Working Class Hero #2

După episoade Gung Huo in UK, zic să merg să mă odihnesc in România , in sensul că e de treabă și pe acolo.

Parte de treabă să o facă alții.

Anul ăsta a fost anul gardurilor . Au tras părinții două , am tras și eu unu. Bine, tot tata a stat diriginte de șantier , că eu lucram la alții.

Scump, dom’ne , scump. 51 de metri, vreo 108 milioane, adică 2200 de Euro . 450 de lei a costat remarcatul proprietății ( două loturi). Că am cumpărat eu in 2019, dar nu am măsurat la fața locului nimic și nu prea îmi place să trag garduri fără marcaj făcut de inginer de cadastru.

Proprietate mare, gard mult. Asta e doar o latură.

Mai trebuie trei, două mai lungi. Dar la alea trebuie alt material, că cu betonul ajung la sapă de lemn.

Până m-am odihnit puțin, am pus mâna pe foreză să sap niște găuri să plantez niste tei pe marginea nucilor. Visul meu e să merg pe stradă devale, vara prin iunie și să pută a flori de tei pe toată strada. Și așa o să fie, dar peste vreo 10 ani, cine-o reuși să păcălească covidul până atunci.

După ce am pus eu mâna am realizat că mai aveam nevoie de două mâini și de ce a fost cea mai buna idee de săpat gropile de nuci cu excavatorul , nu altcumva. Că îmi clănțăneau dinții de credeam că se duce dracu implantul și toate plombele.

Asta a fost doar antrenamentul că , proba finală a fost sâmbătă, după munca la proiect, printre picături am mai forat găurile de demarcație, să schimbăm țerușii cu niște șpalieri și încă 8 găuri de pomi fructiferi. Cumva , tot pe noapte am ajuns să fac astea.

Tot noaptea am fost de am cumpărat brazi. Zilele sunt scurte atât iarna, cât și în general, în viața omului.

Mai trebuie un studiu de ridicare topografică, un studiu geotehnic, o demolare și un proiect de construcție, dar eu imposibil până la final de an.

Iar nu termin ce aveam in plan, dar e bine, că altfel nu aveam motiv să trăiesc și la anul.