Ghinion în lanț sau matematică aplicată

Când mă apucasem să scriu ăstea două rânduri erau 3 accidente în lanț și peste 40 de mașini. Între timp eram într-o ședință și se făcură 4 accidente și 55 de mașini. Până termin cine știe.

Mereu e așa, nu e nimic special. În alte țări se desenează niște săgeți pe asfalt care delimiteaza ca pentru proști distanța minimă între două mașini, gen semn mare cu ”menține minim 2 marcaje între mașina ta și aia din față, boule”.

Și mai vin niște neni de la poliție și fac poze, sau de jos, sau din elicopter, când e critic și mai dau amenzi mai astea – educație.

Că adevărul e că ăștia suntem – atât de proști. Presupunem că nimeni nu pune frână , nu încetinește, nu nimic, că n-are de ce și dac-o face, în mintea noastră ”e de vină”, că de ce a frânat, că de ce a încetinit. Că e pesemne inacceptabil să mărești distanța față de ăla din față proporțional cu creșterea vitezei , să rămână măcar 2 secunde acolo, sau cât e nevoie ca să poți reacționa și opri, la o adică.

Dar eu știi că dacă las un metru ocupabil în fața ta, îl ocupă altul care nu lasă. Soluția e să reduc puțin viteza să îmi rămână mereu aceeași distanță. Păi ce eu sunt prost să ajung ultimul la mare? Eu vreau să ajung primul, înaintea tuturor din fața mea. Din păcate, când condițiile meteo se schimbă rapid , ăia din fața mea nu mai pot menține ritmul ăsta de deplasare și vor încetini. Dacă e ceață iar eu nu-i mai văr, am să-i iau pe ciubalau. Pot fi și alte cauze, nu numai meteo, dar astea îi afectează pe toți iar probabilitatea e destul de asimptotică spre 1 că cineva va strica petrecerea acolo.

Am fost în câteva asemenea situații și n-am lovit pe nimeni din spate, am reușit și să nu fiu lovit, deunăzi am intrat în șanț, totuși. Dar e greu al dracului în situații de genul și tot ce poți să-ți spui este:

  • mergi mai încet
  • fii mai atent
  • ia-ți o rablă mai scumpă care se manevrează și se oprește agresiv [ pe cere n-o exploata la limitele ei, ci în scopul de a fi mai reactiv – că proactiv din pulă – decât restul.

Niciuna din rezoluțiile astea nu prea ajung să funcționeze optim în practic, prin urmare singura soluție e să am bulan?

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
4 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Stropic
Stropic
3 years ago

Cica e vina alora ca nu au trimis mesaj ro-alert ca e ceata. De unde sa stie oamenii?!

Catalinx
Catalinx
3 years ago

Corect, ca pe ceata nu se vede, deci nu stii.

Mishu05
Mishu05
3 years ago

Drumul cel mai putin umblat e cel mai sigur. De asemenea noaptea e un mediu mai bun pentru condus si iarasi..pe drumuri mai putin umblate.

ala
ala
3 years ago

Ba, nu-nteleg neam dorinta asta de a sta in curu altuia. Nu de alta, dar de multe ori e loc cacalau sa pastrezi distanta regulamentara. Plus ca, fiind pe autostrada, mai poti sa banghesti ochii si 3-4 masini mai in fata in caz ca se aprinde un stop. Dar na, la scoala de soferi instructorul e preocupat sa nu-i strici cutia pe loganul lui editie speciala 2007 pe gpl in loc sa te-nvete ceva util.