Muzici și bani. E bine să ai casa în mai multe țări

Am dat de un site de unde mai cumpăr o muzică-două.

Se numește bandcamp.com au și aplicație și ce vrei tu și e mai bun decât amazon și google play music ( nu știu itunes), că te lasă să descarci mai multe formaturi – mai bune decât MP3 ( flac, wav – uite ici diversitate)

Bun, mi-am pus io marfa în coș și cum am ajuns la casă să plătesc, mă întreabă ăștia de unde sunt, standard, adică completam acolo la datele cardului.

Și zic : dân Anglea, dă un’ să fiu.

Să mă dau mare. Pac, mare și totalul 4 lire și 15. Bă nu , chiar, e OK prețul dar pe site zicea că-s prețurile mai mici, fără ăia douăzeci de cenți / melodie.

Mi-am dat seama că-i TVA, aia e, banii reginei, dar zic, bă, pula mea, nu mai bine le spun eu că-s din România și platesc 19 cenți/ pence TVA? Mai scutesc și eu 4 cenți acolo, bani care oricum se duc la stat, nu la artist – mai dă-l în pula mea pe stat, că e bogat.

Atâta că dacă m-am recomandat ca fiind de la țară, mi-au dar preț de duty free – fără TVA.

De ce? Compania este din US, dar cred că sunt înregistrați să opereze în UK. În UE nu. Deci ciuciu TVA. Cum ar veni că tura asta am sărit-o pe regină cu vreo 80 de cenți/pense. Așa e cu imigranții ăștia.

9 Replies to “Muzici și bani. E bine să ai casa în mai multe țări”

  1. Nu stiu ce inseamna muzica la fir, dar in principiu da, imi place sa rulez muzica pe cablu – se aude mai binisor .

  2. In Ro, într-o vreme, se vindeau țigările “la fir” (bucată) pe la buticuri, nu doar la pachet, de aici și gluma mea. Pare cumva anacronic. 🙂 Nu era mai simplu cu un abonament la Spotify? Bine, și eu cumpăr cărțile la bucată, deși există Kindle unlimited, dar încă sunt in pas cu vremurile.

  3. Nu era mai simplu cu un abonament la Spotify?

    Ba da. Cel mai simplu era sa nu mai ascult muzica deloc, ca nu implica absolut niciun efort, sau sa dau play pe youtube.
    Am avut abonament la Spotify si nu prea imi place simplitatea aia “ca io cu ce ma aleg”. Vreo 60 de euro pe an costa. După ăia 60 de euro, dacă decid să închid rămân cu pula în mână – back to square 0.
    Așa, în funcție de sursă și muzică, la fir am între 60 și 100 de piese – care rămân la mine că le cumpăr JE.
    Calitatea la care se redă muzica pe cont platit E BUNĂ, dar nu fix la fel de bună ca din .flac
    Așa mai bine nu îmi fac eu niciun abonament, chit că ar fi mai simplu așa și cumpăr evident DOAR muzica pe care chiar îmi place s-o ascult mai mult de o dată în căști, mai mult dect la calitate de youtube și plm.
    Nu ajung la 60 de euro pe an, că nu cumpăr chiar atâta muzică.
    NU am nici abonament la kindle. Am două din ălea în casă mereu descărcate – soția mai cumpără cărți pe kindle, am cumpărat și eu vreo două și încă vreo câteva pentru un copil, în rest, puținul pe care îl citesc mi-l comand pe cârtie, copiii citesc mai mult, tot pe hârtie. Simplu ar fi să le mai dau și alora nu știu cât pe lună pentru Unlimitedul pizdii.

  4. Nu-mi place site-ul, foarte rudimentar la căutare cel puțin. Prețurile ar trebui în schimb să fie cam la fel și pe iTunes/Music, cred că ceva mai scumpe pe hdtracks. Așa e, streamingul e pentru cei ce ascultă multă muzică și comoditate. Altfel, mai bine de banii îia îți faci tu o colecție care să rămâna a ta.

    Cea mai rentabilă variantă mi se pare să cumperi CD-uri, dar acolo cumperi albume/compilații, deci dacă vrei o singură melodie e mai aiurea. În rest, CD-urile sunt ieftine pentru calitatea pe care o oferă și de multe ori le găsești la reducere. Ne pasă cică de balene, dar același album în copie fizică e mai ieftin decât varianta electronică – probabil ăla care vinde electronic plătește ceva mai departe.

    N-am ascultat recent flac, dar mi se pare că unii au rămas cumva blocați pe formatul ăsta. Vârful de calitate digitală e CD-ul, iar de acolo până la streaming nu e așa mare diferența, în nici un caz la echipament ieftin. Aș prefera niște căști cât de cât și dacă mai e loc, un amplificator pentru ele, cu calitatea streaming-ului decât bătaia de cap cu flacurile și echipament mediocru. Pe scurt, chiar și pe termen lung, după părerea mea e suficient mp3 320kHz.

  5. Site-ul pe desktop se vede prost, un pic mai bine pe mobil, dar canalul lor principal de interactiune e applicatia lor de android/ iphone. Aplicatia e OKish.
    Cat ar trebui sa fie preturile nu pot eu pentru ca sa spun, oricum nu le pot compara cu iTunes ca aia nu ofera ce caut eu.
    O fi rentabil sa cumperi CD-uri da’ numai sa mai ai in ce sa dai play. Sa le cumperi ca sa faci rip e o optiune, dar pula mea, asta chiar e costisitor ca timp.

    Preturile la CD-uri sunt ca-s negociate pe volume mari , de regula cu agenti ai unor artisti care vand volume suficient de mari.

    Nu stiu daca e cineva “blocat” in formatul asta. Sunt alternative, dar flac e preferat din cateva motive.
    0) E gratis ( Free Lossless Audio Codec), nu tre’ sa platesti licenta la el.
    1) Are compresie
    2) E lossless adica are calitate identica cu cea de pe CD ( cu cea inregistrata). Mai sunt si altele. WAV de exemplu e proprietar IBM/ Microsoft si se plateste licenta. Eu prefer sa folosesc .flac. ALAC e proprietar Apple.
    Varful de calitate digitala nu este formatul clasic de Audio CD, nici pe aproape.
    Super Audio CD ( DSD) sau MQA, mai degraba.

    De la streaming la CD ( sau ceva comparabil cu CD, ca eu nu am CD player efectiv) nu e diferenta in functie de CAT DE IEFTIN e echipamentul. Pe castile de 5 -10 euro, nu nu e. Pe castile mele Marshall, sau pe media playerul de la Marshall, care NU SUNT foarte scumpe sau la calitate de studio sau audiofil, diferenta e sesizabila. Au sotia si un copil niste casti SI MAI ieftine decat ale mele de la House of Marley, care insa se aud mai bine si diferentele sunt sesizabile de la MP3, la streaming, la .flac.

    Cred ca vrei sa spui 320kbps. Samplingul curent pentru MP3-uri se opreste la 48khz. Legat de daca e suficient depinde de urechile tale. Pe termen lung cred ca e, ca la batranete o sa ni se poceasca auzul 128kbps o sa fie suficient. Dar pe mine ma intereseaza pe termen scurt, cat mai am timpan elastic si ma pot bucura de niste chestii.
    Daca tu nu auzi diferenta din orice motive, de echipament sau de urechi, foarte bine, scapi mai ieftin. Eu o aud si vreau sa ma bucur de ea. Pe banii mei, desigur. Atata tot.

  6. Da, 320kbps voiam să zic. Comunitatea audiofililor spune că e mult mai important echipamentul decât formatul digital – pe de o parte au dreptate, pentru că echipamentul corectează anumite lucruri, dar în același timp echipamentul e muuuult mai scump decât un format digital mai de calitate.
    Nu pot să-ți spun nici ce aport are DAC-ul de exemplu, că eu am doar amplificator, dar poate cu DAC+amplificare ești mult peste orice format necomprimat doar cu căști. Și da, nu e important cât costă căștile, ci pentru ce au fost fabricate. Fiecare producător urmărește ceva anume, Sony de exemplu pune accent pe bass.

    Se aude mai bine e ceva subiectiv până la urmă și diferențele pot fi la căști sau la DAC (de exemplu cel dintr-un PC sau laptop) – DAC-ul face anumite corecții funcție de format, de asta se spune că formatul nou comprimat începe să semene cu cel necomprimat.

    Am făcut recent comparația între Apple Music, CD și rip după CD în Apple lossless (aceleași melodii, evident), streaming-ul și rip-ul chiar de pe același iPod, toate cu niște căști destul de scumpe. Fără DAC sau amplificare diferențele sunt sesizabile, dar destul de mici.

    Ziceam de vârful de calitate pentru consumatorul de rând, ăla e CD-ul clasic. Ca să treci de ăla trebuie să te pricepi și mai depinde și de muzică – cum și pe ce a fost înregistrată și dacă s-a făcut un remaster. E bine că pentru tine e suficient un format necomprimat, iar partea bună e că pe termen lung, când ne hodorogim, ne vom putea cumpăra un echipament mai bun care să pună accent pe frecvențele pe care nile mai duce hardware-ul intern.

  7. Daca e flac asta nu inseamna neaparat ca are 1600ish kbps ( cd quality). Si faptul ca are multi kbps nu inseamnaintotdeauna ca se aude bine. Tocmai ce am sters niste jde’giga de junkuri flac la 5000+ kbps, banuiesc ca alea erau ce zice dam…pentru aia care nu sunt muritori de rand. Dar pus side by side nu simt nicio diferenta fata de un 900-1300kbps decent cu auzul meu. Banuiesc ca degeaba ai echipament daca timpanul nu te ajuta…

    Totusi 320kbps il “simt” imediat chiar si pe petardele mele de boxe. Am constatat ca cel putin pentru mine, minimul ar fi un 700-800kbps ca sa mi se para calitativ. Peste 800… pana in 1200, se simte dar nu fenomenal. Peste 1200… nu simt nicio diferenta. Si am luat si mai multe genuri…jazz, electro, a capella, country…

    Plus… sunt unele melodii care de oriunde le-ai lua nu urca in peste 16 kHz in analizatorul de spectru desi aia se jura ca l-au ripuit dupa cd…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.