Cum să nu fii un milițian de circulație incompetent

Incompetența în România a trecut de mult de cotele la care o detestam și ne era rușine cu ea în lume.

În punctul ăsta ne lăudăm cu asta și batem recorduri.

M-a marcat o chestie când am văzut postarea asta a poliției și nu a fost aroganța și tupeul de a scrie așa ceva și de a pune problema în felul ăsta. Nu. La asta mă așteptam, doar am reacționat – nu că i-ar durea în cur de mine.

M-a marcat faptul că discuția se cristaliza și puteți citi comentariile, în a-i face pe polițiști să înțeleagă că nu prea trebuie să ne pese nouă cetățenilor că nu-s ei capabili să verifice online o asigurare să că ar trebui să accepte o copie pe telefon. Efectiv m-a luat cu un fior și mă gândesc așa – coaie, ce proști suntem. Toți.

Articolul ăsta îl scriu că am câțiva amici și prieteni polițiști; unii lucrați la circulație alții în alte divizii și nu știu, nici nu-mi pasă, ce șpăgi luați, dacă luați – dar știu că proști nu sunteți.

Ok, nu sunteți premianți Nobel, nici eu nu sunt, dar nici proști. Altfel mi-ar fi rușine să zic că-mi sunteți prieteni. Și mă gândesc că poate vă pasă și dacă nu faceți asta deja, puteți să faceți niște chestii minime, ca să se și vadă că sunteți oameni inteligenți care-și fac norma muncind cu cap, nu ca la C.A.P. .

Dacă deja faceți asta, că nu am inventat eu gaura din macaroană, poate vă învățați și colegii ăia mai de gașcă să facă și ei. Pe ăia mai lache lăsați-i să fie râme, că nu putem fi toți șmecheri.

Bă, baieți – eu, în principiu, nu am nicio problemă, dacă mă oprește poliția, să îi arăt agentului asigurarea și actele și-mi ofer concursul să-l ajut să-și facă treaba, să mă lase dracului să plec la treaba mea, că n-am plecat de acasă ca să stau pe dreapta.

Desigur că uneori voi polițiștii nu vreți neapărat să vă faceți treaba, ci alte ălea, dar nu-i vorba de asta acum.

E vorba de altceva. Ca polițist ar trebui să îți fie rușine să mă oprești doar ca să îmi ceri actele ca să vezi dacă le am în regulă. Reține, eu nu zic că să nu mi se ceară actele când sunt oprit, asta e o chestie secundară, că pe hârtie, că online, cum ne pricepem, că suntem țară înapoiată.

Boss, dacă ești polițist și oprești mașini prin sondaj, doar ca să le verifici actele, să vezi tu dacă Gogu are asigurare valabila, ITP-ul ne-expirat și permisul nesuspendat, ești cam idiot , dar șefii tăi sunt proști targă, cu mămăligă în gură, poți să le spui că am zis eu asta. Bați la ușă – cioc, cioc – și le spui : Bă, mi-a zis ăsta să-ți transmit că ești prost cu mă-ta.

Păi dacă în secolul ăsta eu circul pe stradă cu numărul rablei afișat la vedere, iar tu ai nevoie să mă oprești ca să te uiți pe niște hârtii aflate în posesia mea și să te convingi dacă-s în regulă, în funcție de ce îți arăt eu, ci nu știi asta de dinainte să mă oprești, iei salariu de polițist degeaba, că polițist înseamnă altceva.

Nici măcar milițian nu poți să fii, serios.

Uite cum aș face eu dacă aș fi în locul tău și m-aș umple de prime și promovări, că eu sunt bun la orice.

La orice chestie e bine să fii organizat și să ai un plan. Să zicem că vreau să-mi fac planul pe dat amenzi de asigurare lipsă. Sau să iau taloane și să dau amenzi pentru ITP expirat. În mod normal ar trebui să le poți face pe amândouă o dată, dar nu știți toți cu tehnologia ca mine, așa că merge și câte una pe rând, dacă nu vă descurcați.

Pot să înțeleg că în Poliția Română lipsește tehnologia, că interfațările cu baze de date lipsesc și alea. Ar trebui să aveți toți niște chestii șmechere , dar nu le aveți. Știu asta. Că, în mod normal, ar trebui să ai o cameră pe mașină care filmează traficul, citește numere de mașină și le caută în baza de date după ”probleme”. Cum găsește unul cu o problemă îți fute o palmă după ceafă, că tu dormi pe scaun cu șapca pe ochi și pac, pleci după ăla și îl oprești. Că cam așa se face treaba în vest, muncește omul doar dacă nu are încotro, dar rezultate trebuie să avem.

Dar asta e, suntem romulani săraci și trebuie să muncim un pic mai mult. Dar nici chiar stahanovist, să oprim mașini la întâmplare sau după ochi, da?

Uite cum faci, dacă ai un laptop de la poliție ia-l la tine, dacă nu, cere unu sau cumpără-ți pe banii tăi. Nu te strâmba că trebuie să ți-l dea statul cum îți dă uniformă, pistol și bocanci . Așa e, trebuie, dar te ajută mai mult decât pistolul și e mai ieftin, că nu-ți trebuie cine știe ce , poți și cu un telefon, dar mai greu.

Du-te la tine la departamentul de IT, sau daca nu ai chiar niciun om competent, vorbește cu ăia de la RAR și spune-le : Coaie, vreau și eu un excel cu mașinile ( numarul de înmatriculare e suficient, cred) care au ITP-ul expirat ( adică, ăia care nu și-au înnoit ITPul). Garantat au situația asta ăia.

Nu trebuie să ceri nume și prenume șofer, nicio informație protejată de GDPR, doar număr de înmatriculare, județul, eventual localitatea, dar nu musai, și data expirării ITP-ului. Le excluzi pe ălea care au expirat ieri alaltăieri.

Știu că în mintea ta tu tocmai pe ăștia vrei să-i arzi, dar eu zic să nu muncești aiurea, că nici ăștia de la RAR nu sunt automați și poate își actualizează datele cu ceva întârziere și fraierul a apucat să-și facă ITP dar nu l-au scris ăia. Dar dacă e o săptămână, e cam pariu cu cotă sigură.

Vezi și tu cam pe unde sunt cei mai mulți cu ITPuri expirate, te postezi cu rabla pe margine, cum stai cu radarul, doar că la vedere. Să te vadă toți, să facă semnal din faruri și să încetinească fraierii, ca să ai timp să citești numerele pe ambele sensuri și să cauți după ele în excel.

Dacă îți face cineva ceva mai șmecherit – bine, dacă nu, aia e , te descurci cu CTRL + F, că nu suntem toți programatori. Iar dacă ești băiat deștept, bagi în excelul ăla și mașinile cu asigurare expirată – sigur le poți lua de la brokeri, de la diverse servcii. Asigurătorii, dacă îi suni să le ceri o listă de numere de înmatriculare cu ITP-uri expirate ți le dau imediat, că lor le faci un bine. Pe ăia cu permise expirate ( de mașinile lor te interesează, care au) poți să-i ceri de la șefii tăi sau de la ceva secretariat. La fel și autovehiculele ai căror conducători au fost sancționați cu suspendarea permisului, le-a expirat dovada și nu au contestat încă sancțiunea.

Bagi acolo numerele în excel și stai la pândă. Fraierii trec pe lângă tine și încetinesc , crezând că ești cu radarul – dacă stai în zonă cu limită de 30, i-ai spart, iar tu îi cauți în timp real. Cum vezi că trece unu pe care îl ai în excel – după el, taică.

Când l-ai oprit pe ăla mergi, nu că la sigur, că poate și-a rezolvat omul problema și tu nu ai datele, se mai întâmplă, dar la aproape sigur. Și-l iei așa frumos, cu respect față de cetățean, când îți spune el din top că a uitat asigurarea sau talonul, sau permisul acasă.

Cu ”Dom’ne , dacă le aveți în vreo copie pe telefon, orice, haideți că mă descurc eu să caut dacă-s valide. Știți, eu v-am oprit că la mine aici apare că n-ați avea permis, circulați cu ITP-ul expirat și fără asigurare, dar poate nu am eu ultimele informații, mai căutați-vă pe undeva, poate – poate”. Știi cum e, altfel pui problema când știi că-l ai în mână pe fraier.

Să stai tu ca amatoru’ la pescuit fără momeală în cârlig, că poate poate îl nimerești tu pe ăla cu actele în neregulă, în timp ce oprești oameni la întâmplare nu e doar o dovadă de lipsă de respect față de cetățean, dar și una de prostie.

Sincer vă spun – mie nu îmi place meseria de polițist, dar dacă aș fi unul aș fi primul pe unitate la planul de amenzi, avertismente, șpăgi luate, tot ce-aveți voi acolo în materie de criterii de performanță și nici nu m-aș obosi prea tare cu munca. M-ar decora ăia ca pe Stalin într-un an.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
13 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Stropic
Stropic
4 years ago

Pai crezi tu ca au aia un excel cu itp-ul expirat? :))))) eu ma indoiesc ca exista un excel cu masinile inmatriculate in tara, daramite cu detalii din astea. pai se discuta ceva cu oxigen bucuresti whatever, si nimeni nu stia cate masini sunt in bucuresti si din ce an/model. oficial adica, nu care stau ilegal. Toti dadeau estimari etc. Daca ar fi un excel ceva mentinut in timp real, nu s-ar da amenzi automat? Gen 2 sapt perioada de gratie sa faci itp-ul, dupa amenda in posta? La ce platesc agenti sa stea sa verifice asta?? Probabil depinde de… Read more »

Alifie
Alifie
4 years ago

Daca ar fi un excel ceva mentinut in timp real, nu s-ar da amenzi automat? Gen 2 sapt perioada de gratie sa faci itp-ul, dupa amenda in posta? La ce platesc agenti sa stea sa verifice asta?? LOL nu, in nici un caz, bine ca nu gandeste toata lumea la fel. Ca sa primesti amenda pentru ca nu ai ITP-ul sau RCA-ul aferent rablei, trebuie sa se faca dovada ca circuli cu masina respectiva pe drumurile publice (pe modelul ca atat timp cat imi tin rabla pe dreapta, nu am de ce sa platesc ITP sau RCA). Si exista ceva… Read more »

Catalinx
Catalinx
4 years ago

Pai crezi tu ca au aia un excel cu itp-ul expirat? :)))))

Am zis “garantat” , nu că cred. Eu am intrebat de asta de dinainte ca RAROM să lanseze serviciul ăla public prin care un cetățean poate verifice pentru orice mașină ITP și chestii. Și aveau și atunci, doar că nu pentru public.

Stropic
Stropic
4 years ago

@Alifie: ok, tii masina in garaj un an, dar pana la urma tot o conduci/vinzi/duci la rabla. Pt asta tot musai circuli la un moment dat cu ea cu itp-ul expirat, nu? sa nu imi spui ca exista careva in lumea asta care o suie pe platforma si o duce sa ii faca itp-ul.:)) nu ca as tine mortis sa se dea amenzi fix pe treaba asta cu itp-ul. doar ca pare mai logic decat sa platesti agenti sa urmareasca la ghici. cred ca impactul moral de “aoleu amenda” ar fi chiar mai mare. @Catalinx: eh, o veste buna, macar… Read more »

Alifie
Alifie
4 years ago

@Stropic, tocmai aici ii problema, cu acel ,,pana la urma”. Atat timp cat nu ajungi la acel ,,pana la urma” nu exista temeiul legal ca sa fii sanctionat contraventional. Sunt unii care nu mai au de gand sa circule cu masinile sau altii care le vand si cumparatorul le ridica pe platforma sau pe riscul lui (in mod special parcurile auto, sunt putini cei care-si tin masinile cu ITP-ul la zi). Doamna cand si-o cumparat anul trecut masina, nu avea ITP-ul facut, au dus-o baietii de la Transparent Auto frumos pe platforma, i-au facut ITP -ul si am primit-o cu… Read more »

Catalinx
Catalinx
4 years ago

Există și oameni care duc mașina pe platformă, dar în general, nu. In general nu, tocmai pentru că nu-i prinde nimeni. I-am zis eu tatei, care circula cu ITP-ul expirat de jumătate de an la una din mașini până a observat asta, să o ducem pe platformă și nu a vrut. Dacă știa că sunt șanse reale să îl prindă un milițică, poate se mai gândea. Nu poți să amendezi preventiv, pe bază de pattern de comportament, că în cazul ăla nu faci decât să validezi comportamentul și faptul că indivizii cu pricina “nu au de ales” – ceea ce… Read more »

speedy.gonzales
speedy.gonzales
4 years ago

s-a dat legea, dar se suspenda inmatricularea. dupa ce iti faci ITP-ul, inmatricularea revine la normal. asa ca acum daca de prinde cu masina fara itp, pe langa amenda de circulat fara itp care e vreo 800 lei, iti mai da inca una ptr circulat cu masina avand inmatricularea suspendata ce e vreo 1200-1400 lei si se retin si numerele de inmatriculare, asa ca in total ajung la vreo 2000 lei cu amenda. asa ca pe langa ca trebuie sa te duci cu ea PE PLATFORMA la ITP ca nu mai ai numere, mai trebuie sa si alergi la politie… Read more »

Doru Vlad
Doru Vlad
4 years ago

Mamă ce muie le-ai dat! Pe stil nordic! De mult nu am mai văzut explicație cu punct si virgulă care să arate unuia cat de prost e!

Mb
Mb
4 years ago

Eu zic ca le-ai spus-o destul de frumos. Cum sa traiesti azi fara Ctl+F, valeu!! Ai zis “excel” asa, generic, da? Mai era spreadsheet-ul acela DeschisBirou, ca sa inteleaga si ei, parca era gratuita licenta, nu mai stiu…asta pt mintile colturoase, ca Find merge si pe alte foi.

Manowar
Manowar
4 years ago

Peste 8 ani, guvernul va investi 350 de milioane de euro intr-un sistem care sa faca asta automat. Doar ca va fi gata peste 18 ani, cu costuri suplimentare. Din pacate, se vor schimba numerele de inmatriculare atunci si va trebui facut alt soft pe 800 de milioane.

Ce incerc sa spun e ca taci in pula mea si nu le mai da si tu idei.

Catalinx
Catalinx
4 years ago

Da, e o problema cu legea aia si “documentele prevazute de lege”. In teorie legea nu te poate obliga sa ai la tine hartia aia, in felul in care e formulata. Deci, daca primesti amenda pentru asta, o poti contesta in justitie si vei castiga. Dar, pe de alta parte, esti obligat sa faci dovada faptului ca ai asigurare valabila, altfel politistul iti poate retine numerele de inmatriculare, pana cand faci respectiva dovada. Sarcina sa faci dovada faptului ca ai asigurare e asupra ta – legal. Depinde pe ce iti da amenda. Daca iti da amenda pe legea cu lipsa… Read more »