Prin Bath. Trebuia să fie frumos

“Ce știi mai bine de la tatăl tău…”

Și chiar a fost frumos orașul de piatră diferit de orașele din cărămidă, care-s norma în UK arată…diferit. Să te tot plimbi în cele 2 ore de vreme mișto, grupate în intervale de 30 de minute cu pauză de nori, măcar fără ploaie.

Curios să vezi și copiii atrași de priveliște, de obicei nu sunt ei atât de receptivi la peisagistică, adică se uită și le place , dar tematica e de obicei mai importantă decât privirea de ansamblu. Și dacă ce văd nu e in tematica de care sunt interesați își pierd focusul în scurt timp. Evident.

Eh, aici ar mai fi stat și aș mai fi stat și eu , dacă nu am fi obosit toți de ziceai că mergem la 5000m la munte nu într-un oraș de câmpie. Aerul tare, intră cu noduri.

In fine partea proastă pe lângă aia cu plătitul 120 de lire pe bilete de tren ( sunt vreo 50 de mile, cred , din Reading , dar have no worries sunt plecat să caut rablă) a fost cu restaurantele.

Adică, eu eram pregătit la portofel să mergem și noi ca niște turiști serioși la un tourist trap cinstit și elegant de pe centru, că așa se face. De toți 💰. Dar nu, că copilul mic urlă că nu mănâncă decât pizza și cartofi prăjiți și dacă era după mine îi luam bilet sub tren la întoarcere și plecam pe loc, dar hai, că e in perioada de adaptare ( o pulă, când o apucă așa face și pe acasă și e prea mică să îi fut două palme să-i resetez softu’ la setările din fabrică) . Și hai înseamnă să caut eu atunci pe loc în orașul ăla o Pizza Hut. Și caut și îmi arată google una la o milă pe jos și hai pe jos, că dacă nu avem mașină ce să faci. Și e mișto că e fix in direcția cealaltă direcției turistice. Nu-i nimic, ne întoarcem pe urmă, că de aia am venit, nu?

Și ajung în Nowhere Land după ce am cărat prințesa în brațe juma’ de drum – că nu numai că vrea căcat pe băț, dar nici nu poate merge pe jos pentru a-l obține, atâta drum – și găsim că ăla e doar centru de livrări și e și închis deși google zice că nu e.

Paștele și anafura!

Și mă uit să mergem la un restaurant italian întâlnit în drum, care arăta mai de doamne ajută ( adică de 5 așa ,nu chiar de 3 (din 10) ca ăla in care am intrat) dar soția e de părere ca e altul numai bun ( știu, se scrie nu mai) acolo imediat lângă.

Tot “italian” și ăla.

Unul în care la intrare pute de mă întreb – bă, ăștia or avea nasurile la ei? – dar fericirea familiei e importantă și ne așezăm la o masă care arată cam ca într-o cârciumă la care am mers eu de câteva ori prin Vâlcea când eram liceean; “La Tron” îi spunea lumea.

Cred că dacă întrebam puteam să bem și aici pe datorie.

Toată lumea minus je a cerut 🍕 aceeași chestie, și pizza lor nu pot să zic că a fost rea, dar eu nu vreau să mănânc așa ceva. Mai gust de la ei 5-6 felii dar nu mă înghesui.

Eu mi-am luat penne arabbiata că ori e italian ori nu mai e. Și că dacă nu am încredere într-un restaurant cer paste. Bine, de regulă Bolognese, dar…

Mi-au adus cele mai iuți penne din istorie, cred că ei de fapt erau restaurant indian la bază, iar la gust nu pot să zic că nu mi-au plăcut, am cam lins farfuria aia. Cari un copil in brațe prin vânt și cam nehalit de seara, că nu prea sunt fan mic dejun, mai ales sâmbăta, dacă îți desenează cineva o farfurie de paste fierbinți tragi pe nas toată mina de creion.

Servit cu aperitiv făcut din cel mai prost Captain Morgan din istorie ( cred că au uitat să tragă spirtul prin pâine înainte să pună motorină în el), că nu aveau ceva Brandy italian din meniu ( Vecchia Romagna) , sau un cognac/Armagnac. Dacă ei erau ca la tron, ca acolo beau. Ca un tată de familie responsabil. Un pahar de rom, fără cuburi, fără nimic. Aveau și pahare din alea ca la bodega aia infectă.

Am plecat mulțumit, considerând circumstanțele și am avut vreo 3 ore de liniște. Liniște la stomac zic.

Bine, eu simțeam că începe să fiarbă tuciul intern și mă ia cu călduri de la extra-picanterii, dar numai bine că copilul mic îmi promite că merge pe jos fără discuții dacă îi iau înghețată. Pe vremea asta.

Am zis că sunt un tată responsabil, deci 3 înghețate că am doi copii, de data asta de la ceva gelato respectabil și hai să îmi potolesc focul din “suflet”.

Bine, după aia copilul mi-a zis și partea cu litere mici din contract: “tati, eu am zis că merg pe jos până îmi iei înghețată” dar asta e treabă de saci în căruță și ce să-i faci, tre’ să mă interesez cam cât pot să bat copiii aici până mă bagă ăștia la zdup, adică unde e limita.

Eh, dar ajuns acasă n-a mai fost bine și frumos și s-a dezintegrat situația. Colon Flush și alta nu. Nu mi-a mai fost așa rău de când locuiam în Berceni, nu mai știu când era asta, acum vreo 12 ani, m-am intoxicat cu Salmonella de un Paște, pentru că toate cele cuvenite s-au strâns la mine in burdihan, tot cam ca acu’.

Dacă nu îmi place pizza.

Altfel, dacă ignori partea cu “bagă două degete pe gât când ți-e rău” , frumos Bath Spa. Mai mergem acolo, dar fără copii, că au ceva Spa pentru de la 16 ani în sus.