Reguli și respect

Duceam copiii la școală. Pe perioada pandemiei ăștia, când au redeschis școala, au luat și ei niste măsuri de reducere a contactului între indivizi. Au redeschis școala am zis, da?

Ceva distanțări in clasă împărțire pe grupuri , etc-uri și plm-uri din astea.

Printre altele, un traseu unisens pentru fiecare grup ( bulă) să nu te întâlnești cu alte grupuri și dacă se îmbolnăvea un copchil dintr-un grup, tot grupul era trimis acasă la izolare, scos din schemă. Din fericire nu s-a îmbolnăvit nimeni. Sau așa cred.

Copiii știau – tati, mergem pe-aici p-aici, adică după niște săgeți trasate pe iarbă și știau intrarea procedura de intrat, de ieșit, de așteptat.

Acuma eu, pentru că sunt handicapat, adică romulan, se mai intampla să merg și în sensul invers al săgeților, după ce lăsăm copiii, nu-i ceva pentru care îs mândru că sunt prost, dar mă mai trezeam pe contrasens (pe la jumătatea distanței )și dacă nu era nimeni nu mă întorceam de acolo, în ideea că “ho, mă, ca nu e chiar autostradă pe aici ” #romulan.

Dar o dată , după ce am luat un copil am plecat înapoi cu el pe interzis, deși aveam alt traseu de făcut. La prima săgeată în sens invers m-a tras de mână – ah, am greșit, tati.

Mi-am zis in gând, ok ne întoarcem, în fond, e prima săgeată. Dar zic, hai să îi ispitesc un pic la o contravenție, să văz ce pușlamale am în bătătură. Seamănă cu mine sau…

Și am continuat să merg , dar m-a tras de mână:

-Hello, direcția.

-Ok, dar nu e nimeni, nu ne mai întoarcem acum, nu ?

-Ba, ne întoarcem.

-Hai, că noi suntem români, nu respectam regulile .

-Ba nu, ne întoarcem.

-Hai, mă, o dată , nu moare nimeni, copchile.

-Pe aici!

Pe acolo, atunci. Mda, nu seamănă cu mine și mă gândesc că nu poate fi decât de bine. Poate noua generație de copii sunt altfel.

Poate ăștia din UK îi educă altfel.