9. Bali – Hotel “Le Cliff”

I-am zis șoferului dacă ne duce din portul Serangani la hotelul ăsta și a zis că nu știe exact unde e, dar ne duce. Eu i-am dat adresa completă, dar cică e mai special de ajuns.

Hotelul e în Padang-Padang, zicea soția că a rezervat aici mai degrabă că e aproape de aeroport, aproape dacă înoți, că altfel tot bagi un 45 de minute cu taxiul.

Din port până aici , 400 de mii de rupii transportul, la vreo 26 de euro. Dar e vreo oră de condus încet printre scutere.

La final de tot o apucăm pe o stradă îngustă lăturalnică, pe unde nu ai loc două mașini sub nicio formă și ordidecare ar fi ele ( poate de tuns iarba) și după vreo nu știu cât timp am ajuns unde și-a înțărcat dracu’ copiii.

De-acolo mai e așa la vreun kilometru de scări până la recepție, pe unde nu merge taxiul normal. Mă rog, nu e un kilometru dar se simte așa, iar treptele nu respectă vreun standard de proporționalitate, noo. Sunt pur și simplu înșirate așa, potrivite să-i dai cuiva un brânci, dacă te-ai saturat de el. Ca să fiu sigur , i-am zis soției să coboare ea prima, că ea a rezervat aici. Pe urmă tipul care ne căra bagajele și pe urmă eu, ca să cad pe moale, dacă e ceva.

Scările sunt pe un perete de stâncă și merg așa până în Ocean. Aș fi zis plajă, dar plaja e mai încolo un pic, in articolul 10. N-am link. Când o apărea, cine l-o mai scrie și pe ăla .

Pe booking , hotelul e trecut de 4 stele , iar la treaba asta nu știu cum să reacționez, doar o să pun poze și filme să judece fiecare.

De simțit m-am simțit mai bine decât într-un hotel de 4 stele European din motive de unicitate și chestii pe care greu le-ai găsi altfel. Dar după standardele de clasificare nu prea e. Dacă vrei 4 stele europene ( cam 5) e mai sus un pic un hotel , Suarga, cam cum te aștepți. Dar priveliștea la ocean nu are cum să fie tot aia, am filmat un pic cu drona, cu japca .

Priveliștea e de 5 stele.

In ceea ce mă privește, sărutmâna și alte componente de-ale soției, n-aș fi dat asta pe confortul de la Hilton, Sheraton sau Le Meridiene, că sunt și alea pe aici și au resorturi mai pe fițe, dar poziție și vedere nu chiar așa.

Vederea e spre apus și nu am ce să vreau mai mult.

Altfel resimți elemente austere unele inerente, altele cred că pentru că oaspeților de aici nu le pasă de etichete și standarde.

Curățenia e întreținută și tot ce e in cameră cam are stil și e din materiale de calitate și nu sunt trase prin cur.

Altfel, pereții au un finisaj sumar , cum ar veni că e pe rustic așa.

Baia e și mai sumară.

Poza e ca să evidențieze “fereastra” făcută dintr-un grilaj de lemn, fără sticlă prin care pot intra ( și mai intră! ) maimuțe. Ni s-a spus clar să avem grijă, să nu le hrănim și să nu lăsăm nimic în baie sau pe balcon.

Am lăsat, iar în prima dimineață ne-au furat periuțele de dinți. Mai aveam altele, lol.

Cabina de duș e sub formă de scurgere în podeaua băii , iar dusul sub formă de pară de duș, deci fără ploaie sau alte figuri.

Nu. Nu e ieftin pentru că arată așa sumar. Șamponul și gelul de duș sunt OK, frigiderul vine ochi cu bere Bintang – din care nu am băut , mai are Cola-Fanta-Sprite-Shweps.

In Bali toată lumea operează pe WhatsApp, cred că am mai spus. Deci daca vrei sa comanzi ceva de băut , mâncat , fu… pe cameră, ori cobori la bar, ori urci la recepție, ori scrii pe WhatsApp și vine.

Pe linie de mâncare , erau cam slabi. Dar vecinii lor, da, mai e un hotel imediat în continuare pe aceeași rețea de scări, se descurcă mai bine. Restaurantele sunt de felul ăsta.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
6 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
speedy gonzales
speedy gonzales
2 years ago

nu prea am curajul sa intreb, dar care a fost pretul pe noapte la hotelul asta?

Catalinx
Catalinx
2 years ago

Circa 160 euro pe noapte văd că a plătit soția. + Ce am mai ronțăit pe la ei ( aia a fost ieftin). La SereS a fost mai scump.

Mad
Mad
2 years ago

Nu e scump deloc. Sotia ta scoate randament maxim din banii platiti.🙂

Nu am inteles logica baii mari de la SereS. Iar dusul ala de toaleta nu mi-a fost clar niciodata.🤔

Mad
Mad
2 years ago

Stiu cum se foloseste dar nedumerirea mea e urmatoarea : cu ce te stergi la final? Cu hartie nu prea-mi vine ca se uda si…se lipeste. Cu carpa/prosop nu prea-mi place … ca nu am siguranta curateniei locale( si poate pica dracului acolo si-l infund). Bideul original era ala( care era langa toaleta , al doilea vas) pe care-l foloseai dupa toaleta si hartia igenica si treceai la ala sa te speli cu sapun si apa( inlocuia dusul). Aici e o struto-camila. In Africa,Asia si pe insule din cauza lipsei de hartie igenica e chestia asta cu apa si carpa(… Read more »