Lecții de înot

Am inceput să învăț să înot într-o vacanță după clasa a doua, la un ștrand din Herculane, că părinții mei nu mă lăsau să intru în apă la Olt că “mă înec” – în mod clar, dacă nu mă învățau să înot.

Că de ce nu mă învățau ei ? Că după aia merg eu la Olt când sunt ei plecați de acasă și mă înec. Că “Oltul” își cere oamenii și ia mereu câte unul pe fiecare vară .

Evident că am ajuns să merg la Olt doar când nu erau ei acasă și să învăț să înot prin metode destul de periculoase.  Eram in apă când ajungeau pe balta niste tipi cu vreo 5-10 ani mai în vârstă care mă luau și mă aruncau în apă cât de mare, că știam să înot treaba mea, dacă mă interesa învățam atunci, dacă nu, mă scoteau ei, îmi storceau plămânii și  mai aruncau o dată. Nu numai pe mine, asta era programa școlară locală.

Nu prea mi-au plăcut mie metodele astea.  Mi-a plăcut mai mult prima lecție cu Mioara. Aveam aceeași vârstă dar ea știa sportul și habar nu am de unde, că în Drăgășani nu era neapărat centru olimpic de natație, dar nu contează. Mi-a zis că ea a învățat înotând mai întâi pe la fund. Nu am înțeles atunci care e treaba cu înotul și că problema e una de încredere ( de tipul catch 22). Ca să înveți nu îți trebuie forță trebuie să îți găsești echilibrul. Dar când nu îl ai te duci la fund și te sperii. Și ar trebui să nu te sperii, dar nu știi. Și …

Paradigma era construită în jurul capului că vrei să stai deasupra iar fata aia mi-a spus că nu e necesar. E necesar să îmi țin respirația și pot să înot pe sub apă.  Culmea, sub apă nu aveam probleme de echilibru și încredere. Știam clar care sunt condițiile acolo.

Până să învăț să înot pe deasupra puteam deja să înot între 1 și două minute pe sub apă, fără să am nevoie să respir.

Merg cu copiii   la mări și piscine de o grămadă de vreme. Primul a învățat să înoate ușor e cam ca mine așa. Al doilea mai puțin. Face înot la școală ( în trimestrele calde ). Și la un moment dat a zis că nu mai vrea să meargă la înot că îi pune să înoate față bețele alea din spumă și ea nu vrea, că nu știe, că îi e frică, că se îneacă.

– Eu că nu , că nu se poate că au profesor acolo, ce e cu vrăjeala asta?

– Dar soția a mers la școală să îi spună profesoarei că copilului îi e frică și asta e ,să o lase cu bețele, că dacă nu are curaj, că na.

Iar răspunsul a fost :

-Ok, dar știți că piscina nu e așa adâncă? Copiii pot sta în picioare.

Ce pula mea ?!?!

Am întrebat copilul și a zis că TOT îi e frică. Plm, ok doar nu o să o arunc în Olt să învețe.

Am plecat în vacanță tot cu aripioare,cumpărat vestă, astea.

Copilul moare de drag să meargă la piscină.

-Hai, tati, cu mine.

Hai.

După o oră de înotat cu haripile ălea incepem să facem concursuri de stat sub apă. Apa e de așa natură că în unele locuri de abia atinge cu vârfurile degetelor. In altele nu. Perfect să înveți să inoți.

Îi spun că tot ce trebuie să facă e să își găsească echilibrul o pun să se întindă pe mâinile mele și să dea din mâini și din picioare să se ridice de pe ele înotând. Că trebuie să înțeleagă din ce membru și cum trebuie să bată când corpul i se lasă la fund .

In nici 5 minute vrea să înoate singură. Și poate , normal că poate, că de putut putea și înainte cu pernele de aer. Atâta că acuma știe că poate. Nu mai vrea să iasă din apă și e atât de fericită.

Incerc să îmi aduc aminte ce fericit eram atunci când am reușit să învăț să înot. Tot ce îmi aduc aminte că aveam nici înșirați până la buric, pământ în cap și trebuia să ascund asta de părinții mei. Că se îngrijorau că dacă încât să înot merg la Olt și o să mă înec. Aparent altfel nu. Așa funcționează, deși majoritatea înecaților din Olt din zona mea erau oameni care nu știau să înoate sau erau incapacitați din diverse motive.

Uite niste bani bine cheltuiți , dar nu pot să nu mă întreb dacă nu e o problemă și la școala asta sau poate așa trebuie să fie.