Fusei, vere, să mă piș, prima dată înainte să mă sui în avionul din Denpasar.
Intrat în baie, pe jos curat, pe sus aer condiționat, mirosea a brăduleț de mașină – civilizație pentru un aeroport dintr-o țară de lumea a treia.
Scorul la pauză, in Qatar, că după zece ore se adună, iar mie nu îmi prea plac băile din avion, de aia pe zboruri lungi prefer să mă ia ăia de traficant de droguri decât să le înjur băile.
Acolo tot așa, pereți cu mozaic din sticlă, glam pe jos, glam pe sus, curățenie și miros de odorizant scump.
Am tras linia de sosire la Otopeni, in așteptarea bagajelor. Gresie albă de spital, aparent curat, aveau săpun lichid și atât. Mirosea a pișat de toate aromele , puteam să discern cum omul care a folosit pisoarul înaintea mea a băut ceva cafea amară, altul mai încolo alcool in exces, cineva luase ceva pastile – stai ăsta eram eu.
