De duminică noaptea …
Mă întorc acasă cu avionul de vacanță. Vacanța nu mai vine cu trenul din Franța, ci cu Wizzul din UK.
Nu-i tot plin, 80%.
Oamenii sunt relativ civilizați. Relativ – cea mai mare problemă fiind că toți sunt angajați în convorbiri telefonice , din alea cu voce, iar asta nu-i cea mai mare problemă ci faptul că , de fapt, cei mai mulți fac video, pot să îl văd pe tatăl unei domnișoare in timp ce conduce ,probabil să o ia de la aeroport. Nici asta nu e o problemă cât că nu prea au căști și sunt toți pe modul “manele în tramvai” , adică nu manele, dar le ascultam toți convorbirile telefonice și se stropșesc stewardesele la ei să folosească căști. N-au, nu le suportă în urechi, dracu știe.
Cea mai mare problemă cred că e că nu au învățat să scrie, că mi-e greu să cred că toți cu care vorbesc ei conduc.
Lăsând mișto-ul la o parte, cursa s-a desfășurat civilizat față de media, atâta că eu m-am dezvățat de la zborul în cutiile ăstora de chibrituri și nu am mai putut să dorm in scaunul drept. Nu mor 3 ore, mor pe urmă de somn, la volanes.
Au reînceput serviciul de catering la bord. Deși se vorbește de distanțare socială hau, bau, nu se poate obține așa ceva. Așa că dacă aveți covidofobie #statiacasa.
Toată lumea poartă măști, rar o mai dă cineva jos din când în când , de obicei în interiorul grupului lui și, bă, e de înțeles. Nu-i chiar comod să stai cu cârpa pe muie 3 ore non-stop, nu toată lumea poate.
