il sun sa-i cer o lista cu arborele genealogic, in special aia decedatii, ca am terminat toti sfintii din calendar si inca nu-s satul de sex cu morti.