Unde mănânci când pleci așa prin țară

Trăiești cu ideea că dacă ești turist prin țară găsești tu să mănânci pe undeva, sau dacă ești pe drum, sau.

Mă rog, în alte țări pe unde am mai fost, găsești. Nu vorbesc de dacă ești pe autostradă, nu sunt fan benzinăriile ălea cu auto-grill, dar în lipsă de ceva sunt bune și alea.

Amuzant, prima observație a fost pe A1. Dacă mergi pe segmentul București – Pitești, ai restaurant pe ambele părți, iar prin benzinării găsești chestii de snack, cât de cât. Pe bucata mai nouă, Sibiu – Timișoara, cu pauza de pe la Alba ( cred ) nu găsești nici benzinării ca lumea. Sunt niste containere. Și-n 2017 tot așa erau, băi, în 3 ani niciun upgrade.

Dar să lăsăm asta. Am observat inițial că în Deva nu prea ai unde mânca. Sunt sigur că au ei cârciumile lor ca e totuși un orășel măricel. Dar nu sunt genul ăla de le banghești pe centru din mers. Sau prea dese. N-am luat seama, că nu am avut nevoie.

Pe urmă, plecând cu foamea în cap, mai mult decât în glandă din Herculane, mi-a atras atenția ca e groasă treaba.

Bine, eu plecasem cu mari speranțe, vorbisem cu un prieten bun, și el venit dupé Anglea special pentru o vacanță cu pescuit și astea , tocmai pleca spre cheile Dunării, aproape ne intersectam pe drum.

Și mi-a zis că se mănâncă foarte bine la Taverna Sârbului aproape de Drobeta. Unde am și plănuit subit să ne oprim. Zis și făcut. Terasa e foarte bine semnalizată pe ambele sensuri și e foarte mișto poziționată pe malul Dunării. Serios, nu regret că m-am oprit, în ciuda a ce urmează să spun, și am să mai încerc.

Era cam plin când am ajuns eu, Duminică seara, pe la 4-5. Nu că omor , ne-au condus niste chelneri la masă, mai erau vreo câteva libere ,dar se vedea că sunt destui mușterii care așteaptă cu mațele ghiorțăinde.

După ce am deschis meniul, scris în românește și sârbește ( totul e sârbesc acolo, și semnalul la telefon , lol) au inceput și mie să-mi urle mațele.

Numai ciorbe de pește și bucate de care trebuie. Am repetat printre bale cum o să cer io fie ciorbă de pește și creier pané, fie o altă supă, de legume, și ceva crap.

Dar nu a venit nimeni să îmi ia comanda și mă sfârșeam așteptând. După vreo 10 minute a plecat soția sa cheme ceva, eu nu am îndrăznit că în momentele de glicemie scăzută devin nerezonabil și dacă mă ridicam de la masă nu mă mai așezam.

Cum s-a și întâmplat după încă 5 minute, iar mâncarea aia bună a rămas doar in mintea mea și în pozele din meniu. Treaba e ca chiar îi cred pe prietenii mei că au mâncat bine aici, de bulangii ce sunt au mâncat și la întoarcere și ei zic că nici nu au așteptat. Dar eu unul am o problemă cu așteptatul să îmi ia cineva comanda. Aștept hai 5-10 minute. Dar dacă mergi sa chemi pe cineva și tot nu vine, pula mea.

Ospitalitate Olteneasca

Subtitlul privește partea mai de jos, dar intră bine aici.

Ne ridicăm să plecăm , trec pe la doamnele care fac recepția clienților și le explic că îmi cer scuze pentru deranj , dar trebuie să plecăm , nu mai putem aștepta să ne ia cineva comanda.

-Nicio problemă.

Aaa, păi dacă nu e nicio problemă, atunci bine, pula mea. Chestia asta m-am râcâit un pic mai tare decât foamea și am plecat eu convins că mintenaș găsesc altă cârciumă și mănânc bine să mă răzbun pe ăștia.

M-a oprit soția cu forța într-o benzinărie să cumpere ceva dulce că insulina in exces ieșea singura din intersecții pe alte ieșiri decât cele indicate, se asigura in locul meu pe sistemul “libeeer!” și apăsa pedalele cu ură. Dar nu am vrut să mănânc că așa sunt eu când mi-e foame. Păi ce, eu mănânc căcaturi din astea pline de zaharuri ?

Am așteptat atâta amar de vreme să…

Și ajunserăm vere dincolo de Strehaia , la Lunca Banului și nici urmă de cârciumă unde să îmbuci și tu ceva. Acolo am zărit un popas și am tras pe dreapta in inima Olteniei, ignorând haita de câini de pe margine și ce mai era.

Păi dacă nici aici acas’ cum ar veni nu găsesc să mănânc, demisionez.

Terasa e prea mică să nu nu se ia comanda, zic. Și așa a și fost.

Ne-am așezat la o masă, am mers direct să caut ospătarul, că așa faci in Oltenia, nu stai tu că vine el la masă. De venit vine el, dar la Olteni așa merge, cu tras de mânecă.

A venit doamna și ne-a adus un meniu. Deja eram in oarece întârziere și cu timp futut aiurea și zic că am fi vrut ceva mai pe repede. Întreb de o saramură de crap, că mi se scurgea inima mea mică și neagră în meniu.

-Mă duc să întreb la bucătărie, da’ cre’ că durează mult!

-Aveti ceva ce se poate găti mai repede?

-N-avem nimic deja gătit. Numai ciorbă ( păi normal că au ciorbă in Oltenia , că îi blesteamă Dumnezeu de nu) .

Și orice am cerut “durează mult” . Așa suntem noi oltenii, dismisivi și, nu neapărat cinstiți, dar spunem o minciună doar dacă ne ajută pe noi personal, dacă nu, primești adevărul în pula goală, presărat și cu aprecierile noastre.

Soția întreabă de ciorbă de burtă dacă e bună.

-Acuma, eu nu știu ce să zic , unora le place, altora nu, eu v-o aduc da’ să nu dați vina pe mine pe urmă. ( un pic răstit așa)

Am cerut și eu una de văcuță , nici nu am mai întrebat dacă e bună, la ce foame îmi era. Și clătite. Aveau clătite,coaie, gata făcute , cu gem de gutui, sau Finetti ( lol) la alegere.

Nu știam eu de unde dracu’ a luat mama rețeta aia de clătite cu Finetti, îmi vine să îi arunc cutiile cu jegul ăla, dar se pare că a devenit tradiție oltenească, dar-ar faliment ăia. Gem de gutui normal. Cu zacăr, mult zacăr, nu că jegurile alea din benzinărie.

Eu tot voiam să mănânc ceva, să le dau șansa să etaleze ospitalitatea.

Bă , au fost bune ciorbele, și clătitele ( mai ales gemul de gutui ) și ca să apreciezi chestia asta trebuie doar să reușești cumva să înțelegi că oltenii sunt un pic defecți pe partea de maniere, oarecum ce e în gușă și în căpușă și dacă nu îți place ceva du-te in pizda mă-tii, la noi aicea așa se face. Nu-i tocmai bine, dar aia e.

42 de lei, cu tot cu apa, sucuri, nu mai știu ce-am băut că deja aveam un văl de ceață pe creier conduceam doar cu cerebelul. Mă rog, 50 , că io-i respect p-ai mei. Lol.

Am plecat bine dispus și cu glicemia la locul ei, dar ce trebuie să rețineți, ăștia care declarați că va doare în pulă de cârciumile românești că să dea faliment dacă nu oferă servicii la nivelul vostru de pretenții sunt două lucruri.

Faliment oricum or să dea, pentru că nivelul vostru de pretenții e incompatibil cu posibilitățile lor curente și cu sumele încasate. Nu scuz pe nimeni aici. Și eu vreau servicii mai bune. Dar o să primesc mai degrabă faliment.

2. Ceea ce e ok, dar pregatiti-va să stați acasă și să mâncați din pungă, când plecați oriunde la drum..

Vara asta , în a doua jumătate din august românii au făcut shift la vacanță. S-au prins repede că patronii de la mare sunt căcănari și vor să îi cam jefuiască și unde în iulie era plin inclusiv în stațiunile care nu merită vreun turist, s-a cam golit repejor in august și romulanii au plecat bezmetici ( ca mine ) prin țara lor. Și au descoperit, ca si mine, că stai coaie, că nu prea merge. Și după niște lockdown când orice muiere a învățat că nu are mâinile alea degeaba atașate de corp și a mai gătit una alta, au crescut și standardele.

Eu bine, cu asta ne-am ales. După ani de mâncat laturi, când guițam că fraierul de unul singur că nu prea ai pe unde mânca, am rămas doar cu pretenții și cu bucătărie mai bună acasă.

Asta e situația, nu mizați că se schimbă ceva in bine prea curând, îmbunătățiți-vă skillurile de gătit singuri.

Send to Kindle

2 Replies to “Unde mănânci când pleci așa prin țară”

  1. Ce am descoperit eu pentru când sunt pe drumuri: se mănâncă bine la localurile unde merg tiristii. pare surprinzător, vorba aia, zici că ăia nu sunt cine știe ce etalon, dar m-am gândit și are o logică: ei tot pe drumuri sunt, și ajung să știe care cum e, mai și vorbesc între ei pe stație, deci sunt orientați pe unde merită să se oprească. Vor ceva sa nu aștepte ca proștii, sa nu rupă buzunarul, dar sa fie și bun, că nu au multe placeri in toate deplasările astea doar cu fundul pe scaun și covrigul in mana 14 ore pe zi. Când sunt în deplasare și nu am idee unde e ok sa halesc mai degrabă mă duc la un local în afara orașului unde văd trei patru tiruri parcate decât la o cârciumă din centrul unui orășel oarecare unde probabil aia mai mult se află în treabă și nici nu știu pe ce lume sunt

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.