Reflexe de Romulania

Ultimul articol din Copenhaga. Da, a trecut un an, stiu, dar e mai bine asa.

In ultimii 15 ani am crescut mai linistit, mai civilizat, mai omul ala care se gandeste la consecinte inainte sa actioneze. De cele mai multe ori. Acum 15 ani daca ma enervai/atacai te bateam cu bata (sau ce aveam la indemana) pana chemai politia si daca ma supara, ii futeam si aluia o bataie, ca ce pula mea.

Daca ma bateai tu, era ok, ca aveam timp sa ma pregatesc si sa revin mai serios.

Si dupa aia poate te si dadeam in judecata ca, tot asa, ce pula mea ai cu mine.

In alte tari altfel stau lucrurile si altfel si operez. De mic, tata, stiindu-ma salbatic si cam rebel fara cauza imi tot spunea: Evita, evita, evita – scandalurile; chit că eu eram mai familiar cu îndemnul din versurile marca Paraziții. Eh ,strategia asta se dovedeste utila prin alte tari si imi cam vad de treaba mea. Da’ uneori optiunile imi sunt limitate si reflexele de Romania sunt ca mersul pe bicicleta.

Un tip, pe care nu-l cunosc, desigur, iesea din gara centrala din Copenhaga, zgribulit de frig si se indrepta catre hotelul lui, care era departe de unde lucra, ca uitase sa-si faca rezervari din timp, presupun. Dimpula umbrela si dimpula fular; pe prima o uitase in Romania, iar ala , cine stie , prin vreun aeroport, iar ploaia il cam apasa pe palarie si pe umerii pardesiului si mai târa si un troller de cabina dupa el, in sus pe scarile metalice care ies din gara pe un pod.

Cu ochelarii plini de picaturi, ajuns sus pe trotuar, se uita dezorientat unde pula mea se afla si incotro s-o ia, oprit cu troller cu tot in drum, ca orice roman veritabil . Nu radeti, danezii sunt exact la fel, fratii nostri, stationeaza doar in usa, in mijlocul holului stramt, sau la cap de scara rulanta.

Un trecator indescifrabil, cu vreo 2 nuante de gri mai inchis la culoare, de relativ aceeasi statura, cu gluga si o geanta de voiaj in spate, care mergea si sorbea dintr-o cutie de bere ( la astia am inteles ca e voie in public), neavand loc sa treaca, isi face, impingandu-l pe omul nostru plouat si cerandu-si scuze cu :

-Da-te, ba, martalogule!

Care era sansa ca doi romani sa se intersecteze in CPH si sa se si incurce. Cetateanul incurcacios si-a cerut la randul lui scuze cu:

-Martalog e ma-ta!

Indescifrabilul s-a intors brutal, strangand cutia de bere in mana, si a cerut clarificari:

-Ce-ai zis, ma?!

-Ma-ta! a venit clarificarea, dar din pacate pentru indescifrabil a venit precedata de un neasteptat calcai de pantof in barba, nu prea elegant, ca pantofii erau business iar pe jos era umed si noroc cu trollerul ca a ajutat la pastrarea echilibrului, dar edificator.

Omul a scapat berea si s-a dezechilibrat, cazand de pe trotuarul podului, peste o piatra jersey, in strada.

Birocratu’ s-a uitat cu oarecare regret la situatie, gandindu-se ca ar fi putut si ar fi trebuit sa taca si sa isi vada de drum. Acum trebuie, ca asa e civilizat, sa-l ajute pe indescifrabil sa se recupereze de pe jos, pana nu il calca masinile. Ca asa face un bun samaritean.

Si s-a gandit penintent la asta si la tot ce trebuie, continuandu-si drumul sau pana la hotel si neprivind inapoi, ci mai degraba in jos, sperand ca daca figura a fost prinsa de ceva camere de prin zona, identitatile celor doi sa ramana totusi neclare.