Din ciclul și milionarii stau la coadă ( la moaște)

Exodul 20:4-6 VDC

Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii până la al treilea și la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc și Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.

Ca să mut un pic lumina reflectoarelor , o să zic că în timp ce noi pregăteam de zor pomana de 9 zile, cu colaci și tot ce trebuie, cu Sfântul Fum să se ridice la cer că semn al sacrificiului, Beckham avea treabă.

Sunt articole ca ăsta de mai jos peste tot, în orice limbă.

Tanti asta nu e specială, nici măcar în naivitate, în măsura în care la vârsta pe care o arată poza te mai poți numi naiv.

Se spune că “ai pus botul”, sau “te-ai dus pe fentă”.

In alte limbi se spune “PR stunt”

Toată tevatura asta e toxică până în măduva oaselor … o să scriu temperat pentru că e probabil ilegal să scriu lucruri care ar putea fi considerate că iau în derâdere un eveniment de stat solemn din țara asta și plm.

La subiect, indiferent de părerea mea despre regină sau priveghiuri și pelerinaje în general, este fără îndoială o procesiune importantă , din moment ce are o asemenea audiență, vorbim despre ea, iar aparatul de stat britanic îi amplifică importanța pe toate canalele, către fanii din toate țările.

Nu e nimic în neregulă, ăsta e rolul lor, asta e rânduirea lucrurilor.

Acuma, nenea ăsta a fost preluat de toate canalele cu mesajul că, dom’ne , așa da. Asta face un om desăvârșit, modest, fără figuri , stă la coadă 12 ore [ timp în care toată lumea face poze cu el ca cu maimuța și se scriu milioane de rânduri despre asta într-un fel sau altul, inclusiv rândurile astea] .

Ce nu se prezintă în niciun articol e că atunci când ești David Beckham , ai făcut zeci de milioane de fotbal și sute de milioane din publicitate / imagine , nu ești un naiv și nu pierzi 12 ore la coadă de dragul de a arăta o pioșenie mai ceva decât un călugăr.

Ai un pelerinaj pe care e toată lumea cu ochii cât cepele. Ai anumite figuri care se strecoară pentru că merg acolo să își îndeplinească vreo datorie protocolară, oficială sau mai puțin oficială.

Știi că din momentul în care te așezi la coada aia toate camerele vor fi pe tine. Nu ești naiv, că naivii nu fac jdemilioane din publicitate. Numele tău pe orice. Drept care te îmbraci de scandal și te așezi acolo. Și ții trena evenimentului, le explici tuturor modest cât de important a fost pentru tine norocul că ai cunoscut persoana in cauză – lucru care poate fi destul de real, dar din alte motive – ignorând aspectul planului și cât de important e să îți apară moaca in sute de publicații, gratis , fără să dai un leu pentru promovare.

De asta, domnilor, unii ca el sunt milionari, iar noi nu.

Această vrăjitorie scoasă din joben, nu poate fi acuzată nu nici măcar de parazitism al evenimentului, pentru că deși cerșește atenție, este de fapt o simbioză și proliferează și mai mult personajul și importanța lui – dacă și Beckham stă la coadă la moaște…

Că aveți nevoie de idoli pe care să îi iubiți, cu exemple de “așa da” , după care să îi slujiți, după care să îi jeliți.

Iar când spune pe toate canalele cu mândrie că a fost crescut “regalist” , luați-o in serios, pentru că este unul din exponenții care câștigă din sistemul ăsta în care unii sunt regi, iar alții li se închină de jos. Idolatrizarea familiei lui i-a umplut sacii până peste poate.

3 Replies to “Din ciclul și milionarii stau la coadă ( la moaște)”

  1. Varianta pa uk a lu’ Halep, pastrand proportiile. Nothing new; si pe aici sarakii se strang sa-si faca poze cu “campioana” in timp ce aia are “eyes on the ball” cum s-ar zice.

    Acum ceva timp aveam un manager ro care ma intreba daca am vazut meciul lu’ aia, “mandria tarii” cum ar veni. Zic… boss, nu fac eu la jobul asta in 3 luni cati bani face aia cu o reclama de 30 secunde, imi dai vreo veste buna sau ii faci si tu reclama moka?

    Cred ca merge treaba cu vedetele la oamenii care n-au treaba, n-au ce face, n-au nicio bucurie sa-si umple timpul altfel (gen o plimbare in natura).

  2. “Există la români capacitatea aceasta de a sta la rând ore în șir pentru a aduce unui om un ultim omagiu și să arăți că l-ai prețuit!?

    Aș zice că nu. ”

    Eh da-o naibii, daca nici romanii nu stau la coada…

    https://m.ziare.com/social/numar-record-de-pelerini-la-moastele-sfintei-parascheva-oamenii-stau-zile-intregi-la-coada-1581347

    https://m.ziare.com/regele-mihai/moartea-regelui-mihai-mii-de-oameni-au-stat-la-coada-toata-noaptea-la-palatul-regal-1493304

    Pe bune, io inteleg ideea ca strainii fac mai bine ca noi, dar sunt enspe mii de chestii de care sa te agati, nu e nevoie sa inventezi altele.

    Iar la David Beckham, da, fix, dar fix la asta m-am gandit cand am citit. :)) desi partea cu plansul de la sfarsit mi s-a parut o exagerare.

  3. Acum ceva timp aveam un manager ro care ma intreba daca am vazut meciul lu’ aia, “mandria tarii” cum ar veni. Zic… boss, nu fac eu la jobul asta in 3 luni cati bani face aia cu o reclama de 30 secunde, imi dai vreo veste buna sau ii faci si tu reclama moka?

    Nu e acelasi lucru. Te uiti la un eveniment sportiv pentru ce se intampla acolo iar cine participa e important doar pentru a stabili un nivel de referinta pentru calitatea a ceea ce urmeaza sa vezi.

    Te poate intreba cineva daca ai vazut un meci pentru a discuta ce s-a intamplat acolo, daca sunteti fanii aceluiasi sport. E normal.

    Poti sa te uiti la Beckham pe teren pentru cum joaca el fotbal si sa ai despre ce vorbi. Sa te uiti la Beckham cum sta la coada e din alt registru.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.