Giganții social media încep s-o mai ia și-n freză. Un ”deal” de tip Australia

Asta e doar o parafrază la discursul lui Boris de Brexit, care zicea că în cel mai rău caz UK va avea o înțelegere cu UE de care are Australia – adică nicio înțelegere.

Ăștia pă Australea ( au ajuns romulanii și acolo, cred, nu-mi imaginez că vorbesc altfel când negociază tariful la coletele cu porc, țuică și murături aduse din România cu duba) au propus o lege ( un cod) care să le ofere producatorilor de știri / new media putere de negociere în raport cu platformele media ălea mari și atacă cred eu, un pic sursa problemei.

Le-o dă direct la temelia paradigmei social media, cum s-ar zice în Ferentari. Propunerea e aici.

Ideea din spate e că dacă o platformă se folosește de conținutul tău media pentru foloase materiale, să facă bine să negocieze accesul la munca ta. Altfel o să-și ia niște amenzi semnificative în bot. Legea pare profilată vădit împotriva Google și Facebook, că ei sunt cei mai mari agregatori de media , dar mai ales Google , pentru că goagăl sărci e direct vizat de asta.

Iar aici aș stărui puțin. Google se vaită că dom’ne afectați utilizatorii, adică populimea voastră cu legea asta că EI nu vor mai avea acces la anumite rezultate de căutare – în ideea că ei nu iau în calcul să negocieze acorduri cu sursele media din linkurile lor. Și își împing rezultatul căutărilor ca un fel de ”drept al omului” – dreptul omului la google search.

Aici e un pic așa și-așa. O dată că poate fi dreptul omului la acces la informație, că aduc plus valoare utilizatorului prin faptul că îi ușurează accesul la ceea ce caută pe platformele media și ei spun cumva că accesul omului la informație ar fi afectat ca modul fundamental în care căutările google sunt gândite e în sensul ca legăturile între siteuri SĂ FIE LIBERE, NERESTRICȚIONATE. Și că publisherii mici ar fi cei mai afectați

Zi să moară mă-ta, google. Cum ar veni că acum o vreme când căutam eu un link cu Brenton Tarrant pe internet și nu mai era pe-acolo pentru că motive ( întemeiate) erau libere rezultatele, ai?

Cum ar veni, că dacă eu nu-mi fac site-ul să urmeze regulile ( oarecum cretine ca model de creație artistică) SEO și mă indexează pe poziția 15,000 sau deloc, e acces liber, nerestricționat.

Cum ar veni că daca eu am o platformă din care mă duc bani să zicem o pizzerie, dar nu plătesc reclamă , sau SEO externalizat si caut pizzerie în orașul cu pricina n-o să apară rezultatul meu nici pe poziția 10,000 după ce se termină toate pizeriile care plătesc publicitate, SEO și cele care își fac conținutul după regulile lor idioate, este acces liber și nerestricționat.

Despre conținutul Facebook nici nu mai vorbesc.

Bun. În aceste condiții, problema nu poate fi pusă, evident, invers, că de ce, coaie nu afișezi tu rezultatele într-o ordine rezonabilă a sensului semantic și un algoritm mai mult orientat pe utilizator decât pe profit, pentru că fiind platformele lor, au dreptul la independență business-ului, chiar au. Eu înțeleg asta.

Însă invers – hohoho, cea mai tare idee. Faci bani căcălău cu serviciul de căutare, că nu e serviciu comunitar, nu e Wikipedia? Dă, boss, și tu partea leului ( sau a cangurului, momentan) alora care produc conținutul ăla din care faci tu bani . Nu vrei? Nu-l indexa. Simplu.

Chestia asta e UN PIC problematică și pentru utilzatorul de rând. Uite, eu am pus un link din Guardian și nu sunt sigur, în funcție de forma finală a legii, dacă asta ar fi OK fără să plătesc. Acuma, eu n-am ce bani să le dau ălora, că nu fac niciun leu d-aici, fie mă lasă să-l pun moca, fie-l șterg. Ideea e că ar trebui să-i întreb, deși ceea ce fac eu e referință, nu chiar indexare. De aia zic că depinde de formă.

Dar nu e rău. Pentru că – în teorie, eu dacă nu vreau să am conținutul indexat , trebuie să pun niște instrucțiuni în site, ca să nu mă bântuie roboții google. Evident că ăia fac oricum cam ce vrea pula lor, că nu-s roboții lu’ tata.

Realitatea e că dacă legea ar da înainte și Google nu ar plăti cât vor ăștia mari care produc știri, ar trebui să-i afișeze mai sus pe ăștia micii, care , la schimb ar putea să facă pula mare și să ceară și ei bani sau muie.
Cum ar veni legea asta nivelează un pic terenul de joc ( level playing field) , cum se spune în jargon.

Eh, dacă australienii dau legea asta, se crează un precedent periculos ( pentru google ), că e loc de-o (r)evoluție prin reglementare în ceea ce înseamnă New Media.

De aia și Google amenință că dacă așa, ei opresc , dom’ne, motorul de căutare în Australia. Și vai ce-o să sufere australienii.

Bă, sincer, eu sper ca ăștia să-i dea înainte cu GoogleExitul că au un pic sămânță de britanici pe linie de încăpățânare, la modul – ia, coaie, opriți-l. Să vedem ce. #gogoduckduck și Bing. Vă mai aduceți aminte de yahoo search? Încă mai există că mai primesc eu vizitatori de acolo – dracu’ știe de ce-l folosesc , dar nu pun întrebări.