Instagramă:  Cele mai frumoase apusuri sunt acasă

Le caut degeaba prin insule, le caut degeaba prin resorturi scumpe, le caut degeaba mai aproape de ecuator, la ocean, le caut degeaba pe vârf de munte, prin păduri sau putut după tufe, Oltul așterne cel mai frumos apus.  Nici dacă îl pictezi nu iese mai bine.

Le vânez pe unde merg, impresia ultimei lumini care sfârșește lumea mă impresionează.

Bine, asta și pentru că nu sunt un tip matinal să prind  prea des răsăritul și pentru că unde am crescut eu răsăritul nu e așa, cine știe ce. Dacă vezi soarele la răsărit e semn de muncă. La sfârșit de zi e semn de odihnă, relaxare…

Unde ne-am mutat în UK avem vedere la apus. In România la fel.  Am fost obișnuit să privesc către cimitir, sau pe lac cu undița in mână și să văd soarele topindu-se după dealurile de peste Olt.

Mai târziu am fost obișnuit să vin către casă și să îl alerg cu mașina pe autostradă sau printre dealuri. Plecam de acasă și rămânea în urmă apunând in oglinda mașinii.

Tot alerg după vederi mai bune prin vacanțe. Tot alerg – tot alerg.

Cele mai frumoase apusuri sunt acasă.  Și vară și iarnă, și viață și moarte mă văd pe mine  privind spre apus doar acolo. Dacă mi-ar păsa mi-aș cumpăra un loc de veci, acum că extind ăștia cimitirul, semn că morții sunt din ce in ce mai mulți decât vii, că bagajele trecutului atârnă  mai greu cu un taler .

Zeci de palete de culoare in câteva minute, sute dacă mergi două zile la rând, mii și mii, un caleidoscop nesfârșit de apusuri diferite , dacă ai petrecut ani uitându-te în aceeași direcție în fiecare seară.

Cum se numesc oamenii care caută în alte părți ceea ce au deja acasă ?

Din dronă.