Jen Garner’s “Peppermint”

O lamă conectează agresorul de victimă într-un mod mai personal decât o poate face orice armă de foc și poate exprima mai bine și mai artistic decât un un glonț răzbunarea și sălbăticia . Aceasta cred că este o axiomă, că am văzut-o eu scrisă lângă Axiomă lui Arhimede.

De aia Kill Bill este un film artistic și un film bun despre răzbunare și nu și-a pus nimeni problema atunci că Uma Thurman reprezintă doar o umplutură de gender equality și P.C. și că de ce nu a făcut Tarantino un film cu un bărbat care se răzbună. Și nu numai de aia filmul ăsta este unul de consum, care-i okish așa, începe cu o poveste comună dar credibilă, după care se transformă într-o acțiune de vendetta suprarealistă, dar opărită de nevoia de a avea un erou etic corect. Mai corect decât milițienii. Că asta face un om care a pierdut absolut tot și care se reinventează într-un mod absolut monstruos. Fix asta face, are grijă să nu cumva să-i rupă capu’ vreunui colateral nevinovat în proces.

De asta un film despre răzbunare se transformă într-un film cu (super)eroi, cu alură de Call of Duty Black Ops (sau ceva de genul) și de GTA.

Nimic de zis, Jennifer Garner are ceva pedigree pentru astea și pot spune că e mai interesantă și mai credibilă decât în Elektra sau Daredevil, da’ parcă nu mai are vârsta.

În fine, poate pentru doamnele care au crescut cu ea și care au ignorat-o, că de ce s-ar uita la o actriță de tip “fotomodel” reprezintă un film motivant, despre cât de puternice sunt femeile și bla-bla-bla. E ok, te ține în priză acțiunea, nu mori de plictiseală.

Nu pot să zic că mi-a displăcut, sau că nu merită banii; în contextul în care plătesc abonament la Netflix pentru niste filme doar un pic mai noi și nu neaparat mai bune decât alea de pe cablu, gen HBO și Pro TV ( chiar, când rulează Lord of The Rings sezonul ăsta la pro ? ) , conclud că oricum voiam să ies din casă deci, vedeți dacă îl găsiți la biblioteca națională gratis, mai bine.

6.6 pe IMDB e o notă care-i face dreptate.

Iar dacă e de mers la film ” A simple Favor ” cu Anna Kendrick e un mod de a petrece timpul mai antrenant decât ăsta. Tipa joacă binișor, dacă filmul nu ar fi proiectat prin tema unui vlog și genul de clișee tipice ar fi putut fi mai bun, dar asta e acum en-vogue; oricum eu eram acolo pentru Blake Lively, o actriță cu roluri mai mici, cred, decât Anna Kendrick, dar care are o carismă și o interpretare mai pe gustul meu.

Și cu aceasta concluzionez că anul ăsta am dat cam mulți bani la cinema și mai ales pentru cam puțin, daca nu iau in considerare nacioșii; ăia merită toți banii. Dar la cat am susținut industria anul ăsta, am așa sentimentul ăla pe care îl ai când mergi la ANAF să plătești taxele și te tratează ăia cu curul: Pe banii mei, măi?