Raportăm producții la hectar crescute. Toata lumea e fericita că uite ce bine se duc proiectele ( în bălării, dacă mă întrebi pe mine) ca împinse de vânt de la spate.
O fi și vântu’, nu zic nu, dar când îi aud pe ăștia în ședințe cum se laudă că ce echipă mișto, cred că mă supăr o dată ( sau prind un contract mai scump) și le înjumătățesc echipa, nu alta.
De asta am luat acum pauză să scriu un text în jumătatea zilei de muncă și pe urmă am de instalat o instanță de wiki, pe ceva chestie aparte de muncă.
A fost mișto treaba cât a fost, da’ acuma se împute, că s-au prins toți că eu știu de toate și ce pula mea atâta muncă, fra’ ?
Așa că, toate lucrurile bune duc către un sfârșit, știu eu de ce trebuie să schimb jobul / proiectul cât mai des, că e mai bine să-ți ducă dorul lumea și să își aducă aminte cu amărăciune că ce mișto era când l-aveam p-ăla.
Mai bine decât când sunt fericiți că le rezolvă cineva problemele și ei freacă pula. Și băi, oriunde mă duc, același lucru se întâmplă după o vreme. După o vreme eu știu o grămada de chestii și butonez de toate și restul freacă pula big style. În mod sigur greșesc undeva. Ori că îi inhib eu de la munca pe care o fac și nu se mai pot concentra, ori altceva, dar e un pattern și sunt de vină.
A început la un proiect la care n-am fost parte, o fază nasoală, la care sunt parte, normal, lol. Aia de suport și hipercare. Am lucrat 7 ani în treaba asta am mulți dani, mă pricep, dar urăscu suportul cu pasiune. Dacă în dezvoltare trebuie să lucrez cu idioți, în suport lucrez cu unii care au picat examenul pentru poziția de idiot.
Altfel, cică stăm bine, că avem foarte multe incidente si requesturi rezolvate.
Avem, aha. Acolo unde sunt numele sterse sunt ale lor. 3 insi sunt ei. Practic din vreo 21 de incidente , 9 sunt la mine, iar rolul meu acolo e sa-i ajut asa “cand am timp”. Right.
Si daca as vrea, le-as putea inchide si incidentele lor pana diseara. Da stiti ceva? Bag pula, cred ca ma duc si bag un pui de somn . Dap, acum in jumatatea zilei pana aduce sotia copiii de la scoala. Pai ce, nu merit si eu un pui de somn?
Cui nu-i convine sa ma dea afara ce pula mea. Sunt 10 ca ei la usa care asteapta, lol. #s-aintorsroata
Eu mi-am cam bagat tot ce imi pot baga in incidente. Le rezolv, ce-i drept, dar le inchid la sfantul asteapta. Mi se asigneaza mai putine.
Pai nu, tu nu ajuti full time acolo, deci ale tale sunt alea usoare, d-aia se rezolva repede si usor, si e normal si sa ai mai multe, ei le iau pe alea complexe si grele, deci e normal sa dureze mai mult. :))
Dar eu nu inteleg cum ajung la tine incidentele astea…adica inteleg, dar ma fac ca nu, pana recunosti (cough-ca le iei tu, nu ti le da nimeni-cough)
@Florin: Bravo tie. Mie nu “mi se asigneaza”. E la modul, baaa, nu ma descurc, ma bat userii aci, ce fac? LE cer eu sa imi asigneze incidente ca altfel nu scap de ei, ma bantuie pe Teams/mail sa ii ajut si dupa aia e si mai de cacat. Eu ii ajut, ei bifeaza incidentele la timp muncit io pozez in ala care freaca pula prin firma, mai bine asa. Bine, raspunsul corect ar fi – ia bataie, boss, ca de aia esti platit, daca munca nu stii s-o faci, dar asta e altceva. @Stropic: Desigur. Iubesc munca. Unu. Doi.… Read more »
Pff, chiar credeam ca tii la sla-ul lor si le iei tu cand nimeni nu o face. :))