Dii, că mai e mult până departe

Pe drum. E a 6-a oară când plec anul asta in deplasare la muncă și mă simt așa a “mult, dom’ne, mult!”

Am un pic de aciditate în gură de la jumătatea de pahar de vin de aseară (vreo 70 ml să fi fost, maxim ) .

N-am dormit bine, că nu puteam să adorm , că dacă nu aud alarma, fredonam în gând să mă ia somnul, iar când m-am trezit aveam încă refrenul în cap cred că am fredonat și în somn că mă doare în gâtul creierului.

N-am auzit eu alarmele puse la 03:20 și 03:30, dar asta pentru că am auzit sms-ul ălora de la compania de taxi că mi-au făcut dispatch la rată. La și 18. Nu, nu am o manea întreagă pusă alarmă de SMS , doar un sunet scurt – ca de șarpe cu clopoței – și am simțit cum m-a mușcat de gât și m-a smuls din somn .

Simt că parcă scârție toate deși nu sunt bolnav de nimic. Și când mă gândesc că contractul asta e pe final – mă simt de parcă mă vait asta de juma’ de an, boșorog, ce mai; sper că nu am Alzheimer sau ceva – și că ce vine pe țeavă nu că nu e asemănător, dar e așa cu mai multă deplasare, nu chiar de 6 ori pe an, mai degrabă pe lună. Când le zic de măcar două săptămâni remote parcă îi înjur. Și ei pe mine :)).

Și nu îmi place deloc să mă dau jos din pat mai devreme de 7:30 , înainte să citesc toate blogurile, știrile, sciencealert – că dacă s-a mai descoperit ceva azi-noapte – și să plec de acasă înainte să scriu ceva pe budă. Știu , majoritatea citesc în baie, eu am un reflex invers.

Am prins tabieturi, bă. Mai ceva ca un boșorog.

Carevasăzică sunt într-o ieșire din formă de zile mari. Obișnuiam să mă trezesc fără să clipesc și fără să mă doară ceva . Ce doare se tratează cu spirt. De uz intern.

La cum mă uit, mai e mult până departe, sunt cu cincinalul sub jumate, timpul de producție mare la hectar mi se scurtează, că se prevede un inceput de secetă in următorii 10-15 ani și pensia nu se vede – in viața asta.

Am nevoie de un meci de box să îmi revin printre pumni. Am nevoie de un bici. Și o pereche de cătușe, desigur. Și de o vacanță. De la stat acasă.