Civilization I. Gumă

Am rabla la țară prin urmare, merg acasă cu autocarul. Puteam să merg cu taxiul da’ hai să mai luăm pulsul la societate, că mă simt cam izolat de niște chestii ( nu că mă plâng ).

Ajungem în autogara cu un Uber și pentru că e cald de mi se evaporă înghețata de m-apuc nici s-o beau, darămite s-o ling ( hehe, mă lamentam de vremea din UK, am ajuns in București – na, Ilie! ) zic să mă duc să îmi cumpăr niște gumă mentolată, că funcționează.

-Nu ținem gumă in autogară!

-De ce?

-Că o scuipă toată lumea pe jos, sau o lipește pe scaunele autobuzelor.

Oh, doamne! În sfârșit inteligență și colaborare în țara asta. Nici măcar nu plec supărat, ci cu un gând de “foarte bine, taică, dacă altfel nu se poate, sigur ăștia nu sunt atât de inteligenți să vină cu gumă din alta parte. Și când mă uit pe jos, așa e. Nu sunt. Sunt niște pete negre șterse de vreme pe asfalt care arată ca și când n-ai mai fost scuipată gumă in ultimele 6 luni. Minim.

Ultima oară eu am fost acolo acum aproape un an ( o fi mai mult? ) să îi duc pe ai mei, iar atunci am calcat într-o gumă și am luat-o taraș vreo 300 de metri. Acum -curat. Nici în autocar nu par să mai fie lipite pe undeva.

La gura autocarului bârfeau șoferii că pe un coleg de-ai lor (cică era de la MatDan – nu știu cine sunt ăștia, dar am văzut autocare ) îl saltă poliția de dimineață că sunară pasagerii că era beat. Cică de vreo 1.3 la mie așa de beat. La prima oră. Tare.

Mă așez în autocar și îmi pun centura. 4 pasageri o purtam din tot autocarul. Ii cunosc, evident pe ceilalți trei.

O doamnă se așază vis-a-vis de uită la noi se uită pe parbriz unde bag și eu acum de seamă că e un afiș care îți spune că e obligatoriu și ne întreabă cum se face asta. Îi explic. 5.

Tot e ceva.