Un serial american și niște filme românești mai vechi, că ultimul deceniu…

Voiam să scriu un pic de ăsta, dar am uitat. Un serial făcut în 2020 și cred că-i disponibil pe Prime – Avenue 5. E o comedie SF cu o navă spațială de croazieră, că fără îndoială că n-o să aterizeze omenirea bine pe Marte și vom avea croaziere în jurul sistemului solar, d-abia aștept. Trebuie doar să ajung milionar până atunci. Acesta este subiectul explorat cu umor și o notă apropiată de ”Idiocracy”. Serialul nu e cine știe ce, dar mai alungă plictisul și starea de ”băga-mi-aș pula, nici anul ăsta nu mergem în vacanță” ( zic așa, în general, eu am fost și anul trecut, dar cam vine vremea și nu știu încotro s-o iau). Hugh Laurrie face un rol bunicel, altfel unele glume sunt cam răsuflate.

Am încercat să mă uit la niște filme românești, majoritatea încep prost , de exemplu La Gomera – știu că e bunicel, dar începe slab și nu l-am terminat.

Am văzut o comedie românească care a rulat la cinema cândva când o puteam vedea – ”Două lozuri”. Băi, nu a fost timp pierdut, unele glume sunt românești așa cum le știm și ne plac, merg, dar nu pot să spun că îmi pare rău că nu l-am văzut la cinema. Nu e… e așa, ceea ce în trecut se numea ”film de televiziune”, acuma s-ar numi ”film de Netflix”.

În schimb, de ”Aferim!” îmi pare rău că nu l-am văzut în 2016 la cinematograf. A fost ceva campanie, dar nu prea am prins în perioada aia pe unde rula. Filmul e unul document, e ceva de cinematecă, nu neapărat pentru acțiunea sau dramatismul poveștii sau scenariu – ăstea sunt de doi lei, dar încearcă să surprindă pe cât de autentic posibil România din secolul XIX și niște caracteristici românești cu privire la rasism, discriminare în general și etnofobie care au fost un pic băgate sub preș. Iar imaginea aia, nu neapărat plăcută, dar care pare destul de natural desfășurată e reușită. Mă rog, eu nu apreciez filmele alb negru în epoca color, dar înțeleg de ce. Dacă făceau filmul ăla color, era nepotrivit pentru a surpinde o lume care nu evoluase încă din alb-negru.

Ce vreau să spun e că în ultimii ani văd că au apărut mai multe filme românești, ceea ce e bine, la mai multe. Din păcate nu-s neapărat mai multe mai bune. E necinstit să fac eu remarca asta, că nu văd decât foarte puține și am o prejudecată că mi-aș pierde timpul, dacă de fiecare dată când deschid un film nou îl închid și nici nu am timp să merg la cinema, prin urmare filtrez destul de mult.

Probabil că anual ies câteva (2 maxim 3) filme OK, urmăribile, iar o dată la mai mulți ani iese unul bun. Nu foarte bun, nu capodoperă. Nu mai sunt filmele lui Lucian Pintilie cu Razvan Vasilescu, sau ale lui Nae Caramfil. Ma uitam pe vice că au mai multe clasificări ale, aparent, celor mai bune filme românești din ultimii 10 ani, după mai mulți profesioniști în domeniu ( critici, profesori, jurnaliști de film). Dacă ăstea sunt cele mai bune e nașpa, că pe majoritatea le-am început, dar n-am rezistat. Că nu au substanță, sau spun chestii care pe mine, ca român, mă plictisesc, că-s oarecum contemporane și triviale. Poate că or să aibă valoare documentară în viitor, bun și-așa, dar nu de-ajuns să plătesc un bilet la cinema. Și deși unele sunt filmate OK ( foarte-foarte bine, pentru bugetul cu care-s făcute, cred că românii ar putea face filme geniale ( din punct de vedere al execuției tehnice) cu aparatură și bugete de Hollywood ), după ce învață să le pună și sunet, ca să le pot vedea fără subtitrare. Pula mea, a început un deceniu nou, se termină ea și pandemia asta, poate acuma…