Mi-am făcut cont de Revolut la business, acum mai puțin 2 luni c-am văzut că prea mă fut ăia de la ING la curs. Și cum am deschis eu s-a și stricat șmecheria.
Pe mine m-au pus pe ceva plan default de 125 de lei pe lună, iar în banii ăia am tot ce mă interesează, adică transferuri bancare moca și curs de schimb interbancar pe sume de bani rezonabile – zeci de mii de euro.
După care am fost anunțat că au introdus noi planuri din care nu îmi place niciunul și că dacă nu trec la ele automat, mă trec ei. Un coleg care are cont la ei de multă vreme, n-a fost atent la faza cu poți să aștepți până în octombrie, dupe care a trecut la unul din planuri, iar când i-am zis de opțiune, pula, i-au spus ăia, normal, că nu se mai poate retrage.
Care sunt planurile și carențele lor.
Au introdus un plan “gratis” ceea ce e de bine, că până acum nu aveau, cel mai ieftin e ăla pe care îl plătesc eu de 125 de lei pe lună.
Dar nu e gratis. Dacă ai de făcut schimburi valutare, nu mai e cursul de schimb in timp real la valoarea interbancară, ci ăla plus un comision de 0.4% . Tot e mai bun decât ăla de la ING, de exemplu, tot mai scot vreo 100 de euro din el, dar parcă îmi pare că nu merită efortul. Plus că, costul unui transfer bancar este de 26 de lei pe tranzactie la conturi de RON, că nu sunt locale în bănci romulănești. Lol.
Al doilea plan, ăla de 25 de euro pe lună are costuri de transfer bancar de 16 lei / transfer și permite schimbul de până la 10k euro/lire pe lună la cursul interbancar. Ce e amuzant e ca 25 de lire pe luna sunt foarte aproape de comisionul pe care l-ar încasa la primul plan pentru 10k schimb.
Așa cum sunt planurile acum, cred că TOT ar fi mai util să lucrez cu ei decât cu bănci din RO, da’ cred că e mai sănătos să închid, după ce caut la alții mai întâi.
Următorii pe listă sunt Paysera.
Vă țin la 220.
Când mă țigăneam prin martie la alea 25 de lire, sales rep spunea într-una că lucrează la o structură competitivă de comisioane. Ce sa zic, le-au competitivizat de le-au omorât, probabil au primit feedback doar de la saraki leșinați după comisioane zero pentru volume sub 5k. Mai am vreo 2 luni moka după care incep sa caut alternative.
Problema la ceilalți e că te mănâncă spreadul, plus că nu sunt deloc transparenți (nu vezi cursurile până nu treci prin onboarding). Am reușit să compar câțiva, era mai convenabil sa dau 25£ decât fx-ul lor.
Da-le Domane sănătate si putere sa mai poată să tina Happy Hour celor de la UniCredit! Plus accesul moca la lounge!
Da, happy hour pare ok
la mine cam incepe sa stea deageaba in portofel. Deh…am trecut de la euro-sek la sek-sek
tot am castigat, prin ei, cam 1000e. E ok as zice
Pai daca câștigi și cheltuiești tot anul numai seci , normal că stă degeaba. Mai vino și tu în România 🙂
Fi si tu roman adevarat: transferi banii din Business in Personal free, faci schimbu in personal si ii transferi inapoi.
E un pic ilegal dpv al ANAF să fac asta fără justificare.
Dacă trafichez banii așa o să mă ia la întrebări aia de la Revolut personal, deja m-au luat cu privire la niște împrumuturi acordate unei alte companii care nu îmi aparține.
Nu e totul atât de simplu cum pare.