Epidemii care-au pierdut concursul de popularitate în 2020: Pesta porcină africană

Lumea se învârte acum în jurul covidului , sau invers – și pe bună dreptate, anul ăsta mor oameni spre deosebire de păsări și porci în anii trecuți – prin satul ăsta al nostru, zic.

Anul trecut era în vogă pesta porcină africană, iar oamenii toți erau convinși că e o făcătură, ca și covidul, nimic nu e coaie real, autoritățile vor să ne fure mereu – firește că vor, d-aia și neîncrederea.

Și tot am auzit lumea aul ăsta prin România – gata, mă, nu mai e cu pesta anul ăsta, nu mai are Dragnea porci de vândut, ați stricat industria cărnii din românia ați inceput cu restul?

Cam așa era retorica. Că n-au mai auzi ei de vreun caz de pestă africană, cum nu știu nici pe nimeni bolnavi de covid.

Cam așa arată datele anul ăsta, iar asta e pentru că nu au centralizat ăștia datele de la mine din zonă unde i-a luat direct. A fost un caz pe primăvară, al unui pulete care-și lasa porcii liberi pe câmp și se întâlneau cu mistreți. Au murit toți, au venit ANSVSA-ul i-au numărat porcii morți și aia a fost, au vrut să ia iar toți porcii din sat, i-a trimis primarele la primbare.

No problem, alt focar în satul vecin, au murit câțiva , au mai ridicat ăia vreo 20, dar erau mai mulți bolnavi. Nu-i bai, s-a înțepat lumea și i-au tăiat ei rapid , doar n-o să fie proști să li ia statul cu despăgubiri sub preț ( în condițiile în care nu au vreunii asigurări sau ceva).

I-au tăiau și s-au împuțit toți că porcii nu se sacrifică la 40 de grade, să-i arunci direct în ladă, nu merge așa, tehnologia procesării cărnii e un pic altfel , cu niște cerințe de temperatură și ventilație.

Zvântarea – Se realizeaza in spatii special amenajate, bine ventilate prin intermediul curentilor de aer, cu temperatura de maximum 10° C, timp de 4-6 ore, cu scopul de a forma pelicula protectoare impotriva contaminarii carcaselor.

Iarna treaba asta se face în timp mai îndelungat cu mai puțin vânt, dar la temperaturi apropiate de 0 de grade sau sub. În primele ore carnea se incinde singură în urma unor procese biologice.

Se poate face congelarea imediat după tranșare la temperaturi de -18 C sau mai scăzute , sau se procesează altfel. Fără operațiunea de zvântare inițială rezultă hoit. Congelarea de bucăți mari de carcasă fără tranșare și zvântare rezultă o cantitate mare de sânge rămasă în carne , iar congelarea nu pătrunde în profunzime, pelicula protectoare nu apucă să se formeze, rezultă hoit.

Cum a fost și cazul, dar de ce să le ia hoții ăștia porcii, i-au executat ei în masă și și-au băgat singuri pula în toată munca lor.

De obicei tata era tot așa cu lada turată la o adică, dar de data asta cumva a înțeles futilitatea gestului în condițiile în care nu poți sacrifica porci pe caniculă. Nici nu i i-au luat, nici nu s-au îmbolnăvit momentan , dar ideea e că oamenii acționează tot mereu prost, fie în cunoștință de cauză, fie în cunoștință .

Ce vreau să vă spun e că epidemia e aici, se perpetuează prin mistreți pe care nu-i vânează nimeni și o să auziți de ea când mai trece covidul și capătă spațiu de atenție, iar atunci oamenii exasperați, or să zică ”iar, mă, dar nu ne mai slăbiți deloc, cu mizeriile ăstea?”

Într-o vreme, în România era un vaccin de Pestă care se făcea la porci – bine și în UE. În UE l-au interzis din ’90, că era ”live vaccine” iar porcii se infectau de la el. În România s-a interzis prin 2003. Cert e că de atunci controlul Pestei a fost mai problematic .

Momentan sunt câteva vaccinuri propuse și administrate în diferite părți ale lumii, dar mai e până la o soluție.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Mad
Mad
4 years ago

Bine dar în lumea arăbească cum se face? Știu că și ei zvânta f bine dar de unde temperaturi de 10 grade? Poate noaptea.

Intrarea în UE a venit cu sacrificii. Din păcate multe lucruri bune s-au interzis