Problema abuzurilor sexuale în rândul bisericii e că se petrec ÎN biserică

Am citit articolul ăsta.

Aparent, popa recunoaște un sâmbure de desfrânare, care creștea înspre preacurvie, și c-a apucat-o pe căile păcătoase care se înfundă, invariabil, în cur sau în pizdă.

Nu-i mare lucru de dezbătut cu privire la viciile, sau slăbiciunile profesionale ale popilor de orice religie.

Problema apare la rolul și calificarea popii, dimpreună cu circumstanțele în care se produc abuzurile ăstea care mereu îl pun pe popă în poziția de prădător sexual, că aia e.

Dacă am fi auzit că astea s-au întâmplat acasă la victimă, la preot, sau în vreun stabiliment păcătos, am fi concluzionat doar activitatea extrasportivă depravantă care-l descalifică de la a fi preot și a da sfaturi spirituale și probabil observația ” Totodată, suspectul a arătat că s-a lăsat ispitit.” ar fi redat cu o oarecare aproximație și poate suficiență cele întâmplate.

Din textul ăsta de mai jos se cam vede că popa, neavând musai o educație elevată și în domeniul relațiilor mirene, n-a înțeles că era în poziția de friendzoned și nu prea poți să ieși onorabil cu pula înainte dintr-o asftfel de relație, practic, dacă nu-ți vrei tot timpul liber ocupat, că poate mai ai treabă și cu alte enoriașe, cam trebuie să te distanțezi cu o abordare mai formală întru alungarea ispitei.

Dânsa comunica aproape non-stop, noaptea, ziua cu părintele şi în această relaţie, pe fondul acelei prietenii şi abordări personale, a intervenit şi acest eveniment, incident din aprilie 2022. 

Sigur, asta poate nu ajută în vreun fel victima, dar măcar nu te pune în poziția de prădător, sau prăduitor sexual, nu știu cum e la modă acum.

Dar. Situația asta era de înțeles dacă se întâmpla într-unul din cadrele enunțate mai sus, sau oricum nu în biserică, în exercițiul disfuncțiunii, fix la finalul tainei ( o să-i spun actului) spovedaniei.

Preotul duhovnic( spovedangiu e un cuvânt mai bun, dacă vorbim de vicii , sau păcate) are rol de psiholog și poate fi mai util, sau mai puțin util, mai bun sau mai rău la asta.

Psihologii acreditați au să pufăie pe nas că ei au școli înainte și multe studii axate pe șarlatania de a exploata mizeria din sufletele oamenilor înspre profit, eu o sa mă limitez la a nu avea păreri la care-i mai bun la treaba asta, ci doar la a remarca că sunt totuși mai puțini psihologi acuzați că și-au prădat sexual pacienții. Nu știu dacă nu se întâmplă, sau dacă nu există un mecanism sau organism de control precum biserica, sau sunt mai buni la convins pacientul victima că sexul e OK, eliberează tensiuni, neavând corsetul religios care tocmai de sex vrea să te elibereze.

Nu o să mut problema dintr-un stabiliment în altul, e limpede că ea este la biserică.

Și e foarte limpede că spovedania, nevoia de a spune cuiva lucrurile cu care nu te împaci, e un act al unui suflet vulnerabil, care te face și mai vulnerabil, iar biserica se constituie și se pretinde un cadru mai intim decât un cabinet psihologic, cu promisiunea unei taine împărtășită doar între păcătos și Dumnezeu, duhovnicul având doar rolul mesagerului și al unui sfetnic altruist, cu promisiunea unei judecăți părtinitoare și înțelegătoare, promisiune pe care nu o ai musai în fața unui medic sau psiholog.

Prin urmare să agresezi sexual oameni care vin în fața ta defecți și vulnerabili e un comportament de prădător. Iar din punctul ăsta de vedere, întregul model e predispus la a fi un eșec de felul ăsta.

Preotul e el însuși nevoit să reziste nevoilor de natură sexuală și n-o spun cu titlu de scuză, ceea ce-l face oarecum vulnerabil, că una e să mergi la spovedanie la unu care e sătul de pizdă, alta e să mergi la unul care doar și-o imaginează.

Prin urmare poate dezvolta comportamente viciate iar înăuntrul bisericii; e oarecum pe o poziție de forță și agresiunile se întâmpla acolo că-i teritoriul lui, ceea ce e cu atât mai rău, deoarece o persoană n-ar trebui să meargă la spovedanie cu teama că va fi futut și de preot , nu numai de dumnezeul lui, karma, sau de lege, pentru păcatele săvârșite.

Probabil că spovedania catolică tratează problema asta mai bine, impunând o distanță fizică între preot și victima sa, distanță care trasează niște limite și impune un drum clar de parcurs către păcat și infracțiune. Legătura spirituală tainică se poate păstra prin cuvinte, dar evoluția către una carnală se poate face doar dacă, fie preotul pășește în cabina enoriașului, fie îl convinge, ademenește pe enoriaș să vină în cabina lui. Oricum ar fi, cel face drumul către intimitatea trupească a celuilalt poartă responsabilitatea.

În spovedania ortodoxă enoriașul e în genunchi dinaintea preotului. Este ”în mâna preotului”, voința sa este oricum subordonată voinței duhovnicești , iar ”spiritul” vulnerabil. Este locul și timpul perfect pentru o prăduială.

Nu e un caz rarisim și nu e întotdeauna viol, uneori enoriașele sunt mai sigure sau mai convinse de poftele și nevoile lor trupești, dar tot de un comportament de tip prădător și victimă e vorba, chiar dacă nu în sensul celui pedepsibil de lege ca viol.

Și e bine că se tratează public, și că există un asemenea răspuns legal – înțeleg că preotul a fost arestat / reținut preventiv pentru o perioadă scurtă, pentru că indiferent de natura actelor petrecute acolo, din punctul de vedere al acuzației de agresiune sexuală ( că poate și ea a vrut, că ispită, sau alte elemente care atenueaza culpa penală) rămâne aspectul de prădător-victimă, care trebuie împiedicat imediat.

Orice anchetă independentă ar face biserica și oricâți preoți ar îndepărta din biserică post factum, taina spovedaniei are greșeli de proiectare și predispune la comportament prădător și abuzuri.

Relația cu preotul, în timpul spovedaniei, nu trebuie să fie de subordonare, deși jocul este unul în care preotul personifică Sfântul Duh și se substituie cuvântului lui Dumnezeu, personificarea trebuie să evite reprezentația fizică.

Spovedania trebuie să fie despre cuvânt, nu despre trup.