Lași și papagali

Cam ăștia suntem, în Europa. Valorile europene: datul din gură, răzgânditul și dormitul în pat cu inamicul, c-om vedea mâine ce facem.

Boris Johnson le-a propus ”partenerii” europeni și americanilor să scoată Rusia din SWIFT.

Bineînțeles că UE nu vrea, că unele țări din UE au interese în Rusia.

Nemții sunt căcănari. Pe lângă NS1, NS2 și refuzul de a le trimite arme ucrainenilor ( care spune lucruri nu despre relația lor cu Ucraina, ci despre relația lor de subordonare față Rusia și poziția față de aliații lor, are au decis să trimită arme).

Francezii la fel. Economic vorbind, Franța are interese mari în spațiul rusesc, una din cele mai mari companii care opereaza și în Rusia e Total – companie pentru care am lucrat și știu câte ceva ( chiar in domeniul resurselor naturale, ca petrol, minereuri, dar și materiale de construcții, adezivi, etc). Probabil și Renault e una din cele care ar fi afectate. E de înțeles de ce se opun, dar asta nu-i face altceva decât trădători, nu numai ai uniunii, ci și ai intereselor pe care se laudă că vor să le apere.

Au lansat o poveste cum că dacă îi scot afară din SWIFT, izolarea rușilor îi poate conduce în afara SWIFT la propriile sisteme , ale lor și ale rușilor. Nu-i asta problema, problema e că dacă le tai ălora modalitățile de plată și-au să-ți dea bani, na, ghinion.

Și banii sunt importanți, normal. Cand arzi poduri nu mai poti merge nici tu pe ele. Da’ daca pretinzi un lucru, trebuie sa strangi din buci si sa arati. Vorbele sunt ieftine.

Donald Tusk are dreptate mai sus, dar degeaba are.

Nici nu prea conteaza narativa cum că sancțiunile nu-i afectează prea tare pe ruși. Să zicem că nu. Problema e de pozitionarea, ca stat european, in fata pericolului / agresorului.

Toată lumea vede similarităție cu WW2. Cu genul asta de prefăcatorii, lipsă de inițiativă si de tentative de negocieri a ajuns toata Europa în căcat de n-au mai scos-o decat Statele Unite d-acolo, pe jumătate și șifonată vai pula ei. Cam așa și in WW1.

E destul de posibil că președintele Ucrainei să moară în Kiev zilele ăstea, din moment ce a refuzat azilul oferit și să plece din acolo. Treaba lui, vrea să fie erou presupun pentru el și oamenii lui.

Europenii vor doar voturi ieftine. Ne vând pe toți pe-un metru cub de gaz, pe care oricum îl plătim. Nu le cere nimeni să moară, ci tocmai opusul, să aibă coaie ca să nu ajungă în situația de a fi nevoie de asta.

Dar banii sunt mai importanți.
Iar dacă n-avem bulan, n-ai să vezi unu’ care rămâne să lupte până-l execută inamicul, că doar vorbele sunt ieftine.

reactie la…
căcănari.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
49 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0040
0040
2 years ago

Toti au observat chestia cu SWIFTul. A fost a 2a intrebare care i-a fost pusa lui Bideu, dupa discurs. Evident a mancat kkt.

Daca astia-s parteneri de alianta de te vand pe-un pumn de bani, cine dracu mai are nevoie si de dusmani.

Era curios sa vadem daca ataca un stat NATO d-ala mic, baltic, daca puneau astia pulanul pe masa sau nu. Desi… la cum arata situatia cam orice e inca in carti.

VP
VP
2 years ago

Te citesc de mult dar nu am comentat aici.

E trist ce se întâmplă în Ucraina – mi-a tare teamă că Putler că prinde și mai mult curaj având în vedere faptul că europenii nu sunt uniți.

Din tot sufletul le spun idioților care conduc UE: luați aminte asta e următorul Hitler!

Pe de altă parte: respect pentru Zelensky! Are de o mie de ori mai multe coaie decât toți liderii vestici! Știu că nu-i perfect – dar a arătat până acum că nu îi este câtuși de puțin teamă.

ala
ala
2 years ago

Ucrainianul asta e printre putinii conducatori din istorie care pune mai presus jobul decat propria piele. Ca o face ca sa moara erou sau ca sa dea un exemplu conationalilor, e mai putin relevant. Atitudinea e de salutat si de tinut minte.

Mad
Mad
2 years ago

Dar tu te asteptai la altceva( mai ales dn partea nemtilor) ?!
Mare naivitate.
Zelenski nu e cine stie ce strateg. Altfel nu gafa in halul asta. A intepat ursul bazandu-se pe ce(arme ioc, acorduri militare ioc) ?
Maia Sandu e asigurata de Iohannis ca are tot suportul nostru( ce naiba o insemna asta ca eu o percep ca o vorba goala )
Azi chiar ma gandeam cum a intrat Anglia in razboi in WWII ca acum nu vad nici macar sa-i expulzeze pe miliardari rusi.

Adi
Adi
2 years ago

De ce sunt europenii lasi si papagali pentru ca nu se baga intr-un conflict in care nu prea au treaba? In special cu cateva tari care, din motive istorice sau conjucturi actuale, se cam bucura de ce se intampla acolo? Sa luam 2 exemple: Germania era in pat cu Rusia de vreo 20 de ani. Nu comentez motivele, dar era evident ce se intampla. Ungaria, Polonia si Romania au teritorii pierdute in favoarea Ucrainei. La fel ca rusii, care s-au dus sa le ia inapoi, cu tancul. Ce se intampla la Kiev, in special cu comicul ala nu prea amuzant… Read more »

Adi
Adi
2 years ago

Nu sunt expert militar nici pe departe, dar am in familie cativa fosti ofiteri superiori, am ceva pregatire militara (infanterie) si am fost un pic pasionat de subiect (la modul practic, nu la TV). Eu vad lucrurile altfel. In filmul ala nu apare nici un tanc. Stiu exact ce sunt alea, nu e nici un T80 modernizat si din cate stiu varianta ucraineana e cea mai performanta din toate cele construite si modernizate. Si lipseste cu desavarsire. SU27 e un model vechi de avion de vanatoare. Au pierdut unul deasupra Kievului? Unde e apararea antiaeriana a capitalei? Daca semana cu… Read more »

Adrian
Adrian
2 years ago

Adi-ofiterii superiori ai armatei romane sunt niste papusi de carpa. Hai nu toti, doar 99.5 %. Toti am avut sau avem in familii exemplare.

Adi
Adi
2 years ago

Lansatoarele de rachete sol-sol sunt inutile, transportoarele blindate sunt OK, nici unul nu are nici un scop in fata unui tanc. Un tanc nu are doar tun pe el, ci si 20 de tone de blindaj pe care astea nu le au. In fata unei coloane de tancuri singurele arme de succes sunt tancuri, rachete anti-tanc grele (Javelin, nu RPG-7 sau LAW), avioane sau elicoptere de atac la sol. Singurele folosite, din informatiile existente, sunt Javelin. Nici unul nu e pro-rus in conflictul asta, nici macar cel cu amandoi socrii nascuti si crescuti in Bucovina ocupata, separati in 44 si… Read more »

Catalinx
Catalinx
2 years ago

Eu înțeleg ce spui tu, dar nu prea merge să mă detașez, fără să mă mut pe alt continent, și aș prefera să nu, că îmi place ăsta, că asta e toată treaba. Problema nu e că Putin nu e Putin doar cu Ucraina, ci e Putin cu toată lumea și nu poți trata problema ca și când Ucraina ar fi in Georgia sau în Orientul Mijlociu. Regimul lui e o ciumă și faptul că acuma s-au luat ciuma de copilul ăla mai prost și mai nesuferit te poate face să te bucuri că scapi de el, dar până una… Read more »

Adi
Adi
2 years ago

Tu crezi ca e un caz de https://en.wikipedia.org/wiki/First_they_came_… . Eu nu. Cred ca inteleg pozitia ta, nu am nimic impotriva si nu incerc sa te conving de nimic. Cred ca nu seamana deloc cu 1939, ci mai degraba cu Kosovo – vezi care a fost finalitatea acolo, vestul a fost de partea kosovarilor si impotriva sarbilor, ceea ce in Ucraina ar insemna ca vestul ar fi impotriva ucrainienilor, mai putin aia cu musca pe caciula si miscari de secesiune pe la ei prin curte alde Spania-Catalonia si, intr-un fel, UK si Scotia. Doar ca acum se poate arunca vina pe… Read more »

M
M
2 years ago

Si mie deja incepe sa mi se para ca e prea mult show. Am obosit. Visam ca va reveni viata mea la normal dupa pandemie; acum sunt doar satul de tot si toate. Astept sa aflu daca cei de pe Insula Serpilor sunt morti sau nu. Mi se pare uimitor cum unii i-au scos eroi nationali si au fost declarati oficial morti, iar cealalta tabara sustine ca au depus armele si ca au fost luati ostatici. Nu e ca si cum ai putea ascunde adevarul prea mult timp, indiferent care e acesta. Ar fi interesant daca chiar ar fi regizat… Read more »

Adi
Adi
2 years ago

Prostie infinita: https://twitter.com/kiraincongress/status/1497525044007870465 sau https://dnyuz.com/2022/02/25/glory-to-ukraine-civilians-given-weapons-in-the-battle-for-kyiv/ Si confirmari (anecdotice) despre ce se intampla pe acolo: https://www.youtube.com/watch?v=SB1cxIc3qDA Deci: soldati in uniforma neinstruiti, civili cu arme pe care nu stiu sa le foloseasca, deputata feminista care se crede Superman si invata in baie sa foloseasca un pistol mitraliera, doar ea stie cum. Coruptie sau tara bananiera, care din ele? Cine isi aminteste de 1989 in Bucuresti, cand au dat arme civililor ca sa iasa haos si dupa aia 2 saptamani de impuscat pe toate partile, isi pune intrebari: ce vor astia sa faca? Macar le dai si o uniforma ca sa nu se… Read more »

Catalinx
Catalinx
2 years ago

Astept sa aflu daca cei de pe Insula Serpilor sunt morti sau nu. E irelevant. Rușii s-au grăbit un pic acolo, iar ukrainienii care au dat informația publică, au obținut ce-au vrut. Martiri și consolidarea suportului intern , care duce la voluntari și moral. Ar fi interesant daca chiar ar fi regizat razboiul În măsura în care poate fi un reality show cam fără reguli și sponsori din toate părțile. Treaba asta e destul de open ended , ca să zic așa. Partea cât de cât previzibilă din filmul asta e Vestul. Că pe principiile ăstea se construiește lumea vestică.… Read more »

M
M
2 years ago

Wow, s-a ajuns la cenzura. Si nu oricand, ci in vreme de razboi. Evident, n-o sa protesteze nimeni.

https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25397598-romania-interzice-russia-today-sputnik-organe-propaganda-ale-kremlinului.htm

Ronnie
Ronnie
2 years ago

LOL cenzura; mizeriile alea trebuiau inchise de cand au aparut, sa latre doar in rusia-belarus. lasa ca poti citi pe facebook la oana lovin, olivia steer, doamna sosoaca, aur, dan puric, adrian nastase, a3, romaniatv

faptul ca jegurile alea dau cu rachete in cladiri civile nu e atat de deranjant, te enervezi ca nu ai ce citi pe buda

Catalinx
Catalinx
2 years ago

@M. Toate trei sunt corecte, atat ca nu-i nimic neasteptat, gen ~WOW~. Este cenzura intradevar. Tocmai ca este cenzura in perioada de razboi. In perioada asta propaganda este o arma ca si celelalte, iar UE le-a luat rusilor posibilitatea de propaganda si de corupere informationala a populatiei. Nu-s fan al cenzurii, in general, dar in contextul in care mor oameni, vorbim de dezastru umanitar, de posibilitatea utilizarii armelor nucleare – am vb cu cineva in Suedia si e panick buy, au epuizat tabletele cu iod din farmacii – e ceva de asteptat si posibil cu efect benefic. Pana una alta,… Read more »

M
M
2 years ago

Contextul discutiei era ca poate totusi n-avem noi treaba cu razboiul din Ucraina mai mult decat sa impunem sanctiuni Rusiei. Eu am mai intrat pe RT(dot)com in ultimele zile ca sa vad si varianta lor si mi se pare normal sa pot face asta. Problema mea e ca nu exista discutia “avem sau n-avem treaba cu conflictul respectiv”. Am trecut de etapa respectiva, iar acum suntem varati in el si vom fi si mai mult. In sensul asta ziceam “Wow”. Pana acum il priveam ca pe un conflict aflat departe de viata mea, oricat de des as fi citit stirile.… Read more »

0040
0040
2 years ago

Inainte sa inchida sputnik MD, bagasera basme rusesti ca de exemplu, ca s-a trezit 1 sa faca ditamai protestul la ambasada US ca sa scoata Ro din NATO, ceva de genul :)))) Inca mai am linkul ca il aratai cuiva pe whatsapp ce jeg de propaganda, probabil inca merge pe vpn:

https://.md/20220225/protest-ambasadei-sua-chisinau-retragerea-nato-49345261.html

Lolz, si cand mergea era un handicapat jumate-rus cu o boxa de karaoke, zbierand pe langa un gard (probabil gardul ambasadei s-ar fi vrut) ca bu hu hu sa iasa Ro din NATO. Protest de 1 om, dar amplu relatat :)))

Mad
Mad
2 years ago

Pe ziarul Libertatea a aparut un articol despre fake news sau ceva de genul(ideea era ca daca nu se vede pe webcam nu inseamna ca nu e ) Si zice de Reuters https://www.reuters.com/news/archive/factCheckNew.
Si mare-mi fuse mirarea cand vazui ca 70-80 % din ce am vazut pe twitter e fals!

Mad
Mad
2 years ago

Eu m-am uitat pe ziarele românești. De acolo m-am dus la twitter. Și ca mine-s destui proști care pun botu’
😏
Și citind în ultimele zile pe subiectul ăsta, am înțeles că -s fifty shades of grey. 🤪

Adi
Adi
2 years ago

Acum 5 minute am vorbit cu un coleg din suburbiile Kievului. Speriat, dar e ok. Kievul e in mare parte inconjurat, asa ca nu au plecat prea multi oameni. Au electricitate, Internet, apa curenta, etc., nu ai zice ca e razboi. @Catalinx, soldatii neinstruiti si civilii cu arme sunt inutili si 10 la 1. Crezi ca soldatul ala care a tras 16 cartuse in viata lui e in stare sa incarce arma, sa traga cu ea si sa nimereasca ceva? Sau sa rezolve un blocaj? Nu stiu daca ai vazut filmul cu discursul unui mare oficial al lor, 2 soldati… Read more »

Adi
Adi
2 years ago

Cum zici tu. Daca pui niste benzina aprinsa pe senilele unui transportor blindat (nu tanc) nu se intampla nimic, dar da bine la TV – totul e din metal si metalul ala nu se topeste de la o sticla de benzina. Tancurile nu sunt inventate de ieri, in WW2 inca erau sensibile la coctailuri Molotov daca le aruncai pe platforma motorului, dar de la T55 incoace nu mai ai unde sa le arunci. Cat despre arme la civili: nu e nevoie de facultate, dar omul de rand nu prea le are cu domeniul asta. Un AK uzual e utilizabil pana… Read more »

0040
0040
2 years ago

Nu faci minuni, dar totusi s-au chinuit sa faca un ghid pentru utilizatorii de Molotoave, cu poze unde sa arunci pentru fiecare tip de vehicul: https://www.dailymail.co.uk/news/article-10563583/Moment-brave-Ukrainians-hurl-Molotov-cocktails-Russian-tank-window-passing-car.html#article-10563583

Catalinx
Catalinx
2 years ago

WW2 inca erau sensibile la coctailuri Molotov daca le aruncai pe platforma motorului, dar de la T55 incoace nu mai ai unde sa le arunci. Aia arunca unde pot, din mers.Macar ii tin pe loc si ii intimideaza. In oras se schimba treaba ca trebuie sa intre personalul inauntrul turetei si ii tii pe foc pana poti sa ii imobilizezi altfel. 1 Molotov nu o sa schimbe nimic. Un numar mai mare nu topeste metalul dar poate defecta diverse sisteme. Nu trebuie sa-l distrugi. Si nu-s toate vehiculele militare cu acelasi nivel de blindaj. Un AK uzual e utilizabil pana… Read more »

M
M
2 years ago

> Pai si ti-a blocat cineva accesul la RT.com? Ca eu il pot accesa de pe un server din Romania.

Da.

Cand am scris eu mesajul nu mergea RT.com, dupa care a mers, intr-adevar. Acum iar nu merge si-am intrat si pe twitter ca sa fiu sigur ca nu merge din cauza cenzurii.

“@RT_com’s account has been withheld in Portugal, Finland, Sweden, Ireland, Slovenia, Czech Republic, Poland, Slovakia, Hungary, Italy, Malta, Germany, Greece, Romania, Netherlands, Bulgaria, Austria, Luxembourg, Latvia, Denmark, Lithuania, Croatia, Estonia, Cyprus, France, Spain, Belgium in response to a legal demand. Learn more.”

Adi
Adi
2 years ago

Acum imi e foarte clar ce se intampla pe-acolo. https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25416696-cea-mai-explicita-declaratie-kremlinului-privind-conditiile-puse-ucrainei-asta-este-tot-totul-opri-intr-clipa.htm Ce cer rusii e evident. Ce nu e evident e daca asta e tot ce cer sau mai e ceva si imi e cam frica de ce ar cere, lista din articol e prea de bun simt ca sa fie completa. M-am lamurit si ce e cu riposta ucrainienilor, armata lor era la pamant ca echipamente si instructie, din motive de buget si coruptie. Cea mai mare parte a echipamentelor exista, dar nu in stare de functionare, iar personalul calificat e insuficient. Cam ca noi spre sfarsitul anilor 90, inainte… Read more »

Adi
Adi
2 years ago

In primul paragraf sumarizezi fix ce ziceam si eu. Perfect de acord. Pentru al doilea: in caz ca nu ai citit stirile, pentru Putin “au trecut 50-70-100 de ani, uita despre asta” nu tine. Poate la unii tine, la unii nu tine. Si cu exemplul “albanezii din Kosovo vor independenta” sustinuti de EU si altii, vine si el cu “rusii din D si L vor independenta”. In Kosovo a iesit razboi, ca si in Ucraina, daca observi vreo similaritate. Poti sa o iei cum vrei, dar nu e propaganda, pe unde am crescut eu baietii scoteau cutitul sau Kalashikovul pentru… Read more »

Adi
Adi
2 years ago

Am uitat sa raspund la intrebarea cu politicienii: “Cum crezi ca ar fi in folosul cetateanului ucrainan de rand […] faptul ca scapa de Zelenskiy sau de de politicienii care se opun Rusiei, ca nu ma prind?” Cum crezi ca ar fi fost in folosul cetateanului ucrainian de rand daca aveau un conducator decent, nu un comic ratat, si o clasa politica curata, o armata intretinuta suficient de bine incat rusilor sa nu le treaca prin cap sa vina peste ei cu tancul? Crezi ca faptul ca ucrainienii au armata praf dupa niste ani de cand au scapat de pro-rusi… Read more »

Mad
Mad
2 years ago

Intrebare(pt toti de p-aci) : cine-i regizorul Oliver Stone? Este considerat a fi impartial?
Ca am gasit un documentar despre Maidan( despre care nu stiam mare lucru decat varianta tv)
https://fr.sott.net/article/31713-Le-documentaire-d-Oliver-Stone-Ukraine-on-Fire-ou-comment-les-Etats-Unis-et-non-la-Russie-ont-detruit-l-Ukraine

Despre urs: China are propriul swift. China, India, America de Sud , Africa cred ca sunt vreo 4mld populatie. E legat deja la swiftul chinez(am citit), are cu cine face afaceri.

Adi
Adi
2 years ago

Propaganda? Sigur ca da, daca ii critic pe ucrainieni si nu pe rusi e propaganda. Daca nu e clar, ma doare in basca de rusi: e evident ce fac rau, sa le descrii problemele e precum utilizarea detectorului de metale intr-un cimitir de masini. In schimb cu ucrainienii trebuie sa fiu critic: ei vor sa intre in EU, nu rusii. Ei o sa afecteze ce se intampla in EU si am vazut ce a insemnat aderarea Romaniei si Bulgariei cand nu prea erau pregatite, am vazut de ce Serbia nu e acceptata in timp ce Slovenia a intrat din prima.… Read more »

Mad
Mad
2 years ago

Da. Foarte 🙂
E un pic cam pasionat de Rusia.

😏 Eu l-am căutat pewikipedia
Am văzut că e un critic al politicii externe americane dar ce-i prin videoclipul ăla e parțial confirmat și de alții.

Parcă s-ar bate 2 derbedei care se știu bine ( unu-i mai forțos) iar noi stăm cerc în jurul lor și-l bălăcărim pe forțos. Chestia e să nu se enerveze ăla și pe noi (că suntem în primul rând). Că în baza “ingrijoraților” din spate nu e bine să stai

Ronnie
Ronnie
2 years ago

am vazut de ce Serbia nu e acceptata in timp ce Slovenia a intrat din prima nu e ca si cum a fost intrecere: Slovenia a intrat in 2004, Serbia a cerut oficial aderarea abia la sfarsit de 2009 si a primit statut de candidat in 2012. Dar faptul ca esti candidat nu inseamna automat ca te si baga dupa ceva timp, valabil si pentru Ucraina, Georgia sau R. Moldova; Turcia este o eterna candidata inca din 1987. Daca sarbii mai fac mult pe prietenii Rusiei si in noul context, cred ca vor face o uniune cu Ungaria si cam… Read more »

Blegoo
Blegoo
2 years ago

Catalinx…
Tu zici:
“…N-au nicio dreptate rușii aici. Sunt în Ucraina intrați cu japca…”

Povestește-ne despre intervenția NATO în Iugoslavia, lol.

Lasă tu Siria, Irak, Afganistan, Libia… și alte județe…

Spune-ne de ce e bine că americanii s-au ales cu o bază militară în Balcani, după un bombardament de 78 de zile…

Hai, nu dau linc, că tu ești băiat mare, știi să folosești gugle, caută după NATO Bombing of Yugoslavia, lol.

Hint: Kosovo s-a declarat “țară” – fix ca Doneț și Lugansk.

Pam-pam!

Blegoo
Blegoo
2 years ago

Citat din Catalinix: “…ca sarbii faceau epurare etnica in Kosovo…” Lol! “The Kosovo Liberation Army (KLA; Albanian: Ushtria Çlirimtare e Kosovës [uʃˈtɾija t͡ʃliɾimˈtaɾɛ ɛ ˈkɔsɔvəs], UÇK) was an ethnic Albanian separatist militia that sought the separation of Kosovo, the vast majority of which is inhabited by Albanians, from the Federal Republic of Yugoslavia (FRY) and Serbia during the 1990s. Albanian nationalism was a central tenet of the KLA and many in its ranks supported the creation of a Greater Albania, which would encompass all Albanians in the Balkans, stressing Albanian culture, ethnicity and nation. Throughout its existence the KLA was… Read more »

Catalinx
Catalinx
2 years ago

Povestește-ne despre intervenția NATO în Iugoslavia, lol. Am povestit deja. Spune-ne de ce e bine că americanii s-au ales cu o bază militară în Balcani, după un bombardament de 78 de zile… Pentru ca americanii sunt aliatii nostri, suntem membri NATO si in general, ca e mai bine sa avem baze americane in balcani decat rusesti. Oricand. Hint: Hint, vezi ca am vorbit despre asta, mai sus. Throughout its existence the KLA was designated as a terrorist group by FRY.[13]” Adica ii considerau teroristi aia care au fost desemnati prin decizie UNANIMA drept vinovati de genocidul din masacrul de la… Read more »

Mad
Mad
2 years ago

Tu ai o imagine idilica(sa zic asa) despre unele mari puteri..
Toti(absolut toti) te sodomizeaza. Diferenta e duritatea impactului. Rezultatul e similar😞
Oare de ce nu putem dezvolta si noi neutralitatea Elvetiei?

Catalinx
Catalinx
2 years ago

Nu am nici pe departe o imagine idilica. Eu stiu foarte bine ca americanii sunt aia care au contractat ( Bechtel) o autostrada pentru munti de spaga, au secretizat contractul si nu au construit-o. Aia care au adus Chevron la Pungesti in favoarea carora statul roman a batut proprii cetateni cu jandarmii. Aia care au bagat pe gat produsele Microsoft ( desigur, pe privat) in toata lumea, aia care ne vand armament invechit, aia care ne influenteaza politica. Si pot da exemple si de Franta si de alte state, exemple care ne afecteaza direct, ca nu imi pasa prea tare… Read more »

Stropic
Stropic
2 years ago

Ma rog, s-a vazut cat de neutra a ramas Elvetia. Mai neutra, dar nu neutra, ca na, nu se poate mereu. Altfel, e o deosebire intre ce tara o duce mai bine si cetatenii carei tari o duc mai bine. Eu nu as subestima faptul ca mai toata Asia se strange umar la umar. Si Rusia, si China, si India, si Iran si UAE si mai cine vrei tu. Construiesc tevi de gaz sa livreze Chinei. China cumpara actiuni la Gazprom. Exporturile rusesti catre China au crescut cu 40% intr-un an. Sunt acum conectati la sistemul lor de plati, ca… Read more »

Catalinx
Catalinx
2 years ago

Altfel, e o deosebire intre ce tara o duce mai bine si cetatenii carei tari o duc mai bine. Desigur. Eu nu as subestima faptul ca mai toata Asia se strange umar la umar. Pai nu e de subestimat. Exporturile rusesti catre China au crescut cu 40% intr-un an. Foarte bine, sa ii subventioneze pe chinezi. Sunt sigur ca apreciaza si ca le e de folos deschiderea catre civilizatia aia. Vezi ca arabia saudita deja nu ii mai raspunde la telefon lui biden. E ok, o sa isi revina cand se limpezesc apele, momentan au o jena. Da, se poate… Read more »