A fi sau a nu fi român

Un text la care m-am gândit mai demult dar îmi aduc aminte acum când se dezbate dacă Bianca Andreescu e româncă sau nu – bineînțeles, acum după ce a câștigat US Open, că înainte nu era relevant – înțeleg că în urma unor declarații, în care a uitat sau n-a vrut să menționeze acest detaliu.

Eu asociez, în viitor, poporul romulan cu poporul evreu, oameni fără țară, doar că noi, spre deosebire de ăia, ne cam alungăm singuri d-aici. Nu știu dacă mai am alte popoare similare în cap – deși cred că și ungurii au o istorie similară, din secolele XIX- XX, cam până după WW2.

Zicea soția că e primul an după ’90 în care sunt mai puțin de 3 milioane de elevi înscriși la școlile din România. Care școli, alea fără autorizație de funcționare? Pe de altă parte eu sunt uimit – coaie, mai sunt 4-5 milioane de tineri de plecat din țară? Hehe, e ceva – Romania are perspectiva unei populații de circa 8-9 milioane de locuitori peste vreo 20 de ani. Dar nu e sigur, că și 5 milioane e un număr bun.

Dar divaghez.

Daca un individ de orice cetățenie, că-i american , englez, elvețian, român sau altceva, are origini evreiești, chit că s-a născut în țara aia și a trăit acolo și părinții lui tot așa – omul e clar jidan pentru toată lumea, dar mai ales pentru români.

Dacă te uiți la pagina de wiki a lui Zuckenberg – toată lumea știe că el e evreu deși e cetățean american, iar pe versiunea în limba engleză o să vezi chestii despre ce face el și la sfărșit de tot ” Zuckerberg was raised Jewish but later identified as an atheist ”. În versiunea românească, fraza asta e în primul rând și e important, că ne descrie pe noi ca români mai mult decât pe evreul de Zuckenberg.

Suntem preocupați de originile oamenilor, ăla e al lu’ nu știu cine, celălalt e din neamul/ clanul lu’ pula mea, dar când vine vorba de romulani, ne includem și ne excludem din nație/ etnie pe tot soiul de criterii subiective.

Dacă vorbim de vreun român naturalizat pe undeva, părerile (recent) se se separă brusc și fiecare are părerea lui despre cât de ne-român e ăla, din varii motive, că la noi în România e totul nașpa. În contrast cu trecutul în care orice frântură genetică din România in arborele genetic al cuiva ne făcea să-l asumăm, să-l revendicăm și să ne mândrim cu el.

Calitatea de român nu ține de pașaport, nici măcar de cât de corect vorbești limba, iar faptul că ne excludem și-i excludem și pe alții ține de politica și propaganda curentă pe temă care face retorica pe tema emigranților și descendenților români din diasporă să fie una bipolară, în funcție de cine o susține.

Pe scurt, pe de o parte se cântă că românii plecați sunt răi că nu plătesc taxe aici, dar votează și ”sunt datori țării” ( n.m. cu o muie pasională) și alte ponoase puse în spinarea lor de țapi ispășitori, iar pe de o parte alți romulani care vor o țară ca afară sug pula diasporei ridicându-i în slăvi, fără un real motiv.

Romanii o sa fie ok când or să învețe să se recunoască ca români indiferent de spațiul unde trăiesc. Un spațiu, o țară nu condiționează obligatoriu existența unui popor, deși Manowar zicea, din nou, ieri legat de treaba cu depopularea, ca-s toate semnele că țara aia va fi preluată de imigranți de mâna a 3-a, că a doua suntem noi, și vor dispărea așa și români și românism.

Mă îndoiesc. Au trecut p-acolo o grămadă și toți ne-au lăsat ”în plata domnului”, e destul de greu să schimbi romulanul.

Dacă o să dispărem ca popor o să fie doar pentru că noi insistăm să renunțam la propria identitate națională și să ne refuzăm apartenența la origini indiferent de străini și străinătăți.

Neamul evreiesc a rămas niște mii de ani pentru că ei au refuzat să preia identitățile altora carei-au cucerit, sau printre care s-au amestecat pe unde au nimerit. E o alegere atât personală, cât și de grup, dar trebuie să izvorască dintr-o coeziune de grup ( religios, național, de orice fel) – care, în cazul românilor nu prea există.