Când nu e bine pentru nimeni

Ce vieți contează când nu poți să faci un lucru bine pentru nimeni?

În încercarea de a eradica rasismul și orice gândire prejudicioasă cu privire la orice indivizi ne facem doar să ne urâm mai tare unii pe ceilalți.

E deja de notorietate cum aseară aici în oraș, după un protest #BLM  a venit un nene refugiat din Libia și a cuțitari câțiva.

E amuzant că a fost oprit de un polițist fără armă, din ăla hulit de oamenii care umblă bezmetici pe străzi , confundând Europa cu US și poliția din Europa cu aia din US.

La fel de amuzant că omul era cunoscut de MI5 , fusese urmărit pentru o posibilă afinitate față de grupări radicale și proaspăt eliberat din pușcărie .

Înțeleg că conturul care se desenează in jurul criminalului, în cazul ăsta, e unul de rebel fără cauză, problema fiind în cazul ăsta nu diferențele dintre generații ci cele dintre populații.

Să fugi din țara ta de război, să fii discriminat ca musulman și să ajungi in țara gazdă să te răzbuni / discriminezi albi, localnici.

Toate reacțiile exagerate și nejustificabile sunt de fapt justificate de o anumită ură și de ruperea forțelor slabe de coeziune prin încercarea impunerii unor legături obligatorii mai strânse.

Mă uitam deunăzi la primarul Londrei, cum spune el că Londra nu că tolerează diversitatea culturală, ci o îmbrățișează.

Ceea ce nu poate fi decât idiotic. Cineva acolo sus visează că ne putem topi toți identitățile într-un grup amorf și omogenizat. E pe cale să aibă un coșmar. O comunitate fără o identitate e una fără valori. Iar identitatea nu poate fi impusă.

Identitatea unei comunități e autodeterminata. Iar ce vedem acum e o luptă de regăsire a unei identități , de căutare a unui echilibru mai departe de linia impusă . Și sunt toate șansele ca pe alocuri lucrurile să ia personificarea lui James Dean