Chiar așa se numește. Nu l-am ales eu, era acolo în frapieră, că nu aș avea niciodată încredere într-un vin care se cheamă așa.
E un cupaj de Riesling , Muscat Ottonel și Sauvignon Blanc din zona Dealu Mare, Domeniul Bogdan.
E un vin comun , pe la 20 de lei sticla, în supermarket, cred, da’ bun, cu gust și note – exact așa cum scrie pe sticlă.
E genul de vin de vară de care poți să tragi toată noaptea. Nu știu sigur cât am băut, dar să fi fost la 2 sticle așa. Si e relativ slăbuț, dacă după două sticle nu eram sub masă, sau pe trei cărări. Deși pe sticlă scrie că e de 13 grade. Plm, nu știu, da’ așa se simte. Lejer.
Interesant e că la excesul care “mi s-a întâmplat” , mă așteptam să mă resimt ieri. Adică obosit am fost, dar nu prea mahmur. Știți starea aia de durere de cap, gură pungă, sete și colaps muscular de după ?
Mă simțeam cumva opus. Fără sete , relaxat muscular și la creieri, așa cum și trebuie, că de aia bei, să te simți bine, nu rău.
Dacă nu vă plac pozele, cum nici mie , nu cumpărați iPhone 7, sau 8; nu știu exact care, că eu nu mai aveam baterie. Adică telefonul.
Pana pe 2 septembrie parca e un festival în aer liber la Cluj pentru degustare de vinuri.
Cluj mi-e un pic peste mana in perioada asta. Daca stiam poate se lega de un drum in zona, da’ merci.
[…] cu ceva colegi ( doar domnișoare ) , sâmbătă, doar ce mi-a trecut greața și am umflat 2 sticle de vin, că ce aș putea să fac altceva la o […]