Prin țară: Dezgropând Herculane din cimitirul amintirilor mele

Din minitraseul prin țară, de pe sens invers, pe întorcătoare.

Plecați de la Timișoara înapoi către casă, nu eram nebuni să ne întoarcem tot pe autostradă, înapoi către Deva – Sibiu, că trebuia să mergem, pardon – să stăm , duminica pe Valea Oltului dinspre Sibiu spre Rm. Vâlcea și e cam omor.

Așa că am zis că hai că o luăm pe partea ailaltă, Orșova, Drobeta și om vedea daca prin Tg. Jiu sau pe Craiova. Și haida.

De menționat că ăștia au și autostrada A6 acolo in Vest, o bucată până pe la Lugoj. Și dupa aia mergem pe autostrada clasică cu o bandă pe sens și despărțitoare de sensuri confecționate din linie punctată, sau continuă, după caz.

Un pic aglomerat , dar zic că lasă că ajungem în Orșova , mâncam ceva și ne întindem picioarele, dar soția, cu ochii în GPS, ‘ce că nu, ca e aglomerat acolo și că să mergem să mâncăm ceva și să facem și pauză în Herculane.  Hai…

Acuma, eu am fost prima dată acolo când eram în clasa a doua, prima și singura mea tabără școlară, aveam niște nostalgii.

Așa de mari că prin liceu am mai fost de două ori, un weekend cu clasa și unul cu niste amici să ne vedem cu niște gagici de pe  mirc, așa erau vremurile atunci, plm .

Nu aveam cine știe ce închipuiri că s-a transformat stațiunea în vreun orășel german între timp, nu.  Aveam doar amintiri, în general mișto , de acolo.

Îmi aduceam aminte hotelurile comuniste cu terasele unde beam fie un suc ,fie 10 beri, în funcție de vârstă , atmosfera de oraș de pensionari. Chiar și vara când mai venea lumea la izvoare și la ștrandurile termale era aproape pustiu.

Hotelurile sunt încă acolo și am impresia că le-au renovat puțin .

Și au făcut o parcare cu plată în care se înghesuie proștii ca mine și aia e. Nu că ai alte opțiuni. La ăștia în oraș nu prea ai unde parcă și e indicat să oprești aici la intrare și să bagi pe jos. Asta știam.

Iar pe jos observi că e o atmosferă de târg comunal, sau piața Obor.

Am strâmbat din  bot că nu îmi aduceam aminte orașul ăsta așa mahalizat.

In fine, trecem peste asta și mă uit pe gmaps după niște locanțe unde se poate mânca. Până la hotelul Roman e mult de mers pe jos  așa că bag un ochi mai aproape.

Proastă idee, adică aia să venim în oraș. Cu fiecare pas am calcat pe amintirile mele ca pe străchini și pahare și le-am distrus și le-am pangarit cu realitatea celor peste 18 ani trecuți .

Cavoul aminitirilor mele mișto stătea bine mersi nedeschis , da’ i-a trebuit soției să mănânce aici, ca să mi le pângărească.

După ce am căutat bezmetici “Pizzeria Grecească Dimitros” – orice o fi însemnând și asta – că în atâta timp am uitat și drumurile (puține) pe aici,  am gasit-o. La o veche cârciumă  comunistă.

Nu. Hai să mergem mai încolo, încercăm La Nico.

La Nico e alta terasă deschisă unde nu serveau mâncare. Nu aveau suc Fresh cu ghimbir ca în meniu, nu aveau mentă la limonadă, nu aveau nici miere… pula mea, oamenii aia nici măcar nu încearcă.  Dar trebuia să ne pișam și să bem o gură de ceva că erau 35 de grade afară…

Să mai fi mers 100 de metri ajungeam la terasa hotelului Verytas și am fi putut manca acolo că e singura care pare spălată din jumătate de oraș.

Dar soția nu mai avea poftă de stat și acolo, dezamăgită de priveliște. Normal că nu mai avea, după ce că eram amărât, de ce să nu mă ia și nemâncat de acolo, că nu mai erau de condus decât vreo 300 și ceva de kilometri până acasă, pe burta goală.

Cel mai civilizat loc , care  nu-mi întinează trecutul, pare parcul de căsuțe, pe care mi-l aduc aminte mai fad și mai neîngrijit decât acum.

În prima tabără o ardeam eu cu grupul, la final de clasa a doua și pot să spun că mă cam plictisisem , de fapt profesorul care era cu noi, un handicapat , mă cam deranja, așa că m-am bucurat oarecum când au venit ai mei, nu că să mă ia, dar să mă întrebe dacă merg cu ei acasă.

Nu veniseră să mă ia din vreo grijă pentru mine, nu, e mai amuzant de atât. Bunicul lu’ tata, adică străbunică-meu, se pregătea să tragă pe dreapta, chemase familia sa își ia la revedere de la ei. Nu înțelegeam eu treburile astea cu familia la 8 ani. Și i-a întrebat de mine. Acuma, pentru ce contează nu eram eu prea apropiat de el, măcar că mă prinsese o dată și mă tunsese cu foarfeca castron, că cică incepea școala și cum m-au lăsat ai mei cu parul așa mare . Cred că s-au supărat ai mei pe el atunci. Io sigur l-am ținut minte pentru freza de pușcăriaș pe care mi-a tras-o.

Dar treaba asta cu amintirile și apropierea se vede diferit în funcție de perspectivă. Boșorogul nu era senil; și-a adus aminte că mai are un strănepot de văzut și i-a trimis pe ăștia în misiune după mine. Și, amuzant, au și venit, lol.

The Grand Grand Son recovery quest.

Vezi că moare străbunică-tu, te interesează să îl mai vezi? 

Bă, nu prea, dar vorba aia, dacă mă luați de la ăștia de aici, da, de ce nu, că ne lungise maniacul ăla urechile, iar eu credeam că suntem în vacanță, nu la școală.

Dar nu erau așa doar tata și mama, că ei nu aveau mașină, veniseră cu un unchi, o mătușă, lol, și cu frate-meu. Avea ăsta vreo 4-5 ani. Frăția inelului și alta nu.

E amuzant că nu am plecat de acolo pe fugă, nu. M-am mai plimbat o zi prin oraș cu ai mei, parcă am pescuit in Cerna și am stat o noapte în parcul ăla de căsuțe.

Și îmi aduc aminte că supravegherea copiiilor nu era că acuma. A plecat frate-meu de lângă noi că el merge la căsuță, dar nu a nimerit-o, a intrat peste niște oameni și mai să îi dea pe ăia afară că “asta e căsuța mea!”. Au venit ăia și ne-au chemat că îi dă frate-meu afară din camera lor, lol.

Ce vreau să spun e ca nu prea i-am crezut eu pe ai mei că moare al bătrân și dacă nu erau neînțelegerile cu profesorul care ne avea în grijă nici nu plecam , că mie mi-a plăcut acolo, întâlnisem o gagică creață care m-a învățat să înot; pe la fund, dar totuși, eu , născut pe malul Oltului, nu știam deloc, bun și așa. Și mă cam distram, cât înțelegeam eu lumea la 8 ani.

Am ajuns acasă , l-am văzut pe străbunic, era epavă, dar totuși lucid, te înțelegeai pe el   dacă aveai răbdare să își tragă respirația .

Noaptea l-a trezit pe fiu-su să dea mâncare la cal și să își ia la revedere și a murit. Calul a nechezat de supărare, sau ceva. La fel ca și nostalgiile mele mele legate de orașul ăsta, 28 de ani mai târziu.

Send to Kindle

6 Replies to “Prin țară: Dezgropând Herculane din cimitirul amintirilor mele”

  1. N-am fost niciodata acolo. Arata foarte frumos. Nu, nu orasul, logic, dar ce e in spate, e chiar pitoresc asa, verde si stanci. Na, frumos loc, pacat ca e locuit de cine nu trebuie.

  2. Tocmai ce m-am certat cu unii pe mizeria asta :)) cică nu stiu ce ong face chetă de sms-uri de 2 euro să renoveze băile neptun. În fine, păcat de peisaj că ăla arată supermișto. Tot nemâncat am plecat si eu acu vreo trei ani de acolo.

  3. in parc din fata cazinoului (care vad ca a fost renovat frumos) este unul din cei cativa arbori sequoia existenti in Romania; chiar mi s-a parut impresionant

  4. Ai luat-o pe Resita – Anina, Cheile Nerei – Bigar – Orsova – Drobeta Tr Severin sau pe unde merg toti?Am vazut ca au terminat de renovat muzeul de la podul lui Traian, frumos facut, se vad banii europeni. In TgJiu in afara de insula aia si de sculpturile lui Brancusi nu prea am vazut nimic deosebit. Totusi au un hotel Story cu mancare buna acolo. In Craiova n-am mai calcat de 3 ani… doar parcul Romanescu si muzeul de arta ce mi-au placut. Centrul e plin de ciori, iar gradina botanica are zone ok, dar are si ceva drogati.

    Daca n-ai ajuns inca pe Valcea am trecut acum o saptamana pe Transalpina , Ranca, pana la lacul Oasa si apoi lacul Vidra si barajul Bradisor. Foarte bun drumul mi-a placut. La lacul Vidra am prins poate cel mai misto rasarit de soare ever… asta e locul https://goo.gl/maps/uhNFLQa1Pd4JvS3M9 si arata mult mai bine ca in poze, mai ales dimineata la 7 cand se ridica vapori de abur sau ce naiba de pe lac si soarele rasare din partea opusa a lacului

  5. chiar mi s-a parut impresionant

    Ar trebui taiat, asa se uita lumea la nimicuri si-si face impresia gresita ca “ia uite domne ce oras frumos”. Ca are un copac. Si mai vin si altii pe urma, pun cortul acolo si neavand ceva realist mai bun de facut, se apuca de vandut si cumparat tiganisme la talcioc.

    pe unde merg toti?

    Cred ca pe unde merg toti – habar n-am de fapt, dar nu prin Semenic, ci pe E70.
    Nu am trecut pana la urma prin Targu Jiu.

    Daca n-ai ajuns inca pe Valcea am trecut acum o saptamana pe Transalpina , Ranca, pana la lacul Oasa si apoi lacul Vidra si barajul Bradisor.

    Asta e buna, lol. Ba, eu sunt din Valcea, acolo locuiesc, gen :)) .
    Normal ca stiu alea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.