Rant cu stele și motivație

Cândva, când era școala online am observat că ăia de la școala unuia din copiii au început un program de stimulare și recunoaștere a performanțelor deosebite cu stele ”star student” . Mai ușor de observat niște pattern-uri dacă ai pretenții de la copiii tăi.

Prin am observat zic că am dedus prin lipsă că numele alei mele nu apărea pe lista ălora cu stele și-mi zic ”bă, ce pula mea?”. Indieni, pakistanezi, chinezi, polonezi, alți români ( nu mulți, după nume că nu-s mulți în școală, dar totuși), chiar și britanici, dar copilul meu nimic. Și mi s-a trezit sentimentul ăla românesc de ”ăla de ce are și tu nu?”

Și am avut o discuție simplă: ”Băi, tată, nu se poate. Tu ce inveți acolo? E ceva ce nu știi, să te ajut să te remarci, poate trebuie să petreci mai mult timp învățând și mai puțin pe tabletă? Vreau să văd și eu o stea, altfel trebuie să analizăm cum poți îmbunătăți performanțele și ce-ți lipsește.”

Săptămâna viitoare văd pac, o stea. Vine și mi-o aduce pe sistemul ”uite-ți, mă steaua, acuma lasă-mă-n pace.” . La muzică-n pula mea. Nu zic, face niște chestii mișto mixează muzică destul de mișto, eu nu cred că pot așa bine, dar totuși – matematică, română, astea? Și atât că e greu, că profesorii nu dau ( decât altora, se înțelege), că manele.

”O STEA?!”. Am văzut că erau unii care aveau 4-5-6 stele, nu mulți, dar erau vreo trei, patru.

Mă blodogărea nevasta că stai, că au vreo 170 de elevi în anul ăsta și doar vreo 17 au stele și e suficient că are și UNA. Pe sistemul ”decât nimic”.

Că e în cei mai buni 10% la școala generală, ce pula mea e cu delăsarea asta în casă? M-a năpădit un calendar întreg de sfinți, pe care l-am repetat doar în mintea mea, dar mă gândeam, oare, de ce nu am rămas și eu doar în primii 10% din România, să nu fi învățat la școala generală până i-am speriat pe ăia, să nu fi mers la olimpiade, să-mi fi zis și mie tata, că lasă coaie, e mișto să fii printre cel mai puțin proști dintre analfabeții din clasa ta, să avem și noi un apartament pe undeva prin România, să am un job la mișto și să mă trag de șireturi pentru promovări , concedieri și măriri de salariu cu managerul și să mă scald în spațiul posibilităților majorității, ce pula mea atâta zbatere pentru 1%? De ce am plecat eu din România unde era mișto și bine și aveam de toate cum îmi plac mie ?

Că sunt eu exagerat, că astea. Auzi, 10%. Cum ar veni, în rând cu pleava.

După timp vine copilul că vrea să-și ia chitară. Ia-ți, tată, din alocație. Își ia. Mai vine apoi că vrea o mască de nu știu care să o picteze și că e scump, că nu știu ce. Bă, un jeg din ghips, de 73 de lire, calculați voi în lei ( ca dovadă că e un gunoi, s-a și ieftinit acum și tot scumpă e). Un absolut capriciu ca să nimic, serios. N-aș fi dat atâția bani pe gunoiul ăla nici să mă bați. Soția la fel, că nu, nu cumpărăm noi așa ceva . Normal, așa ar face niște oameni chibzuiți care trebuie să-și facă griji de cheltuieli și ziua de mâine ȘI AM FOST DE ACORD. Și i-am spus copilului fix asta.

Ăia care NU TREBUIE să-și facă griji de prețul ăsta sunt ăia pentru care 73 de lire sunt mărunțis. Munca pe o oră, sau poate mai puțin. Dar ăia nu-s în 10%, ăia sunt în 1% sau mai puțin. Ăia care nu se cacă pe ei când aud că trebuie să fie cei mai buni, că nu-i de ajuns să fie mediocri.

Așa că dacă vrea masca aia , să facă bine să se prezinte cu 6 stele și am fost indulgent, că cel mai bun copil din școala aia avea, la momentul discuției, 7 stele. Trebuia să cer 8, dar am zis că hai, am suflet de mamă. Dacă nu, să picteze în mintea ei, că la nivelul ăla nu ne permitem mai mult.

În trei săptămâni aveam 7 stele pe masă și somația să cumpăr masca. Băi, să fie al dracu’, se putu așa repede? Vai, mă doare un picior, operația, eu nu înțeleg bine limba, scuze. Când e vorba de bani și foloase reale te scuturi puțin și gata, ai? Capitalismul ăsta păcătos.

Era vorba aia cu milităria jos din pod.

12 Replies to “Rant cu stele și motivație”

  1. Stelele alea sunt niste cacaturi, nu mi se pare normal sa-ti fortezi copilul psihologic sau varianta indiana ( cu bata ) ca sa se remarce la obedienta. Uneori intuitia copiilor e peste intelegerea parintilor cand refuza sa invete ( toceasca ) balarii la scoala ca sa ia coronita. Pe de alta parte la ce populatie pestrita e la scoala nu ma mir ca sa se importe stilul educatiei est-europene / indiene in UK.

  2. Stelele alea sunt intradevar niste cacaturi, insa mie mi se rupe pula, in general, de ce cred altii ca e normal. Normal e sa fii prost, sau mediocru, sa castigi putini bani, in general sa te chinui cu viata si sa ai tot felul de frustrari si angoase, pe care sa le atribui altora, ca responsabilitate.

    Eu nu sunt un om normal. Sunt un om total anormal. Eu cand vad o problema o rezolv, nu fug de ea, decat daca mi-e lene.
    Daca problema lumii de azi e ca tre’ sa fii in primii 1% sau 1 la mie ca sa traiesti bine, atunci aia e de rezolvat. Eu am rezolvat asta pentru mine. Simplu. Eu nu m-am plans ca vai ce greu e, am capul rotund si cartea e patrata si nu-mi incape. Ce pula mea e vrajeala asta cu scoala e grea nu stiu.

    Normal era ca eu sa fi ramas un taran prost la mine in sat, eventual sa-mi iau vreun job de contopist sau dracu’ stie ce, in general sa am o viata anosta si o sotie urata si proasta, ca deh, optiunile normale erau limitate acolo. Nimeni nu ar fi zis ca nu e normal asa ceva, uitandu-se la saracia din care veneam.

    Nu are nicio treaba cu intuitia, cu coronite si cu mandria mea. Ma pis pe ele de stele, nu valoreaza nici hartia pe care sunt scrise. Steaua aia e un simbol de apreciere de la aia carora le livrezi rezultate de la scoala. Sigur, un copil poate fi genial si fara sa livreze, nu stim. Din pacate nimanui nu-i pasa. N-o sa primesti tu salariu, sau aprecierea cuiva daca nu livrezi ce-ti cere. Nu o sa primesti premiul Nobel daca nu descoperi ceva misto. Nu o sa descoperi nimic, daca nu muncesti. Nici n-o sa ai sansa de a lucra undeva unde sa conteze, daca cineva nu te remarca pentru ca livrezi ceva.

    Din punctul meu de vedere trebuie sa fii 1% . Vrajeala, asta era demult, pe vreme mea. Acum tre sa fii 1 la mie, sau 1 la 10,000. Fara 10k de followeri nu faci nimic nici pe instagram , deci daca nu esti atat de remarcabil esti ala in carca caruia se suie aia remarcabili. N-are treaba cu obedienta si alte cacaturi. Are treaba cu asertivitate. Identificarea unui scop, nu conteaza care , urmarirea si atingerea lui. Asta defineste oamenii de succes. Celorlalti nu li se pare normal.

    Eu nu pot sa oblig copiii sa ia stele ( nici n-o fac), dar nici ele nu ma pot obliga pe mine sa imi pierd vremea p-aici si sa-mi mucegaiasca oscioarele de la vremea astora . Eu le-am adus aici sa guste din educatia astora, acum nu mai vor sa plecam de-aici inapoi in Romania, cred ca asta spune tot si ca stiu ele mai bine ce-au de facut.

    Tot asa, nici eu nu cred ca pot fi obligat sa le cumpar cacaturi absolut sinistre care costa sume ridicole. Prin urmare eu nu vad nicio fortare psihologica – vad motivatie aici.
    Si asa iti formezi caracterul si poti sa ignori si sa depasesti leprele, oamenii slabi si in general pe aia care se vaita ca ce greu e.

    Noi am venit aici sa cucerim tara asta, nu pentru altceva.

  3. Ezit daca ai dreptate sau nu. :))) bine, la varsta de stele probabil ai dreptate, dar mai incolo nu stiu ce sa zic.

    Problema cu motivatia externa e ca e externa. :)) Adica iti cer altii, iti pun altii obiective si iti traseaza tot aia modalitati. Si te cam inveti asa dupa un timp, de asta dupa niste ani nu mai merge.

    Nu mai zic de sisteme de valori si de momentul in care vezi ca altii fara nicio stea au nu o masca, ci toata colectia de masti, ca e alta discutie :)))

  4. Problema cu motivatia externa e ca e externa. :)) Adica iti cer altii, iti pun altii obiective si iti traseaza tot aia modalitati. Si te cam inveti asa dupa un timp, de asta dupa niste ani nu mai merge.

    Nu e. Altii cer, iti pun obiective, tu trebuie sa stii care-s ale tale si ce vrei sa obtii. Pentru ca vezi tu, e in general o iluzie ca poti sa faci doar ce vrei tu si sa obtii ce vrei, adica sa ii invarti pe ceilalti dupa degete, fara sa faci nimic.

    Adica, eu sprijin asta, dar trebuie sa evoluezi destul destul de mult ca sa-i manipulezi pe altii, iar eu nu am nicio problema, de exemplu, sa fiu manipulat de copiii mei in a-si atinge ei obiectivele, chiar sustin asta ( vezi mai sus cat de usor a obtinut stelele alea totusi) , dar asta nu inseamna ca am sa ma las.

    Ca sa ma faci sa joc jocul tau tre’ sa il joci pe al meu. Asta e si smecheria. Lumea se rataceste in general la primul nivel de abstractizare ( cam nivelul la care te uiti tu).
    Eu eram deasupra nivelului astuia pe la 6-7 ani, ma gandesc ca copiii mei n-or fi mai prosti.

    Nu mai zic de sisteme de valori si de momentul in care vezi ca altii fara nicio stea au nu o masca, ci toata colectia de masti, ca e alta discutie :)))

    Pentru mine masca aia valoreaza la fel ca si stelele. N-are importanta ce au altii si cine sunt aia.
    Gandeste-te ca joci un joc de poker si ai totusi nevoie de o miza, ca sa-l faci interesant.
    Unii joaca pe jetoane de plastic, altii pe banii, altii pe vietile lor in functie de ce au de pus pe masa si ce-i motiveaza. Noi jucam pe stele si pe masti.

  5. Da, tocmai asta e pericolul, ca tu tre sa stii care sunt obiectivele tale marete, si sa nu ratezi padurea (obiectivele mari) din cauza copacilor.

    Folosind analogia cu poker, da, e bine sa exersezi, dar cu jetoane cat mai diverse, si unele jocuri sa le si deschizi.

    Altfel in scurt timp se va traduce in logica de genul notele bune imi aduc tot ce vreau in viata, ceea ce stim cu totii ca nu e chiar adevarat, indiferent cat s-a repetat de catre parinti generatiilor noastre.

    Probabil tu faci asta deja, evident ca din articol nu se poate intelege absolut tot, iar parentingul e mai atragator decat politica pentru fiecare sa aiba o parere. 🙂

  6. In general copiii ( nu doar ai mei ) nu sunt niste maimuțe. Dacă le dai spațiu ei se dezvoltă și explorează posibilități soluții .
    Și un câine devine șmecher dacă îl antrenezi.
    A le da spațiu nu înseamnă libertate deplină de tipul – faceți, băi, ce vreți voi, că școala de degeaba , temele nu contează, notele nu contează, diplomele nu contează , nimic nu contează , știu eu că voi sunteți deja de aur.

  7. Problema cu motivatia externa e ca e externa. :)) Adica iti cer altii, iti pun altii obiective si iti traseaza tot aia modalitati. Si te cam inveti asa dupa un timp, de asta dupa niste ani nu mai merge.

    adica…cum ar fi munca? Ca mie asa mi se intampla la munca, imi traseaza unii obiective. Ai dracu, nu ma lasa in personalitatea mea

  8. @animaloo: pai si le indeplinesti obiectivele? lucrezi inca la primul job, dupa planul lor intern de promovare in etape? 🙂

    @catalinx: adevarul e ca trebuie din amandoua, si cerut note si diplome, si lasat in pace cu libertate deplina. cat de mult din fiecare si cand fiecare e greu rau de zis.

  9. @animaloo: pai si le indeplinesti obiectivele? lucrezi inca la primul job, dupa planul lor intern de promovare in etape? 🙂

    Normal. Si chiar inainte de etapele lor. Eu asa am facut la fiecare job. Pana am gasit unul mai bun. #overachiever. Oamenii aia iti dau niste chestii in niste conditii.
    Ai optiuni sa le respecti conditiile, sa le negociezi, daca ai o parghie, sau sa le oferi chestii alternative – pe care sa le accepte, vrea – daca te intereseaza ce iti ofera ei.
    Pe mine ma doare in general in pula de promovarea pe etape. Dar salariul in plus e bun si capacitatea de a lua decizii care sa imi faca viata mai usoara, de tipul, ia pune, ba, Dorele si tu mana si munceste chestia asta, ca poate eu am treaba.

    @catalinx: adevarul e ca trebuie din amandoua, si cerut note si diplome, si lasat in pace cu libertate deplina.

    Libertatea deplina exista doar in povesti, iar libertatea din realitate o castigi, nu o primesti.
    Pe principiul, vrei niste grade de libertate niste timp, rezolva problema asta. Eu ofer destula libertate si as oferi libertate “deplina” – timpul e problema.

    Vrei sa ai toata ziua libera? Fa-ti itemele in 5 minute si dupa aia fa ce vrei? Aaa, e greu sa faci teme in 5 minute ca nu stii de-ajuns sau procrastinezi? Pai ce-ar fi sa exersezi la aia, ca la sapa nu te duci, cum imi zicea mie tata. Aia normeaza temele sa le faci in gen 30 de minute o ora. Dar asta e pentru prosti. Am stabilit ca eu nu cresc din astia. Smecherii, tre’ sa le faca in 5-10 minute.

    Asta cu dar vai ce mi se cere e irelevant si imi strica libertatea mie imi provoaca lacrimi. De ras. Irelevant, ai? Ce e relevant atunci? Ca eu accept ca poate astia la scoala te invata lucruri cu utilitate redusa, no problem, vreau sa vad ca timpul ala e inlocuit de eforturi de a invata lucruri cu utilitate mult mai mare. Eu aplaud astea.
    Dar daca vad jocuri si youtube, pula mea, stele taica – stele, pana umplem tot cerul.

  10. Copiii știu o pulă! Mentalitatea precum si capacitatea de efort și înțelegere se cultivă și se antrenează! Nu am auzit de nici un atlet de performanță care sa fi început sportul pe la16 -18 ani!

  11. Ok , niste cultura generala.
    Drogba s-a apucat de fotbal la 15 ani. OK, nu 16-18. Si cred ca si Ian Wright are o poveste similara.

    Ken Norton era un nene care l-a batut pe Muhammad Ali la box si s-a apucat de box in armata.
    Rocky Marciano pe la 20-25.
    Nu sunt fan box, dar stiam chestiile astea de trivia.

    Cred ca-s mai multi, dar nu-s neaparat cunoscuti si e cam la mintea cocosului ca daca te apuci mai devreme si acumulezi experienta in perioada in care iti creste capacitatea fizica, nu cand te paraseste, ai sanse de performante mai bune si sa fii remarcat si de succes.

  12. Dap, in plus sunt unele sporturi unde poti incepe tarziu si ramane competitiv la varste relative inaintate (bowling, golf, curling, skanderbeg, etc.).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.