Compania asta, ca și Carpatica și până la un punct Euroins, sunt oglinda românului întrerinzător, care știe el o combinație, dar e sărac și hoț.
Și cam asta e toată povestea falimentului cu variațiuni, într-o grămadă de acte.
Tema publică ce le-a permis ăstora existența și practicarea de prețuri mici a fost – nu scumpiți, dom’ne, asigurările că nu și le pot permite românii.
Care sunt, însă, factorii care determină prețul asigurărilor, sintetic vorbind?
1 – Costul serviciilor oferite
2 – Valoarea adăugată, aka profitul, că nimeni nu oferă servicii gratis.
Ce determină costurile?
- Rata de producere de evenimente rutiere. Care în România e la rate printre cele mai mari din Europa.
- Valoarea materiala de reparație/ compensație a pagubelor. Care în România e în medie printre cele mai MICI din Europa, datorită, sau din cauza – parcului auto preponderent învechit și a costului muncii din cele mai reduse.
- Profitul și-l determină fiecare companie. În cazul de față vorbim, evident de lipsa lui, din moment ce discutăm de faliment.
Falimentul nu este însă doar al companiei, că nu-mi prea pasă de asta, ci al unui sistem defect din toate punctele de vedere. Căci problema de bază este că toată lumea fură.
Românul care face o combinație să repare pe asigurare chestii care nu se repară, care face combinații să încheie la repezeală un RCA după accident și raportează accidentul PE URMĂ – da, da, se fac continuu din anii ’90, că știu eu, nu vă fofilați.
Românul de la service care știe că primește oricum banii greu, nu e mulțumit cu ora de service ieftină și are eventual blat cu inspectorul de asigurări al companiei ( care lucrează parazit pe lângă service-ul ăla) și care bagă în ele, că se aprobă. Inspectorul de asigurări care face și el asta și tot așa, într-o horă a hoților, în care devine dificil să decontezi furtul pentru că clientul final, siguratul știe și el asta și decide să plătească – pe bună dreptate, în refrenul de mai sus, asigurarea cea mai ieftină, că oricum calitatea serviciilor e de căcat.
RCA-ul e, în speță, un jeg de serviciu de care nu beneficiază nimeni corect, dar e acolo doar să încurce și ”s-o dea la pace cumva” în orice litigiu.
Dacă nu ar exista, când ai fi lovit, ar începe o dispută la tribunal cu prinde orbul scoate-i ochii, ne-am da toți săraci, n-am plăti, păgubitul n-ar avea ce să execute în sărăcia noastră, că n-am deveni peste noapte cinstiți. Sau ar crea probleme sociale majore, oameni rămași fără case.
Așa , dacă ți-a strâmbat unu rabla iese un fel de ”ce vrei, coaie, se mai întâmplă, mergi și tu mai atent, până atunci ia asigurarea și șterge-te cu ea la cur repară mașina. Din părți.
În teorie, asta ne-ar face să mergem mai atenți. În practică ăia care cauzează accidente sunt de regulă oameni cărora nu le pasă – le convine costul ieftin al asigurării, iar mașina lor fie e o rablă ieftină, fie își permit CASCO așa că muie.
Iar tema actuală politică e PENTRU păstrarea status quo-ului: asigurări ieftine, responsabilitate redusă, dar să meargă treaba fără scandaluri mari, să își permită cetățeanul sărac și hoț costul.
Se umblă un pic la prețul de referință al orei de service, dar nu-i bai paradigma rămâne la fel. Orice despăgubire e limitată în sus de valoarea la care se stabilește drept ”daună totală”. Dacă ora de service trebuie să fie normată într-un cadru referențial , vom avea mai multe ore de service pe un deviz și piese ( SH, că se știe că la rable se mai întâmplă că nu acceptă asigurătorul înlocuirea cu din cele noi, mai ales estetice) mai scumpe. Simplu.
Singurul fel în care poate funcționa asta e impunerea unui interval rezonabil de expertiză soluționare a dosarului ( asta însemnând aprobarea reparației ) de zile, nu luni, în caz contrar permițându-i-se păgubitului, să-și caute expert tehnic independent pentru aprobarea devizului, ale cărui costuri să fie de referință și decontate de asigurător, reparație pe cont propriu și decontare cu executare ( execuție) din oficiu. Adică mă duc la ASF cu factura și dovada întârzâierii dosarului, ASF dă un click, banii zboară din contul asigurătorului no question asked ( cand se termină banii, ASF interzice asigurătorului emiterea de noi asigurări până la remediere, sau declanșează procedura de insolvență / faliment, dacă e cazul).
FIe așa fie, asigurătorii sunt obligați să ofere servicii de RCA cu decontare directă, nu ”la alegere” cu suprataxă și fiecare client își alege unde-și face asigurarea, în funcție de dacă își vrea mașina reparată mai repede, mai târziu sau deloc.
Tot ne-au mințit că acuma începe decontarea directă obligatorie, dar nu e cazul. S-au opus proiectului, fix hoții.
Prin urmare ”să furați sărăciți!” că altceva nu știu ce să zic. Poverty wins. Flawless victory!
Mai sunt și alte aspecte.
Foarte multe accidente, date de modul în care înțeleg mulți sa conducă.
Nu mai zic de faptul ca parcul auto a crescut exponențial, de când s a scos taxa auto. Mulți din cunoscuții mei au 2 sau 3 mașini, ca de ce nu, dacă se poate. Eventual le trec pe numele unor pensionari, pentru a scădea valoarea rca ului
Legat de decontarea directa, cred ca nu mă afectează dacă e nu obligatorie atât timp cât am posibilitatea sa o fac eu pentru mine (ceea ce se poate de ceva vreme).
Dacă Marcel cu care mă întâlnesc în trafic are cazanul asigurat la “Viitor faliment SA”, eu îmi fac reparația pe RCA-ul meu, unde am decontare directa.
Nasol pentru Marcel dacă se întâlnește cu alt Marcel, dar noroc ca nu’s așa empatic ca să-mi stric ziua.
Parcul auto nu a crescut exponențial, dar a crescut. La final de 2016 parcul auto din Romania număra 7 milioane de mașini. La final de 2020 erau 9.2 milioane. Crestere de 31% e subunitara si undeva la o medie de sub 10% pe an, relativ constanta. Exemple de crestere exponentiala. 1. Sa ai in cinci ani ceva de ordinul 7 milioane la puterea a 2a = 49 de mii de miliarde de masini. Imposibil 2. Sa ai doar progresia care duce in timp la crestere exponentiala, Adica in anul 2017 sa ai o crestere de sa zicem 700k masini, in… Read more »