Pă Stockholm. Literalmente.
Cred că o să umblu un pic la stil și atenția la detaliile de calitate a vieții. Nu știu cum o să iasă, dar na. Poza de mai sus e vederea din saună. Mă rog din față, că nu pot să intru cu telefonul înăuntru, chit că nu era nimeni la ora aia, dar ia foc.
Era într-o dimineață când lumea avea poftă de muncă, dar fie-mea de piscină. Am mutat niste ședințe, am făcut niște piruete și la 10 eram în piscina fierbinte.
Am fost aci de mai multe ori, mai degrabă până în pandemie, și o singură dată am locuit la hotelul ăsta. Aveam un coleg care se caza numai aici doar pentru piscina de pe ‘coperiș, încălzită, astea.
Când m-am cazat și eu, era închisă – povestea vieții mele, aflu de combinații bune, când să mă bag și eu, nu mai , s-a terminat.
No, bine. Anul ăsta, cu o ocazie diferită am luat și familia după mine. Voiam să îi întreb ce părere au de Suedia: știi, față de UK, că na, se mai întâmplă una alta care nu îmi plac, am mai zis eu. Și mă gândeam așa. Nu am apucat sa ajungem in Gavle, unde îmi place mie mai mult, din motive, dar na , nici pe Stockholm nu e rău, atâta că e in lucru. Și praf.
Mnu le-a plăcut neapărat. Mie da, dar mie deja îmi plăcea…
Am fost pe la muzee, și ne-am uitat la cea mai tare corabie a lor, nava Vasa.
Le-am lăsat să o admire și să se bucure și pe urmă le-am zis că au făcut suedezii o românească și s-au scufundat la prima călătorie când i-au dat drumul din port și a adiat un pic vântul. Pentru detalii dați pe Google, problema e că vedeți voi tunurile alea multe și frumoase?
Prea mult, prea ca la țară. Ce e mult strică.
Ne plimbam pe centru și le spuneam de rolul Suediei în știință, despre premiile Nobel și despre Alfred Nobel și cum vorbeam eu de zor, am trecut pe lângă un magazin de bijuterii și am rămas singur.
Atât de singur.
Până am fost chemat să dau cu cardul, dar m-am enervat și “Haida, la școală, lăsați prostiile.”
Ce e frumos in Stockholm, in afară de peisaje e că lumea e nerăbdătoare de felul ei. Nu așteaptă să se însereze, sau măcar prânzul, la 11:00 e deja cu sticla desfăcută. Într-o zi de luni, că în weekend la micul dejun e deja cu vin și bere.
Poate de aia în Suedia nu poți cumpăra alcool din supermarket ca peste tot, ci trebuie să mergi la magazinul de stat pentru viciați, Systembolaget.
“Tati, de ce au tuns ăștia copacii ca-n Minecraft?”
Nu știu, dar creatorii Minecraft sunt suedezi, au ei ceva cu formele astea.
Buna! Poate le duci la metrou, le-o fi placand senzatia de urechi infundate :). Ca tot vorbii de senzoriale, mie la S mi-a sarit in ochi densitatea centrelor de suport pentru persoane cu dificultati (wow!) Si da, nu pot sa uit corabia aia, daca e cea de pe langa palatul regal..nu mai tin minte cum o cheama. Ei se tot lauda ca plimbarile cu barca prin insulele alea ale lor. Habar n-am cum e viata in Se nu am stat decat cele 4 zile atunci, demult…un fost colab s-a mutat din tara lui estEU nonRo unde era un necajit lucrator… Read more »
Vasa
https://en.m.wikipedia.org/wiki/Vasa_(ship)