Pentru că sunteți ocupați să vă minunați că un boșorog a luat ostatici și i-a ucis fără ca poliția să poată interveni, o să fiu eu avocatul diavolului.
Omul ăsta a omorât alți doi oameni care mă îndoiesc că se fac vinovați de ceva, prin ”ceva” zic orice prejudiciu adus direct cetățeanului Gheorghe Moroșanu, sau familiei lui. Ăia erau la muncă și s-au nimerit la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit.
Probabil ( că nu știu sigur, dar așa pare) la fel ca și nevastă-sa care s-a aflat angajata la locul nepotrivit în niște momente nepotrivite . Sintetizez din articolul din link:
În 1994 a fost concediată sub acuzația de furt, care nu s-a dovedit, iar angajatorul, Chimcomplex SA din Borzești a fost obligat să o reprimească la lucru și să-i achite salariile pe perioada în care a fost concediată. Aș zice că e o idee proastă să te întorci și să persiști la angajatorul care te-a concediat, chit că ai câștigat dreptul în instanță, dar să luăm seama că vorbim de anii tranziției. În 2002 au început niște spargeri la compania cu pricina de unde s-au sustras aproape 8 tone de titan . Nu a dat ea spargerile, nici nu a fost învinuită de asta, ci că „si-a indeplinit in mod defectuos obligatiile care-i reveneau privind depozitarea, manipularea, gestionarea si paza produselor”.
Drept care justiția a considerat că trebuie să răspundă civil prin acoperirea daunelor.
Indiferent ce scrie în fișa postului dumneaei și indiferent ce pretenții a avut angajatorul, ea fiind gestionar , nu paznic și compania având serviciu de pază, concluzia justiției cum că un gestionar se face responsabil civil de paza bunurilor aflate in administrare e absurdă. Nu mă interesează care-s principiile care-au dus la concluzia asta, ce-ar zice Dănileț, etc. Dacă nu te indrepți împotriva gestionarului PENTRU FURT SAU COMPLICITATE LA FURT, orice soi de posibilă neglijență, în condițiile în care există o firmă de pază , nu poate rezulta în altceva decât maxim concedierea angajatului pentru complicitate neglijență. Meseria unui gestionar nu e să apere depozitul, ci să numere / administreze stocul. D-aici încolo judecătorii care au încredințat titlul executoriu ar fi trebuit concediați .
Din punctul meu de vedere ei sunt egal responsabili de tot restul cursului evenimentelor, incluzând partea în care moșului i-a sărit siguranța când s-a văzut pierzând strânsura de-o viață .
Sigur, oamenii asupra cărora și-a îndreptat acțiunea de răzbunare nu-s vinovați de nimic, presupun că omul va fi acuzat de omor , eventual omor cu premeditare și va petrece restul zilelor lui în pușcarie.
Nu e o situație în care aș putea spune ”bine le-a făcut”, pentru că el a ales să se răzbune pe niște cozi de topor, întrucât la asta a avut acces, presupun că-i era dificil să meargă să-i cuțiteze pe ăia cu care a avut de împărțit casa asta. Dar ăsta este tot debufeul pe care l-a putut face și singurul lucru cu care putem rămâne de-aici, din păcate, e că nu există justiție.
Nu pot să spun că mă surprinde situația, violența sau deznodământul. Să fim serioși, nu cred că se aștepta nimeni ca poliția să fie capabilă să rezolve favorabil o asemenea situație. Ăștia nu-s în stare să dirijeze circulația și să dea amenzi de parcare aiurea.
Ce-a vrut omul ăsta a fost ca cineva să ia în considerare și varianta lui și de asta s-a plâns și în clipurile de pe facebook, că nu prea l-a audiat nimeni și n-au ascultat și punctul lui de vedere când au decis să execute casa. Cu siguranță de asta a sunat el la 112 spunând că are ostatici, ca să atragă atenția asupra a ceea ce el crede că e o nedreptate – și-nclin să-i dau dreptate și nu a reușit, evident, să obțină atenția necesară.
Păi, acum a reușit, oarecum. În situația dată, eu unu consider că omul a acționat cam conform opțiunilor disponibile. Sigur, e ilegal ce-a făcut, e un criminal pentru faptele lui, să fie pedepsit conform legii, în funcție de verdictul justiției; partea asta nu mă privește, însă problema e în altă parte, în mai multe părți.
Gestionarul raspunde civil pt ca sunt si situatii destule in care “gresesc” si primesc 10 tone si trec in registru 18. Ups. Nu poti dovedi ca e furt, ca nu a plecat cu nimic de acolo, doar s-a livrat altfel. Si casierele la supermarket platesc din buzunar ce nu au numarat corect in timpul serviciului. E ceva ce stii cand esti angajat, si semnezi ca accepti. Sigur ca nu o sa stim daca a furat sau nu. Totusi, as intreba de ce din toti gestionarii de acolo numai ea a platit. Adica aici lipsesc niste date – ailalti unde erau,… Read more »
interesant punctul de vedere.
Nu aveam habar de aceste lucruri.
Prin prisma acestor informatii, parca lucrurile nu mai sunt asa cum se prezinta la TV.
@Stropic, mi se pare ca nu e nici pe aproape de ceea ce spui tu.
Sursa.
Am citit. Dar stii, aia cu firma spun “că nu ar fi sigilat magaziile în mod corect și că nu ar fi pus lacătul așa cum ar fi trebuit.” Daca ar fi adevarat, da, clar e neglijenta si chiar complicitate. Ea spune totusi ca nu e adevarat. Habar nu am evident ce s-a intamplat sau ce dovezi au fiecare. Parerea mea subiectiva e ca mint ambele parti. In niciun caz o gestionara nu se apuca sa fure asa cu tonele, si daca o face, clar are mai mult spirit de prevedere decat sa lase proprietati pe numele ei. Clar firma… Read more »
Indiferent de motive n-ai cum sa-i dai dreptate unui criminal. Astia sunt aia care in america descarca arme automate in public. Ma fut pe pshihologia si motivele lui, tot un criminal ramane. Daca toti ca el ar proceda la fel am trai intr-un film horror zi de zi.
Cum naiba nu observă mai nimeni ce mare nimic de negociator a fost politaiu’ ala?!! Cum dracu’ sa-i spui unui om nervos la culme, aparte cu trecut violent si cutite, macete ce-avea acolo, CALMEAZĂ-TE!! Cea mai mare tâmpenie e să îi spui unuia cu spume la gură de draci “hai, bre, linişteşte-te, calmează-te etc.”, rezultatul e fix la polul opus. Cu aşa “negociatori”, mai bine lipsă. Efectiv a turnat gaz pe foc; cel puțin jumătate din vină o poartă “negociatorul” lui peşte prăjit. Nimic n-a înțeles, nimic a făcut, ba dimpotrivă, a înrăutățit lucrurile.
“că nu ar fi sigilat magaziile în mod corect și că nu ar fi pus lacătul așa cum ar fi trebuit.” 1. Exista paznic. 2. Neglijenta se sanctioneaza, dar marfa nu a disparut pentru ca nu apus lacatul cum trebuia ( da-l in pula mea de lacat, putea sa-l uite desfacut), ci ca UNII, care trebuiau opriti, sau observati de serviciul de paza, au furat. O situatie diferita de ce zici tu cu inregistrarea unei cantitati diferite de marfa. 3. Complicitatea nu se prezuma asociata neglijentei TREBUIE dovedita. Pentru complicitate la furt trebuia sa faca parnaie, deci nu s-a dovedit.… Read more »
Pe mine m-a șocat skillul de negociere al polițistului care i-a zis ‘ vă rog sa vă abțineți’. Adică ăla agita o lamă și grija polițistului era să aibă grijă la limbaj. Așa, ca o mamă. Potolește-te golane, mie să nu îmi vorbești așa!
Politistul, in Romania, e agent constatator. Adica, hai sa constatam decesul victimelor mai repede, ca sa deblocam situatia si sa mergem toti care la casele noastre, care la groapa, care la puscarie.
Din ce am vazut nenea asta era hot si bataus pe vremea lui Ceasca si hot si bataus dupa revolutie. Nevasta-sa se angajeaza la o firma si incepe sa se fure de acolo. Asa erau vremurile, etc, isi castiga drepturile inapoi, curata si nevinovata. Un om normal pleca de acolo cum ai zis si tu. Dar femeia se intoarce la firma aia si reincep furturile. Are loc proces in civil, se demonstreaza partea ei de neglijenta / vina in paguba produsa si se trage la raspundere. Mie mi se pare ca aia doi sunt niste ciorditori psihopati care au dat… Read more »
Din ce am vazut nenea asta era hot si bataus pe vremea lui Ceasca si hot si bataus dupa revolutie . Eu nu am vazut asta. Date? … E posibil sa fie si scenariul asta, dar din datele problemei, din acuzatiile de la proces si sentinta nu reiese. Asa erau vremurile, etc, isi castiga drepturile inapoi, curata si nevinovata. Daca era nevinovata? Eu nu zic ca era, ca nu stiu, dar daca era? Zic asta in ideea ca am mai vazut cazuri de genul asta, de oameni dati afara sub acuzatia de furt, pentru ca nu au vrut SA PARTICIPE… Read more »
Uita-te la cazierul lui. Alea sunt faptele care au fost reclamate și dovedite.
Pare corect ce spui. Si totusi nu el a pierdut casa, nu?
Eu sunt curios insa de altceva. Cum pentru faptele sotiei a pierdut el casa.
@Catalinx: eu am inteles ca a fost o serie de furturi, si absolut toate au coincis cu neglijentele ei. adica le lasa alora deschis sa intre tiptil. Nu a fost o mega spargere, ci luau putin si des, ca na, atat trage caruta. :)) am mai zis, cred ca s-a simtit nedreptatita ca furau cu totii si a picat doar ea de fazan. ce surpriza, hotii sunt necinstiti si rai. eu nu as crede ca e nevinovata dupa ce s-a intors sa lucreze acolo. Si hai, venea o luna doua, ca murea de foame (desi sotul era sofer de tir… Read more »
@Catalinx: eu am inteles ca a fost o serie de furturi, si absolut toate au coincis cu neglijentele ei. adica le lasa alora deschis sa intre tiptil. Foarte posibil. Totusi nu a fost condamnata pentru complicitate, nu? eu nu as crede ca e nevinovata dupa ce s-a intors sa lucreze acolo. Nici eu nu cred ca e sau ca nu. Dar nu e pe ce credem noi, am mai zis? Nu erau la prima incercare, au mai incercat o data sa sechestreze pe un angajat al firmei. Absolut. Un om cu un plan. sotia lui, dupa ce a fost prinsa… Read more »
O situatie justificabila ar fi daca ar fi avut proprietatea trecuta ( cu partaj) pe de-a intregul pe numele sotiei, pentru ca sa nu ii fie confiscata in cazurile in care el a fost condamnat pentru furt si i-a gasit necazul in situatia aia. Atunci, da – ghinion. Altfel, nu prea are sens. Imi aduc aminte o poveste din timpul comunismului cand un apropiat de familie a fost declarat chiabur ( pentru ca era simpatizant legionar si avea si ceva avere), trimis la puscarie si averea confiscata. Inclusiv casa. Insa i-au confiscat doar jumatate de casa, ca jumatate era a… Read more »
Catalin, ai cumva informatii ca dupa executarea silita a apartamentului nu li s-a retrocedat cota parte a barbatului ? Ca e cam greu sa scoti bani de pe un apartament fara sa il vinzi integral.
Care e cauza aia justa ? Tot ce s-a intamplat a fost legat de furturi si amandoi aveau multe experiente cu infractiunea asta. Nu e ca si cum a venit cineva sa le fure masina si lor li s-a pus pata pe apartament.
Nu am informatii verificabile DELOC in privinta executarii silite a apartamentului. Ar trebui sa existe dosarul cu pricina pe portal.just.ro si sunt mai multe executii cerute de chimcomplex onesti, dar niciuna indrepatate impotriva cuiva cu numele de Morosanu. Interesant ca asta a cerut si nenea ala : ” decizia justitiei cu privire la executare” – de aici si pleaca intriga. Am gasit asta. Una dintre fiicele bărbatului, stabilită în Germania, a spus la Pro TV că tragedia ar fi putut fi evitată. „A fost o executare, dar nu era executare silită învestită cu formulă executorie. Nu s-au prezentat cu niciun… Read more »
O sa vedem în curând cum a fost evacuarea din apartament. Eu nu am auzit pana acum sa vina Politia sa te scoată fără acte clare. Cam asta e situația obișnuită. Dacă a fost ceva nelegal se va afla acum dar eu înclin sa cred ca totul a fost ok și niște ciorditori nesimțiți au plătit factura. Societatea le-mai dat o șansă și ei au omorât 2 oameni. E vina lui peste tot și nu a societatii/ justitiei
Eu nu am auzit pana acum sa vina Politia sa te scoată fără acte clare. Foarte rau. Nu ca nu ai auzit, ci ca nu ai auzit si ca presupui ca peste tot este precum ai auzit sau nu ai auzit tu. Eu stiu cazuri explicite unde proprietarii unor bunuri, printre care si imobile, au fost executati abuziv, bunurile au fost scoase la licitatie de executor, vandute – in unele cazuri licitatia a fost suspendata la timp, in unele cazuri dupa ca s-a facut transferul de proprietate si pentru ca legea din Romania e de cacat, tranzactia de vanzare a… Read more »
+ Cu privire la “totul e legat de furt” ia citeste-o si p-asta. https://zdbc.ro/luarea-de-ostatici-de-la-onesti-executorul-care-l-a-evacuat-pe-criminal-a-fost-condamnat-penal-si-este-executat-silit/ Pare ca executorul nu e nici ala curat, are si el experienta cu genul asta de infractiuni, din moment ce a fost condamnat pentru complicitate la abuz in serviciu ( stii ce poate inseamna asta? executari abuzive, probabil) si dare de mita si si impotriva lui erau dosare de executare silita prin 2019. Misto, nu? Daca te uiti suficient de atent si de adanc e posibil sa ajungi la vorbele lu’ Sarah Kerrigan. Desigur, fiecare se uita cu indoiala dincolo de spatiul pe care-l considera sigur… Read more »
Executorul a făcut evacuarea cu jandarmi și politie deci avea ceva acte valide. Nu a fost nici un furt al apartamentului doar încercare de a recupera prejudiciul.
Crimele au fost produse de un om cu lipsa de empatie nu de viciile societății. Ala era în închisoare pe viata în SUA cu cazierul lui și amintirile pe care le făcea. A stat în libertate în România pt ca a n-spea șansă și era batran și etc.
Nu a fost nici un furt al apartamentului doar încercare de a recupera prejudiciul. Eu n-am zis ca a fost niciun furt al apartamentului, pentru ca nu stiu. nu de viciile societății. Da, dar viciile societatii nasc criminali. Ala era în închisoare pe viata în SUA cu cazierul lui și amintirile pe care le făcea. De fapt, habar nu ai unde era si pe cat timp si nici nu are importanta, ca nu legile si sistemul de aplicare a legii din SUA sunt in discutie. A stat în libertate în România pt ca a n-spea șansă și era batran și… Read more »
Mie imi e greu sa citesc in cheia scrisa de tine pentru ca pur si simplu nu e asa. Indiferent ce click o fi avut si spre ce l-a impins cica justitia, putea si el sa puna barem un foc cinstit la fabrica aia, sa injunghie executorul in supermarket…din astea, nu sa se apuce sa omoare oameni la intamplare, wtf. Atunci, chiar daca nu as fi fost de acord, as fi inteles pe undeva dorinta de razbunare si dreptate. Dar ce a facut el e semn clar de pierdut contactul cu realitatea. Deja sa crezi ca daca tii ostatici doi… Read more »
Cauzalitate nu e egal dreptate. – Tocmai asta e, n-am susținut contrariul.
@Stropic: “Nu ma pot gandi la niciun film macar in care a mers asta” Oho, există, și încă unul foarte vine făcut: “Falling Down” cu Michael Douglas (1993). Este exact pe același sistem și e foarte bine făcut (normal, joacă Douglas jr.). Pe alocuri haios, pe alocuri tragic. https://m.imdb.com/title/tt0106856/ @Cătălin: am înțeles ce vrei să spui. Prima reacție a mea, când mi-a zis soția că unul cu un cuțit a sechestrat și ucis doi electricieni iar poliția se ruga de el să se calmeze, a fost să o întreb unde s-a întâmplat. La… Onești. Ah, la Onești, atunci ok, nasol,… Read more »
@Adrian S, parca tin minte acum cateva saptamani o motivare (nu de sentinta, dar oricum) care includea lipsa rumorii sociale ..