Unealta potrivită în mâinile nepotrivite

În timp ce îmi rulam eu ca un boss cutoverul pe proiect, ce să fac, ce să fac, că așteptăm să se importe soluția… Hai să schimb displayul la Motorola Z2 , să îl reînviez și pe ăsta. Bag seamă sunt mai ceva că Isus Cristos. Nu las nimic să moară. Am dat banii pe el, rămâne sclavul meu până la sfârșitul vieții. Mele.

Am dat 48 de lire pe display la amazon, că nu am avut răbdare să aștept 2 luni după AliExpress la 33 de dolari . Fraier.

A venit mai demult de fapt și m-am apucat de schimbat cu copilul , care face bale să ia ea telefonul după ce îl repar, să îmi dea înapoi Sony-ul ( pe ăsta l-am înviat de așa de multe ori împotriva voinței lui, lol. Merge din 2015  )

Display-ul a venit cu alte  accesorii. Nici nu m-am uitat la el. Am luat ventuza cu care a venit, că ăia pe care o am eu la trusa de șurubelnițe e un jeg și am pus-o la treabă, incalzind ecranul cu uscătorul de păr, că nu am pistol din ăla cu aer cald.

Si dintr-un motiv care îmi scapă/crapă ( îmi scăpa atunci) , morții lui de ecran nu se ridica să bag ceva sub el. Se desfăcea ventuza. 

Păi nu îmi iau, mă, eu una mai mare și mai puternică?! Ce facem aici. Jduf , altă comanda, stat două zile,  azi veni.

Păi așa!

Le desfac, montez una pe spate și una pe față.

Așa sunt te mari, față de pișcăricele ălea mici.

Le armez pe telefon și trag. Și nimic. Se desprindea cea de pe ecran . Mă mai opintesc un pic o prind mai bine și trag cu forța lu’ Spartacus de jumol ecranul, dar așa cu gaură , gen din jumate, nu să se dezlipească cumva  marginile.

Și după aia, normal, cu sticlă spartă in toate direcțiile, nu mai face vacuum . N-ai ce să mai. Poți să îl tai și să îl desfaci cu șurubelnița, dar ventuzele ăstea sunt ca să nu ajungi acolo, că nu vrei să bagi șurubelnița aiurea prin telefon pe unde nu vezi.

Zic, bă undeva am greșit eu , ia să mă mai uit o dată la tutorialul de înlocuit ecranul. Nu că mai conta. Mă uit și văd că da, aia ziceau să țin pistolul de aer cald vreo 40 de secunde, până face fo 100 de grade, nu chiar 10 secunde. Aha. De aia. Nu s-a muiat lipiciul. După ce am ținut regulamentar aproape că ar fi picat singur săracul ecran . Dar nu mai avea ce.

În fine. Nu l-am lăsat, l-am desfăcut și l-am montat pe ăla cumpărat. Bine, când l-am montat m-am uitat și eu la el și am văzut că e negru. Iar telefonul meu era alb și alb e butonul de amprentă. Eh, nu contează.

Și merge. Doar că am observat că pentru adeziv au trimis o glumă de hârtie. Un căcat. Așa că ia și comandă și adeziv și mâine-poimaine vine el și ăla, să lipesc ecranul ăsta înapoi. Acuma , învierea durează și ea trei zile, nu e instant așa.

Așa că, după cum zicea domnul nostru Isus Cristos, mă pregătesc să spun “Motorola Z2, ieși afară, să te mai ia și copilul la o tură de tăvăleală”.

Bă, de acum nu îmi mai este frică. Nici nu știu dacă îmi mai cumpăr alt telefon când i-oi sparge ecranul ăstuia ( am zis când, nu dacă) . Cumpăr direct ecran și îl schimb.

Vrăjeală. La doi ani iau altul.

** A venit și adezivul și am spart deja ecranul ăla nou, ca un om cu două maini stângi. A rămas o farmiță de sticlă pe cant și când am apăsat ,plici. Bine, display-ul in sine e o chinezărie de căcat, nu se ridica la standardul Gorilla Glass 3. Nici pe aproape.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
6 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
capsunaru
capsunaru
4 years ago

Bah, la voi in Anglea nu sunt chineji d-aia cu magazine de telefonie/accesorii ?
La mine in Spanea ma jupoaie de 45-50 iepuroi, cu ecranul lor si manopera asisderea… Nu trebe sa fac io pa Minitehnicus… 🙂

capsunaru
capsunaru
4 years ago

Serios?? Chiar ai pus intrebarea asta ??
Pai cand dai 50 de lire pe display ,plus altele pe ventuze,si mai ai si doua maini stangi si-l rupi…

Catalinx
Catalinx
4 years ago

Absolut. Eu nu am nevoie neapărată să repar telefonul asta și nu am făcut-o decât că vreau. Cred că nu înțelegi nuanțele. Io sunt inginer electronist și asta ar trebui să fie o chestiune foarte simplă, dacă nu aș fi total ieșit din formă . Și asta incerc. Mă doare în pulă de telefonul ăla. Pot să cumpăr altul, dacă aș avea nevoie. Dar a doua oară am să nimeresc operația , mai mult ca sigur. Apropo, reparația e mai scumpă aici. Am întrebat pe unii au zis 120 de lire. La un centru de telefoane văd că au preturi… Read more »

Mad
Mad
4 years ago

Fuse amuzanta povestea, pentru mine. Pentru tine…nu stiu cat te-a suparat/ enervat 🙂
Macar sa primesti rasplata buna de la copil( la cat te chinui). Adica eu as cere vreo 5 pupici pe zi timp de o luna.

Catalinx
Catalinx
4 years ago

Nu m-am enervat deloc. M-am enervat când mi-a căzut de l-am spart. Și prima și a doua oară.