Buguri și soluții de învins soarta

Aflat în aeroport , dau cu permisul de îmbarcare de pe telefon pe la nasul cititorului de carduri și nu zice nimic, la care eu dau să intru , dar degeaba.

Mai frec o dată  cu tactică, iar de data asta tot nu merge, da-mi spune să caut asistență.

Ce asistență, bă, dă-mi drumu’!

Asistenta se uită pe bordălău, se uită pe pasaport, se uită la fața mea și începe un “trebuie să vă schimb locul” pe care îl reformulează, când vede cum mi se zbârcește și mi se acrește fața, de rămâne fără salivă doar privindu-mă, într-un ” vă deranjează dacă vă schimb locul?” . Pai așa! Că sunt client important.

-Da, mă cam deranjează că l-am ales cu mâna mea și dacă se poate aș vrea să îl păstrez chiar și după aterizare. E locul meu, ce dracu’.

-Mmok, dar nu cred că o să meargă.

Fac ochii mari, că de ce să nu meargă.

-Sistemul crede că sunteți înăuntru.

-Perfect, păi puteți să mă băgați, ca să nu creadă greșit ?

-Păi nu , că nu am cum…

-Uite, butonul ăla, apăsați pe el și se deschide poarta asta specială.

-Nu, că nu am voie așa.  Trebuie să fac sistemul să creadă că sunteți afară și să vă lase înăuntru.

Lic! mi se scurge o broboană de scuipat din gură, da-l trag înapoi, dimpreună cu un șir de muci, care se dezgărdinaseră de o nară, de la șoc, și fugeau la vale.

-Mook, faceți-l să creadă că sunt afară, dacă așa merge. .

-Păi asta e , că de obicei merge doar daca schimb locul pasagerului.  Uitați , am făcut modificările, luați cartea de îmbarcare cu același loc, dacă nu merge, veniți să vi-l schimb.

Nu merge, merg eu, stau la coadă iarăși , îmi schimbă locul meu bun 12C cu un 25C ( ultimul de lângă baie  ) , god bless, îmi fac cruci, meeerge.

Stau eu și mă gândesc undeva în afara creierului, pe telefon permisul de îmbarcare are același loc. Dau refresh și nu se schimbă.  Oare locul?… 

Îmi fac strategia.  Ăștia de la compania Veta British imbarchează pe grupuri , să nu se bulucească lumea aiurea , locurile din spate se imbarchează primele, dar dacă nu te duci, nu au ce să facă, te primesc și pe urmă și stai că prostea la coadă. Ăla sunt eu, mă îmbrac cu grupul de la biletul cu 12C , chiar după, pe final așa.  Dar nu chiar  ultimul, că vreau să le testez softul, fără să atrag atenția; că un spion. 

Mă duc frumos cu telefonul și scanez codul QR de pe telefon și nu merge; ‘ce iar că se caut asistență. Supraveghetoarea se încruntă și vine către mine să mă asiste, scot cartea de îmbarcare printată din buzunar ( aia cu 25C) , “eheh, silly me”, merge acum, tot io sunt, ăla care mă știți, cu trânși in cur.

Ajung la rândul 12 , locuri A și B ocupate, loc de bagaj sus pula.  Mă duc până la 17 pun bagajul sus, mă întorc mă așez pe locul 12C civilizat. Penultimul pasager vine la mine și îmi zice că acolo e locul lui.  Eu o dau cu ” mă scuzați , stați să mă mai uit o dată pe bordălău”:

-Mmm, la mine scrie 12C .

Nu voiam să merg all in pe retardare, voiam doar să verific că ăștia mi-au furat locul și l-au dat altcuiva și pe urmă scoteam biletul de hârtie din poznar și m-aș fi târât în curul avionului.

-Aaaa, e rândul 12? Eu am 13C.

Pai treci, mă nene, in spate, nu îmi creste pulsul aiurea, auzi la el, 12C.

Mă ridic și mă uit cu sictir către locul 25C, acolo e doar un pasager pe locul A , aici stăm toți 3, din care 2 grași ( ca lumea, nu ca mine ), ca sardelele in conservă.  Dar măcar debarc mai devreme. Tot e ceva să ajung primu’ la Dublin.

Uneori, universul vrea să îmi facă un bine, dar eu #rezist.

La coborâre ies ca o floare, cu rucsacul la spate, dar revin:

-Ah, mă scuzați, Io trebuie să îmi iau trolerul de deasupra scaunelor. He-he. He.

-Sigur, după ce ies toți pasagerii.

-Sigur…

Domnul de la 25/ trece pe lângă mine căscând.

Mi-era dor să mă duc cu avionul la muncă.