Botezați întru prostie

Fiecare operație în lumea asta are un factor de succes. Și nicio activitate nu-i 100% repetabilă cu succes. Trebuie doar să repeți de suficient de multe ori ca sa dai peste o eroare. Uneori, pentru tine, numarul ăla e 1. La fel e și botezul ratat de la Suceava. Fără îndoială e un caz de malpraxis acolo, se descurcă popii cu asta, că au bani și-s insured by Jesus.

Ca om care a trecut prin botezul unuia din copiii lui, cu rezerve și împotrivire moderată ( la al doilea am zis nu și gata, că nu mai eram așa tânăr să tot turnăm noi copii a proasta în caz că ceva mergea aiurea) pot să declar următoarele.

Dacă citești noul testament ai să înțelegi că botezul înseamnă și moarte. E o renaștere. Nu prezint acuma dogma botezului întru Cristos și interpretările religioase, dar în Noul Testament procedeul este destul de clar evocat ca baptizō și baptízein , două cuvinte care înseamnă imersie, scufundare și înnec și dacă studiezi puțin ai să regăesești că-s cuvinte folosite în descrieri fatale ale vremii. Deci la botez te uiți la popă cum îți omoară copilul și renaște, simbolic desigur.

Eh, câteodată nu e atât de simbolic și nu renaște.

Cum stăteam eu alb ca lumânarea și mă uitam cum îi înmanează soția copilul cu plămânii fragezi nașei, iar ea popii, într-o duminică de toamnă târzie și oarecum rece, mă gândeam în capul meu – bă, eu nu sunt de acord cu procedura asta , dar e copilul ei, s-a chinuit să-l nască, poate s-o fi răzgândit și nu mai vrea să-l crească, nu mă bag s-o reclam dacă iese prost – pe principiul – dacă n-are bulan, sau nu stă bine pe rezistență fizică mai bine să aflăm de-acum. E ca și cum ai face retur și plătești doar transportul.

Deci, dacă ești spartan adevărat, îți pui toate șansele în credința și sfântul bulan pe care vrei să ți-l încerci, consider că botezul e o idee bună, învârți copilul de-un picior în cristelniță, ca pe ruletă și dacă iese viu, a trecut CTC-ul, poți să-l iei acasă, mare noroc va avea în viață, să sperăm că nu l-a consumat pe tot atunci.

Noroc de părinți ca lumea e evident că n-a avut, dar așa e în viață, nu le poți avea pe toate. Așa am zis și eu atunci, după ce s-a încheiat ceremonia și am dat șpaga ( că doar nu joci viața copilului la cristelniță moca), când m-am închinat cu fața la Dumnezeu, umilindu-mă, cum se face în rugăciuni, cu :

”Doamne, câți proști ne-am adunat la un loc! Eu cel mai mare, că am trimis invitațiile. Mare minune că suntem toți în viață.”

Și de-atunci am spus pas la treaba asta pentru oricare viitori copii ce s-au mai întâmplat, una la mână, că, uitându-mă la copil, lepădarea asta de Satana n-a ținut mult; au intrat dracii în el destul de repede ( bani dați degeaba, cum ar veni, că pe certificatul de botez a uitat să completeze garanția).A doua că, bă, eu nici nu vreau să se lepede de Satana și să se mântuiască. Eu am toți dracii la locul lor și mă simt bine așa, mântuirea se face prin moarte, cât timp trăiești împarți viața cu proprii demoni și cu ai altora, sau cel puțin așa e la mine.

Dar mai merg (rar) la botezuri, în familie nu altfel, când mă mai cheamă. Cred că mă marginalizează ai mei, să nu se supere doamne-doamne pe ei că-l aduc pe aghiuță în biserică. Bine, merg, în principiu, să-l văd pe proaspătul scăpat cu viață și să-i felicit că au coaie. Serios. Îi văd așa senini și fericiți de parcă au venit cu el de la tuns, nu de la exorcizat. Eu aveam sentimentul ăla de când îți iese cineva din operație, îmi venea să îl întreb pe popă: ”a scăpat? n-avea cancer, nu? Doar păcate din ălea mici?”

Ce mi se pare de neînțeles e să te duci cu copilul ÎN IDEEA CĂ ÎL ÎMPĂRTĂȘESTE agentul lu’ Dumnezeu cu taina botezului, coaie, adică îl primește Dumnezeu în rândul creștinilor, ca pe fi-su, dar când trage apă la supapă nu o halești p-aia cu ”așa (n-)a vrut Dumnezeu”, te-apuci tu să cercetezi, brusc nu mai crezi. Noo, atunci a greșit popa? Pai cum poate să greșească, mă, popa dacă el face acolo chestii cu mâna lu’ Dumnezeu, ca Maradona? Și dacă popa e de vină, ce pula mea căutați acolo? Că eu asta m-am întrebat de la cap la altul al slujbei ”ce pula mea caut eu aici, coaie? cum pula mea pot fi atât de prost?”

N-o spun pe post de bătaie de joc la adresa ghinionistei familii, sau ”shaming” – că nu-i cazul și nu mă consider, după cum am menționat, prea deștept la treaba asta prin comparație. Atâta că cu fiecare asemenea ocazie nefericită e un prilej pentru mine să-mi fac autocritica gen ”coaie, acum o mie de ani ce handicapat eram , mi-aș fi omorât copilul și nici măcar nu credeam în vreun dumnezeu sau în popi” și să mă bucur că totuși a trecut timp și dacă un om încăpățânat ca mine poate să învețe să aprecieze viața din viața lui și munca proprie mai mult decât părerile familiei și să-și caute locul în alte repere decât conformismul tradițional și religios, poate și alții-s în stare. Poate.

La fel ca și botezul, suferința purifică. Sau mutilează – depinde de subiect. Pentru mine e doar chatarsis, pentru alții e mai în concret.