În orice socitetate există oameni mai progresiști și oameni mai conservatori, mai pe clasic, mai pe tradițional.
Iar în România nu știu ce pula mea pretenții aveți, noi încă construim biserici, mai ascultăm muzică populară lumea ia păștițe,pe linie de moralitate suntem încă aproape de evul mediu. Atenție că nu zic că asta-i neapărat de rău.
Doar că asta e . Băi serios, ce așteptări aveți de la romulani? Să fie mai progresiști ca vest europenii? Păi pula mea, la noi în țară a fost referendum anul trecut, parcă, dacă suntem de acord să avem căsătorii gay si au fost suficient de mulți impotrivă. Încă sunt. Și până și in vest părinții sunt întrebați dacă sunt de acord cu cursurile de educație sexuală.
Ok, înțeleg că sunteți supărați că nu se fac astea la școală. Dar nu înțeleg de ce? Uite, eu sunt progresist, cam cât se poate. Da, coaie, să li se explice , să li se pună și ceva YouPorn, cum nu?
Problema pleacă de la faptul că abordați greșit situația. Situația e că România e pe podium în Europa la numărul de sarcini la copile și adolescente.
Eu nu zic nici că asta-i de bine sau de rău, dar voi credeți toți că-i de rău.
Și dintre ăia care nu vreți educație sexuală în școli – să nu care cumva să audă fetele voastre că au pizdă în care pot să-și bage la o adică și pule, nu numai perne și bări de gimnastică.
Dar și ăia care vreți educație sexuală în școli, nu o vreți că nu mai puteți voi de nevoia de sex a copiilor voștri. Noo, vreți tot așa, să li se explice, să înțeleagă ce responsabilitate presupune ( pe care ei nu o au, desigur) și să fie, dacă se poate un pic speriați de a face sex, prin educație. Că hai să fim sinceri, de fapt asta urmăriți. Propaganda mascată în știință și cunoaștere.
Și nu înțeleg, chiar nu înțeleg ce pula mea vă oprește s-o faceți acasă. Acuma, eu nu am băieți și discuțiile mele pe temă sunt limitate, dar destul de deschise. Încerc să nu stric prea tare orice educație le-o face soția. Dacă aveam băieți, era clară treaba , începeam cu începutul de la grădiniță : ”pune pula pe ele, momentan vârtsta nu e importantă, hai să te învăț ce și cum, că eu a cam trebuit să mă prind singur și durează”.
Înțeleg dificultatea dacă vorbeam de matematici. Da, coaie, am observat că majoritatea habar nu au de matematică dincolo de regula de trei simplă și înțeleg că sunteți frustrați dacă nu se predă bine la școală, că voi nu puteți acoperi asta, nu v-a folosit la nimic și ați uitat tot ce n-ați știut – știm poezia.
Dar despre futut? Cumbă? Nici atâta nu știți? Păi dacă ai făcut un copil și nu știi să explici cum, du-te în pula mea, vrei să ți-i învețe școala? Lasă-i așa atunci, că se prind și ei cum te-ai prins și tu.
Aud discuții de ”io îi învăț pe ai mei, dar mi-e de-ai altora”. În ce sens îți faci tu grijă de copiii altora? Crezi că atunci când or să îi invite ai tăi, ăia învățații, la o partidă de sex în grup or să refuze s-au n-or să știe de la ce cap s-o apuce?
Sau de fapt e ca la toate lucrurile de pe lume , inclusiv politica cu #statiacasa pe vremurile astea, vă e frică de ăilalți să nu fie un anturaj negativ pentru copiii voștri?
Notă. Eu sunt pro educație sexuală și am râs cu spume acum 4 ani când direcția era total opusă, voiau s-o interzică în școli, pedepsibilă cu pușcărie, nu așa.
Dar zic așa, e mare succes că cineva introduce o formă de ceva opțional în parlamentul feudal al României, cred că aveți așteptări exagerate. Altfel e foarte bine ca decizia să fie la latitudinea părintelui.
Cine știe ce vor ăia să-i învețe? Poate vor să le spună că e ok să-ți o bagi și în cur, mai ales dacă ești băiețel și ”dânsa” e preasfințită.