Mama făcea dulcețuri. Erau OK, nu zic nu, a lucrat o vreme scurtă delegată la Râureni ( aia cu gemuri, murături, etc ), cât era fabrica in reparatii prelungite și a învățat un pic pe la ăia, că anterior, și din lipsă de logistică, gemurile se făceau mai așa, ori acre, ori un pic arse, ori mucegăiau sau fierbeau.
A învățat să sterilizeze borcane și când au fost disponibile folosea borcane cu capac, de la un moment dat cu filet . Ce zic eu e de acum vreo 30 de ani.
Eh, tot nu erau mereu cum trebuie, că unele ieșeau prea tari, de le tăiai cu cuțitul în borcan. Mai ales cele de căpșuni, motiv pentru care nu mi-au plăcut vreodată alea.
Mai greu cu cărțile de rețete pe la țară, mai mult din gură în gură, ziare , reviste , TV, cultură sub standard. Adică astea sunt standardele, specific local.
De câțiva ani are o tabletă. A durat ceva până a învățat să o și folosească , adică sensul ei.
Cât am stat eu pe acasă s-au făcut căpșunile. Și a făcut o serie de dulcețuri. Care arată așa.
Zic : De unde,cum ?
Că a văzut rețeta pe net, că a mărunțit căpșunile nu știu cum, că le-a luat spuma continuu, că nu știu ce?
Mamă, te-ai întors la școală…
Educația are gust bun.
Arata mai bine decat alea cu eticheta
Da, că prin etichetă nu se vede conținutul .
Ce tabletă are mama, să îi iau și eu nevesti-mii? 🙂
:)) . Nu stiu ca nici sotia n-are d-aia. Se chinuie cu un telefon.
“Educația are gust bun.” Delicioasă exprimare. Pot s-o împrumut? Citat din … Orbu Cătălin. 🙂